ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Colegul nostru, redactorul șef al ActiveNews Victor Roncea, a câștigat din nou procesul cu reprezentantul GDS și patronul Humanitas, omul de afaceri Gabriel Liiceanu. Victoria este a libertății presei din România pe care Liiceanu o dorea suprimată iar Roncea amendat cu 50.000 de euro. După Tribunalui București și Curtea de Apel i-a dat dreptate jurnalistului, activ în presa română din 1990.

După nu mai puțin de 3 amânări în pronunțare, Curtea de Apel București a făcut public pe site-ul instanței Hotărârea acesteia în urma apelului declarat de Gabriel Liiceanu împotriva hotărârii Tribunalului București. Termenul a avut loc luna trecută, pe 27 octombrie, în instanța bucureșteană, după care au urmat trei amânări ale pronunțării pâna la decizia finală. Soluția pe scurt: Respinge apelul ca nefondat! Liiceanu are dreptul la recurs (dacă vrea să se facă complet de râs).

Jurnalistul Victor Roncea a fost apărat magistral de SCA Țuca Zbârcea & Asociații prin avocații Dan Cristea și Ana Pârvu. Liiceanu a fost reprezentat, lamentabil, după cum afirmă sursele noastre, de avocata GDS, a Monicăi "Mandela" Macovei și Laurei Codruța Kovesi, Nicoleta Popescu. La termenul respectiv, în scurta sa pledoarie, avocata lui Liiceanu a mințit completul de judecători în rafale, de trei ori, fapt demonstrat de Victor Roncea pe loc și consemnat ca atare în înregistrarea ședinței, disponibilă oricărui curios.

Victor Roncea a mai câștigat un proces cu Liiceanu, împreună cu jurnaliștii Ion Spânu și Sorin Roșca Stănescu,  după ce, la fel, în urma Hotărârii instanței de fond,  Liiceanu îl contestase la Tribunal. Tergiversat pe parcursul mai multor ani, până la urmă ziariștii Ion Spânu și Victor Roncea i-au permis lui Liiceanu, din lehamite, să-și retragă acțiunea. Atunci, intelectualul GDS-ist-USR-ist îl dăduse în judecată pe Victor Roncea cu pretenții de despăgubiri imorale de 100.000 de euro, pentru articolul de opinie din ziarul ZIUA intitulat Profitorul tuturor regimurilor. care întregea dezvălurile despre plagiatorul Liiceanu publicate de Ion Spânu sub titlul antologic (conducerea ZIUA să trăiască!) LIICHEANU.

Noua Hotărâre, a Curții de Apel, arată întemeiat că libertatea presei nu poate fi atinsă nici dacă te cheamă Gabriel Liiceanu și ai fost un profitor al tuturor regimurilor, a comentat colegul nostru, care ne-a oferit următoarele amănunte și documente, pe care le-a considerat de referință pentru Istoria Presei postdecembriste din România, respectiv un Caz-Școală care poate servi pentru apărarea în instanță a oricărui jurnalist liber din România atacat de rechini sau alte jivine.

După cum a relatat ActiveNews, jurnalistul câștigase anul trecut procesul la instanța de fond, Tribunalul București, după ce Liiceanu îl dăduse în judecată ca urmare a unor articole istorice publicate de Evenimentul Zilei privind rolul agentului sovietic Silviu Brucan și al serviciilor rusești și ungurești în formarea FSN și a GDS, profitul tras de Liiceanu și A. Pleșu din această afacere, cât și natura de grup ocult al GDS, secondat din umbră de Rețeaua Soros, cu membri și "bursieri" prezenți în toate guvernările din România. O scurtă listă a acestora a fost publicată în Rechizitoriul - Întâmpinare depus de jurnalist în instanță, din care redăm:

Astfel, avem în vedere doar o listă sumară de persoane care ne-au influențat, adeseori negativ, viața națiunii, doar pentru că au beneficiat de sprijinul sau au făcut parte din acest grup de interese (ordinea este aleatorie): Mihai Șora, ministru al Educației, membru fondator SOROS – România, Gabriel Liiceanu, consilier prezidențial onorific, fost director al unei edituri a statului devenită privată (vedetă USR, aripa Barna – n.m.), Andrei Pleșu, ministru al Culturii din partea FSN-Iliescu, ministru de Externe din partea FSN-Roman, secretar de stat CNSAS, consilier prezidențial, membru "pe viață” al Consiliului Troikă al Fundației SOROS etc, Sever Voinescu-Cotoi, fost secretar general al Camerei Deputaților și politician PDL, fost secretar general al Ministerului de Externe (funcție inventată de Pleșu pentru el), fost consul general la Chicago, Vlad Alexandrescu, senator USR, Adrian Cioflâncă, membru al Colegiului CNSAS din partea PSD, Sorin Ilieșiu, senator PNL și PSD, Cătălin Avramescu, consilier prezidențial și ambasador în Finlanda, candidat Diaspora PMP, Smaranda Enache, ambasadoare în Finlanda, Mircea Diaconu, fost membru PNL, eurodeputat independent, (în prezent candidat la prezidențiale din partea lui Ponta și Tăriceanu, aceleași personaje care în calitate de prim-miniștri au prelungit folosința sediului din Calea Victoriei, gratuit, de către GDS – n.m.), Mircea Dumitru, fost informator recrutat de Securitate (Anexa 22)., rector al Universității București, ministru al Educației în guvernarea Cioloș, Andrei Corbea Hoisie, fost colaborator al Securității ca poliție politică și ambasador la Viena (Anexa 23), Armand Goșu, consilier al ministrului de Externe și membru comisii ICR, Marius Oprea, director al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), Petre Guran, director ICR, Sorin Ioniță, membru în Consiliul Director al Fondului Român de Dezvoltare Socială și membru al board-ului ICR prin decret prezidențial dat de Traian Băsescu, Stere Gulea, președinte TVR, Alexandru Lăzescu, președinte al TVR, Stelian Tănase, președinte TVR, Rodica Culcer, șefă Știrile TVR în perioada Băsescu, Monica Macovei, ministru de Justiție și eurodeputat PDL, Horia Roman Patapievici, secretar de stat CNSAS, președinte ICR, Răsvan Popescu, președinte și membru CNA, Cristian Preda, eurodeputat PDL, ulterior independent și USR, Mihai Răzvan Ungureanu, premier, ministru de Externe și șef SIE, Teodor Baconschi, ministru de Externe, politician PDL, Adrian Cioroianu, ministru de Externe și ambasador UNESCO, Dan Oprescu, fost informator al Securității (Anexa 24), funcționar guvernamental la Agenția Natională pentru Romi, Alin Teodorescu, președinte al Fundației SOROS și deputat PSD, șef al Cancelariei Primului Ministru al României Adrian Năstase, Vladimir Tismăneanu, președinte al unei Comisii Prezidențiale, președinte al Consiliului Științific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), Mircea Dinescu, membru CFSN, secretar de stat CNSAS, Iustin Marchiș, fost informator al Securității (Anexa 26), autor Humanitas, Sorin Antohi, membru fondator al GDS silit să-și recunoască colaborarea îndelungată cu Securitatea la începutul anului 2007, pe cand făcea parte din Comisia prezidențială „Tismăneanu”. Horia Roman Patapievici si Andrei Plesu, fosti membri ai Colegiului CNSAS, au recunoscut in interventii publice ca au stiut de cazul Antohi din 2002, dar nu l-au deconspirat. (Anexa 25),

Jurnalistul a depus nu mai puțin de 110 probe la Dosar, care pot fi descărcate de AICI.

Articolele pentru care a fost dat în judecată sunt acestea:

GDS a fost fondat de un agent sovietic și unul ungar, secondați de Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu (I)

GDS, fondat de Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu, împreună cu un agent sovietic și unul ungar (II)

Afacerea privatizării Humanitas de către Pleșu și Liiceanu, într-un dosar aflat la CEDO

După apariția acestora Grupul pentru Dialog Social moșit de Silviu Brucan a anunțat pe site-ul oficial printr-un "ANUNȚ GDS" din 2 februarie 2019:

Grupul pentru Dialog Social (GDS) aduce la cunoștința opiniei publice că articolele publicate de Victor Roncea în ziarul Evenimentul Zilei în 21, 22 și 30 ianuarie 2019 conțin numeroase aserțiuni calomnioase și insultătoare care cad sub incidența legii. GDS își rezervă dreptul de a da în judecată pe autor dar și publicația în care aceste calomnii fără acoperire au apărut.”

Iată că deja două instanțe din România au confirmat că afirmațiile de mai sus ale GDS sunt FALSE, minciuni ordinare și ieftine, sau cum le place lor să zică - FAKE NEWS. Abureală, praf în ochi, fumigene. Informațiile folosite în articolele EVZ nu au fost nicidecum "calominii fără acoperire" ci date certe dovedite prin documente deja istorice disponibile în cadrul acestui articol oricărui cititor și cercetător dornic de a afla adevărul cu privire la primii ani ai ultimilor 30 de ani care au dus la distrugerea aproape în totalitate a României.

La Roncea.Ro se pot citi și descărca Cererea lui Liiceanu de Chemare în Judecată și Concluziile Scrise depuse de Victor Roncea la fond.

Redăm aici Hotărârea de pus în ramă a instanței de fond - Tribunalul București - de folos pentru apărarea oricărui ziarist din această țară, urmată de Concluziile Scrise depuse de avocații SCA Țuca Zbârcea & Asociații la Curtea de Apel. Victor Roncea mulțumește oficial avocaților și judecătorilor care au tratat acest caz cu profesionalism și dăruire pentru Dreptul Român.

Hotararea Liiceanu vs Roncea... by Victor Roncea

Țuca Zbârcea & Asociații

Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă

Dosar nr. 8752/3/2019

Amânare Pronunțare: 25.11.2020


Concluzii scrise suplimentare

formulate de intimatul pârât Victor Roncea

prin care vă solicităm ca, prin decizia pe care o veți pronunța, să respingeți ca nefondată cererea de apel formulată de apelantul reclamant Liiceanu Gabriel

Cu titlu prioritar oricăror alte aspecte, subsemnatul sunt jurnalist și am realizat o anchetă jurnalistică. În cadrul acestei anchete am coroborat surse și documente pe care le-am prezentat public, în baza cărora am emis opinii. Pedepsirea sub orice formă a acestui demers jurnalistic transparent – chiar și dacă ar fi considerat provocator sau exagerat (nu e cazul) - reprezintă o ingerință nejustificată și gravă asupra dreptului meu la liberă exprimare, garantat de art. 10 al Convenției pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Pedepsirea unui jurnalist de către o instanță națională pentru emiterea de opinii în activitatea de presă a fost condamnată în numeroase rânduri de Curtea Europeană a Drepturilor Omului – în ultima lună, în cauza Balaskas c/a Greciei (73087/17), Curtea a arătat din nou:

"[Instanțele naționale] nu au reușit însă să facă o evaluare în conformitate cu criteriile stabilite în jurisprudența Curții. În special, nu au luat în considerare în evaluarea lor: obligația petentului ca jurnalist de a transmite informații cu privire la o chestiune de interes public și contribuția articolului său la o astfel de dezbatere; poziția lui B.M. ca funcționar public învestit cu funcții publice care își exprimase anterior opiniile cu privire la chestiuni politice; prezența sau absența bunei credințe din partea petentului și dacă judecățile sale de valoare au fost susținute de o bază de fapt clară; și conținutul și forma articolului. Prin omiterea oricărei analize a acestor elemente, instanțele interne nu au ținut seama de funcția esențială pe care presa o îndeplinește într-o societate democratică (a se vedea Margulev împotriva Rusiei, nr. 15449/09, § 51, 8 octombrie 2019).” [subl. Ns.]

Un jurnalist nu comite un delict de opinie atunci când emite concluziile inconfortabile pentru un personaj public, câtă vreme ele sunt în mod transparent bazate pe documente și surse publice.

Afirmațiile imputate, precum și întreaga investigație jurnalistică, nu îl privesc pe apelant, ci privesc o persoană juridică – Grupul de Dialog Social. Această împrejurare e de domeniul evidenței, prin simpla lectură completă a textelor publicate de intimat.

Contrar celor susținute de către apelant, prin reprezentant, la termenul de judecată din data de 28.10.2020, dreptul la liberă exprimare nu este măsurabil prin raportare la puterea de despăgubire a celui care și l-a exercitat. Domnul Gabriel Liiceanu nu poate obține cenzurarea oricărui scrutin public asupra subiectului privatizării Editurii Politice (devenită Humanitas) și nici nu poate obliga mass-media să achieseze la punctele sale de vedere sub sancțiunea plății unor daune. Formularea unei judecăți care analizează premise publice de natură factuală nu înseamnă nici că (i) respectiva judecată reprezintă o acuzație de fapt, nici că (ii) autorul judecății poartă răspunderea pentru dovedirea afirmațiilor publicate în mass-media centrală, la care intimatul a făcut pur și simplu trimitere.

A nega intimatului dreptul de a cere scrutin public asupra modului în care dl. Liiceanu a uzat de bani publici – chiar prin uzul exagerării și/sau provocării – reprezintă o ingerință gravă în dreptul intimatului de liberă exprimare.

Prin aceleași concluzii orale, apelantul a invocat lipsa necesității publicării în Evenimentul Zilei, la data de 21, 22 respectiv 23 ianuarie 2019 a articolelor criticate. Concret, acesta a susținut a) faptul că dl Gabriel Liiceanu este o persoană care se bucură de notorietate, fiind celebru și b) faptul că subiecte adiacente privatizării Editurii Humanitas sau conexe Grupului de Dialog Social deja au fost dezbătute în „ultimii 30 de ani”.

Pe de-o parte, chiar recunoașterea de către apelant a faptului că subiectele tratate de către cele trei articole reiau informații și aspecte deja discutate în presă nu o dată ci „în ultimii 30 de ani” dovedește prin sine însuși faptul că (i) este abordată o chestiune de larg interes public și de asemenea că (ii) respectivele articole nu îl vizează în mod direct pe apelant (însă în mod corect îl menționează și fac referință la funcția dlui Liiceanu).

Pe de altă parte, calitatea de om „celebru” a dlui Liiceanu este de fapt calitatea de persoană publică. În acest context, comentariul intimatului a avut drept obiectiv imperativul legitim al clarificării poziției unei persoane publice cu privire la chestiuni care implică modalitatea de cheltuire a resurselor publice. Invitarea unei persoane publice la clarificarea relației sale cu diverse entități private beneficiare de bani publici nu doar că face parte din dreptul la scrutin public recunoscut de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în aplicarea art. 10, dar reprezintă chiar o obligație a acestuia.

În acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit: „datoria de a furniza informații de interes public. Instanțele de judecată nu funcționează într-un vid; existența unui forum de soluționare a disputelor nu anihilează posibilitatea ca aceste dispute să aibă loc, în prealabil, într-un alt spațiu” (Sunday Times c/a Marii Britanii, 6538/74, paragraful 65).

Mai mult, Curtea Europeană a argumentat că „atunci când au a fi puse în balanță, în lumina criteriului de necesitate arătat de art. 10 parag. 2 al Convenției, interese legate de libertatea de expresie și altele ce țin de protecția reputației altei persoane, trebuie acordată o importanță mai mare participării active a autorului plângerii la o discuție publică animată.”1.

În sensul celor de mai sus nu se poate reține o argumentul apelantului utilizat în cuprinsul dezbaterilor orale privind pretinsa „încălcare a vieții private” a dlui. Liiceanu. Concret, articolele nu au făcut referire la viața privată a dlui Liiceanu ci la activitatea sa de persoană publică.

Notă: 1 C. Bârsan, Convenția europeană a drepturilor omului. Comentariu pe articole, vol. I, Ed. All Beck, București, 2005, p. 780.

În fine, "toleranța” criticată de către apelant se regăsește în însăși jurisprudența CEDO cu privire la dreptul la liberă exprimare, privit drept unul dintre fundamentele unei societăți democratice, „nefiind aplicabil doar la idei, ci și la informații care jignesc, șochează sau deranjează; într-atât de mari sunt cerințele pluralismului, toleranței și deschiderii care guvernează o societate democratică” (inter alia, Wille c/a Liechtenstein, 28396/95, paragraful 61).

A. PRIMELE CRITICI SE REFERĂ LA FAPTE ULTERIOARE SENTINȚEI ATACATE

1. În cadrul apelului, dl. Liiceanu nu a invocat motive de netemeinicie și nelegalitate ale hotărârii apelate, ci în mod real și-a exprimat nemulțumirea față de manifestarea dreptului la liberă exprimare a unui alt jurnalist, într-un articol publicat ulterior sentinței Tribunalului București din data de 18.12.2019.

2. Astfel, apelantul susține că instanța de fond: „a încurajat intimatul pârât să continue virulent campania de denigrare, umplând din nou spațiul public de minciuni și calomnii […] inclusiv față de avocatul reclamantului.”. În acest sens, apelantul face referire la articolul apărut în Evenimentul Zilei din data de 27.12.2019 intitulat „Victor Roncea și Evenimentul Zilei au câștigat. Liiceanu rămâne un profitor al relațiilor dintre GDS și FSN.”.

3. În acest context, nu se poate reține faptul că argumentul apelantului reprezintă o critică a hotărârii atacate. În mod evident, în calea de atac a apelului nu poate fi lărgit cadrul procesual din fond, orice nemulțumiri ale apelantului care nu au legătură cu obiectul cauzei găsindu-și rezolvare în afara prezentului litigiu.

B. AL DOILEA SET DE CRITICI ESTE NEÎNTEMEIAT. SENTINȚA ATACATĂ ÎN MOC CORECT A STABILIT CĂ FAPTA IMPUTATĂ INTIMATULUI ARE CARACTER LICIT

B.1. Lipsa faptei ilicite

4. Pe de-o parte, intimatul a comentat asocieri preexistente realizate de investigații jurnalistice, pe care le-a citat expres. Astfel, faptele relatate s-au bazat pe documente oficiale, abordând o chestiune de interes public, raportat la faptul că evenimentele tratate deja au făcut obiectul unor articole de presă, astfel cum apelantul a recunoscut. Nu a existat o intenție de a leza în mod gratuit și inutil reputația apelantului, ci de a pune în discuție un interes general. Este necontestat că domnul Gabriel Liiceanu este directorul Editurii Humanitas, privatizată și denumită anterior acestei privatizări Editura Politică.

5. Pe de altă parte, astfel cum am menționat, formularea unei judecăți care ia în considerare și premise publice de natură factuală nu înseamnă nici că (i) respectiva judecată reprezintă o acuzație de fapt, nici că (ii) autorul judecății poartă răspunderea pentru dovedirea afirmațiilor publicate în mass-media centrală.

6. Investigația dlui Roncea apare cu claritate ca reprezentând o manifestare a dreptului la liberă exprimare garantat de art. 10 al Convenției, respectiv de art. 30 din Constituție:

i. Din punct de vedere al criteriului conținutului, intimatul nu a emis o acuzație gratuită la adresa apelantului, ci și-a exercitat dreptul la scrutin public al unei persoane publice, reclamând necesitatea elucidării concluziilor unei investigații jurnalistice;

ii. Din punct de vedere al calității în virtutea căreia a fost emisă afirmația, dl. Roncea este jurnalist, asumându-și misiunea de a supraveghea atent orice modalitate de cheltuire a banului public;

iii. Din punct de vedere al contextului în care a fost emis comentariul, acesta este întemeiat pe investigații jurnalistice preexistente, citate expres, documentate și apărute în mass-media.

7. Susținerile imputate intimatului, prin calea de atac a apelului la pagina 2 (literele a-j) și de asemenea menținute prin dezbaterile orale din data de 28.10.2020, sunt grupate de fapt în două categorii.

Informații din spațiul public, documente și articole citate anterior (Tabel comparativ redat aici ca text)

a) faptul că apelantul ar fi primit în mod nelegal editura Humanitas – afirmațiile reprezintă citări/redări ale poziției domnul Valerian Stan, după cum corect a sesizat și prima instanță. Dincolo de acest aspect, dl. Roncea a prezentat Ordinul nr.82/21.02.1990 prin care s-a înființat editura Humanitas și prin care fost numit director dl. Gabriel Liiceanu.

d) GDS a fost înființat de printre alții de apelant – acestea reprezintă fapte care sunt dovedite (de CV-ul apelantului), precum și de informațiile existente și necontestate în spațiul public.

e) Dl. Liiceanu ar fi preluat patrimoniul UTC în ciuda unor neconcordanțe legale – afirmația a fost făcută în contextul în care potrivit Încheierii nr. 27/22.01.1990 s-ar fi înființat GDS, deși preluarea sediului din Calea Victoriei s-ar fi aprobat anterior la data de 08.01.1990. Astfel, au fost evidențiate neconcordanțe de preluare a acestui patrimoniu.

j) Membrii GDS ar fi intrat în mod ilegal în posesia unor bunuri ale statului – aspectele a fost detaliate la punctele a și e.

Afirmații care nu îl vizează pe apelant

b) ștergerea datoriilor Humanitas – afirmația nu îl vizează pe apelant. Intimatul a prezentat faptul că în cursul anului 2002, conform adresei nr. 431581/12.07.2000 emisă de Ministerul Finanțelor Publice editura a fost scutită de la plata unor penalități de întârziere în sumă de 2.783.907.422 lei – deci afirmația este probată. 

c) CEDO are un dosar în lucru ce vizează aceste ilegalități – a fost depus documentele disponibile aferente cauzei aflate pe rolul Curții Europene, oricum această afirmație nu lezează de nicio manieră dreptul la demnitate sau la imagine al apelantului. 

f) "corupție la nivel înalt, trafic de influență, conflict de interese, devalizare” – nu există vreo acuzație la adresa apelantului cu privire la aceste opinii juridice. Au prezentate exclusiv dubiile dlui. Roncea cu privire la modul de înființare a GDS, fiind detaliate în cadrul articolelor nereguli de ordine publică; 

g) apelantul ar avea legături cu Securitatea sau cu servicii de informații străine – intimatul nu a afirmat că dl. Liiceanu ar fi desfășurat activități în cadrul unui atare serviciu, afirmațiile i-au vizat pe Silviu Brucan și Alin Teodorescu; 

h) GDS este legat indisolubil de FSN – mai întâi aceasta nu este o afirmație care să îl vizeze pe apelant, de altfel, acesta chiar pare a își însuși orice afirmație despre o organizație în care a activat. Subsecvent, Silviu Brucan a fost atât membru fondator GDS, cât și membru fondator FSN, deci este de ordinea evidenței că afirmațiile dlui. Roncea sunt susținute faptic;

i) "GDS este, probabil, cel mai tenebros grup organizat de trafic de influență” – afirmația nu îl privește pe apelant. Pe de altă parte, este dificil de înțeles cum criticarea unui grup generează lezarea demnității apelantului, câtă vreme acesta nu a fost vizat în mod intenționat sau în mod expres;

8. Având în vedere aceste aspecte, este limpede faptul că și în măsura în care afirmațiile intimatului în interpretarea informațiilor puse la dispoziție publicului s-ar dovedi a fi parțial eronate, autorul articolelor criticate a fost de bună-credință. Mai precis, punctual, pornind de la conținutul fiecărui document au fost subliniate diverse aspecte cu privire la înființarea și funcționarea GDS. Or, câtă vreme afirmațiile prezentate au avut surse clar identificate și dl. Roncea a fost de bună-credință, acestuia nu îi poate fi imputată vreo faptă ilicită.

9. A nega intimatului dreptul de a cere scrutin public asupra modului în care apelantul a uzat de bani publici – chiar prin uzul exagerării și/sau provocării – reprezintă o ingerință gravă în dreptul meu de liberă exprimare.

B.2 Inexistența vreunui prejudiciu produs dlui. Liiceanu

10. Lipsa faptei ilicite determină în sine inexistența prejudiciului.

11. Oricum pretinsul prejudiciu clamat de către dl. Liiceanu este nedovedit. Practica instanțelor românești a statuat în numeroase rânduri că prejudiciul trebuie să fie dovedit prin circumstanțe concrete, nefiind suficient ca acesta să fie explicat prin aprecieri generice de tipul celor făcute în cauză.

12. În acest sens, este relevant că apelantul nu posedă vreun mijloc de probă concret în dovedirea existenței și întinderii prejudiciului.

B.3. Inexistența unui raport de cauzalitate între afirmația intimatului și prejudiciul pretins la nivel abstract de apelant

13. Pe de altă parte, chiar dacă, prin absurd, s-ar admite teza că prestigiul apelantului ar fi putut fi atins de judecăți de tipul celor reclamate prin cererea introductivă, este cert că vătămarea era deja produsă.

14. Astfel, declarațiile intimatului reprezintă o sinteză a unor investigații jurnalistice publicate și preluate deja pe larg de mass-media centrală. În acest context, este cert că pretinsul prejudiciu ar fi existat deja de la momentul publicării investigațiilor sus amintite (și care sunt, de fapt, motivul nemulțumirii apelantului).


15. Este cu totul neclar în ce mod Gabriel Liiceanu a putut suferi vreo pierdere a prestigiului profesional în urma coroborării de către autorul articolelor a unor informații preluate din alte surse larg răspândite public.

B.4. Lipsa vinovăției

16. Absența caracterului ilicit al faptelor înlătură existența unei forme de vinovăție. Condiția vinovăției nu este îndeplinită atâta vreme cât intimatul, ca jurnalist, a acționat având reprezentarea că afirmațiile acestuia au un caracter licit.

17. De asemenea, este exclusă o formă de vinovăție în contextul în care:

i. Intimatul a publicat, de bună-credință, toate materialele pe care și-a bazat investigația  de presă.

ii. autorul afirmațiilor pretins defăimătoare face aceste afirmații conștient că acestea sunt conforme realității. În situația de față, intimatul și-a bazat opiniile pe relatările  presei contemporane.

18. Încă o dată, un jurnalist nu comite un delict de opinie atunci când emite concluziile inconfortabile pentru un personaj public și cu implicații politice, câtă vreme ele sunt în mod transparent bazate pe documente și surse publice.

Victor Roncea,

prin SCA Țuca Zbârcea & Asociații

 * * *

Țuca Zbârcea & Asociații

Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă

Dosar nr.8752/3/2019

Concluzii scrise

formulate de intimatul pârât Victor Roncea

prin care vă solicităm ca, prin decizia pe care o veți pronunța, să respingeți ca nefondată cererea de apel formulată de apelantul reclamant Liiceanu Gabriel.


Pentru a decide astfel vă rugăm să aveți în vedere considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.

I. Sumar al expunerii

Cu titlu prioritar oricăror alte aspecte, subsemnatul sunt jurnalist și am realizat o anchetă jurnalistică. În cadrul acestei anchete am coroborat surse și documente pe care le-am prezentat public, în baza cărora am emis opinii și concluzii. Pedepsirea sub orice formă a acestui demers jurnalistic transparent – chiar și dacă ar fi considerat provocator sau exagerat (nu e cazul) - reprezintă o ingerință nejustificată și gravă asupra dreptului meu la liberă exprimare, garantat de art. 10 al Convenției pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Prima instanță națională a stabilit corect că afirmațiile imputate nu reprezintă fapte ilicite (Secțiunea I), întrucât:

a. reprezintă un comentariu și o coroborare a unor informații preexistente oferite de mass-media, respectiv o invitație la elucidarea unor împrejurări de fapt .

b. abordează chestiuni de vădit interes public, solicitând clarificarea unor acțiuni ale reclamantului în calitatea sa de persoană publică în privința folosirii unor resurse ale Statului.

De altfel afirmațiile imputate, precum și întreaga investigație jurnalistică, nu îl privesc pe reclamant, ci privesc o persoană juridică – Grupul de Dialog Social. Această împrejurare e de domeniul evidenții, prin simpla lectură completă a textelor publicate de subsemnatul.

O instanță națională nu poate stabili că un jurnalist comite un delict de opinie atunci când emite concluziile inconfortabile pentru un personaj public, câtă vreme ele sunt în mod transparent bazate pe documente și surse publice.

Similar, domnul Gabriel Liiceanu nu poate obține cenzurarea oricărui scrutin public asupra subiectului privatizării Editurii Politice (devenită Humanitas) și nici nu poate obliga mass-media să achieseze la punctele sale de vedere sub sancțiunea plății unor daune.

II. Caracterul neîntemeiat al cererii de apel

1. Prin cererea de apel, reclamantul reia aceleași susțineri pe care le-a făcut în cadrul acțiunii introductive de instanță.

2. Din acest punct de vedere, calea de atac nu cuprinde critici efective la adresa raționamentului detaliat și punctual al Tribunalului București. Susținerile din apel sunt cvasi-identice cu cele din fața instanței de fond - în consecință, aplicabile sunt prevederile art. 476 alin. (2) C. pr. civ. – "În cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanța de apel se va pronunța, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanță.”

3. Suplimentar, apelantul include:

O serie de referiri la articole publicate ulterior pronunțării Sentinței apelate – aceste referiri sunt complet irelevante, întrucât ele nu au legătură cu obiectul învestirii instanței și nici nu îmi pot fi atribuite.

O serie de atacuri și ironii la adresa judecătorului fondului, care nu au vreo legătură cu obiectul unui apel:

4. La o lectură atentă a Sentinței apelate se poate observa că nu se regăsește niciunde o astfel de "invitație la toleranță” adresată apelantului de către judecătorul fondului. Dimpotrivă, pe parcursul a 12 pagini, instanța analizează cu lux de detalii cu precauție faptele, textele legale incidente și jurisprudența CEDO, ajungând la concluzia că subsemnatul am acționat în limitele  libertății de exprimare și libertății presei într-o societate democratică.

5. În realitate, această "toleranță” despre care face vorbire apelantul se regăsește în însăși jurisprudența CEDO cu privire la dreptul la liberă exprimare, privit drept unul dintre fundamentele unei societăți democratice, „nefiind aplicabil doar la idei, ci și la informații care jignesc, șochează sau deranjează; într-atât de mari sunt cerințele pluralismului, toleranței și deschiderii care guvernează o societate democratică” (inter alia, Wille c/a Liechtenstein, 28396/95, paragraful 61).

A. Prima instanța a stabilit în mod corect că fapta imputată subsemnatului are caracter licit

6. Repetarea de către reclamant a afirmațiilor făcute în fața primei instanțe nu poate conduce decât la aceeași concluzie: Tribunalul București a stabilit în mod corect că ancheta subsemnatului are un caracter licit.

7. Publicarea a două articole în publicația Evenimentul Zilei („EVZ”), unul dintre ele în două părți, respectiv la datele de 21, 22 și 30 ianuarie.

8. Subsemnatul am investigat faptele prezentate ca parte a unei serii de anchete jurnalistice desfășurate de EVZ cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la revoluție (toate articolele parte a acestei anchete sunt detaliate la pg. 39-41 ale întâmpinării).

9. Prin urmare, departe de a urmări cauzarea unor eventuale prejudicii de imagine apelantului reclamant, scopul subsemnatului a fost acela de a dezvălui aspecte despre perioada 1989-1990, epoca post-comunistă, în vederea informării publicului despre modul în care s-a realizat tranziția între cele două regimuri.

10. Din acest punct de vedere, subsemnatul am respectat toate normele legale cât și cele deontologice în ceea ce privește activitatea jurnalistică, furnizând toate sursele de informare și probele în susținerea afirmațiilor mele.

11. În analiza caracterului licit al faptelor ce îmi sunt imputate, solicit instanței să aibă în vedere (i) conținutul comentariului jurnalistic al subsemnatului,  (ii) calitatea în care subsemnatul am emis acest comentariu, precum și (iii) contextul în care au fost expuse afirmațiile.

12. Din faptele expuse prin întâmpinare rezultă cu claritate că:

 pe de o parte, subsemnatul am comentat asocieri preexistente realizate de investigații jurnalistice, pe care le-am citat expres.

Din acest punct de vedere, practica judiciară s-a pronunțat deja în sensul că o astfel de acțiune reprezintă o exercitare a dreptului la liberă exprimare:

"Tribunalul constată că afirmațiile reclamantului pârât au fost făcute în contextul unor dezbateri în media și nu numai cu privire la activitățile domnului [M.B.] (la data de 22.08.2009 fiind publicate mai multe articole pe această temă), pe fondul apropiatei campanii electorale. În ceea ce privește susținerile referitoare la lipsa bazei factuale, tribunalul reține că afirmațiile reclamantului pârât nu se bazau doar pe susținerile martorului V.V., așa cum afirma apelantul pârât-reclamant, ci se întemeiau și pe documente oficiale, pe alte articole anterioare de presă, după cum rezultă din probatoriul administrat cât și pe un raționament logic rezonabil” (Tribunalul București, Secția a IV-a civilă, Decizia civilă nr. 654 A/15.06.2012).

"Nu s-a realizat de către pârât o faptă prin care să se fi încălcat dispozițiile legale în materie, în condițiile în care publicarea articolului incriminat a răspuns unei necesități de moment, abordând o chestiune de interes public [subl. ns.] fără a fi posibilă verificarea detaliată și confirmarea veridicității informației publicate” (Tribunalul București, secția a V-a civilă, Sentința nr. 2/2002 a Tribunalului București) 1.C. Turianu, op.cit, p 234

„Aspectele semnalate de reclamant nu reprezintă o denaturare cu caracter ilicit a adevărului, câtă vreme evenimentele respective au făcut anterior obiectul unor articole de presă, fiind aduse la cunoștința publicului”(Decizia nr. 1375/2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă) 2.A se vedea, în acest sens, C. Turianu, Răspunderea civilă delictuală. Răspunderea civilă pentru daune morale, Ed. Wolters Kluwer, București, 2009, p. 227 și următoarele.

"Esențial în această analiză este calitatea de persoană publică a reclamantului […] Luând în considerare această calitate, instanța apreciază că afirmațiile pârâtului se înscriu în aria afirmațiilor uzuale luptei politice din spațiul politic românesc, afirmațiile acestuia fiind în mod clar efectuate în acest cadru. Totodată, aceste afirmații trebuie apreciate în contextul politic în care au fost făcute, în acea perioadă în presă vehiculându-se astfel de opinii și acuze referitoare la fraudarea voturilor, afirmațiile pârâtului nefiind singulare în acest sens” (Judecătoria Sectorului 6, Sentința civilă nr. 10906/12.12.2012, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 967/09.10.2013 a Tribunalului București).

 "Față de aceste considerente, instanța apreciază că intenția pârâtului nu a fost de a leza în mod gratuit și inutil reputația reclamantului, ci de a pune în discuție un subiect de interes general și a determina efectuarea unei verificări cu privire la posibile interese ale politicienilor […]” (Judecătoria Sectorului 5, Sentința civilă nr. 4604/30.05.2011) 3.Sentința nr. 2/2002 a Tribunalului București, secția a V-a civilă

Pe de altă parte, comentariul subsemnatului a avut drept obiectiv imperativul legitim al clarificării poziției unei persoane publice cu privire la chestiuni care implică modalitatea de cheltuire a resurselor publice.

13. Este necontestat că domnul Gabriel Liiceanu este directorul Editurii Humanitas, privatizată și denumită anterior acestei privatizări Editura Politică.

14. Invitarea unei persoane publice la clarificarea relației sale cu diverse entități private beneficiare de bani publici nu doar că face parte din dreptul la scrutin public recunoscut de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în aplicarea art. 10, dar reprezintă chiar o obligație a acestuia.

15. Pe de altă parte, formularea unei judecăți care ia în considerare și premise publice de natură factuală nu înseamnă nici că (i) respectiva judecată reprezintă o acuzație de fapt, nici că (ii) autorul judecății poartă răspunderea pentru dovedirea afirmațiilor publicate în mass-media centrală, la care am făcut pur și simplu trimitere.

16. Este unanim admis în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului că:

- dreptul la libertatea de expresie [art. 10 alin. (2) din Convenție] este unul dintre fundamentele unei societăți democratice, „nefiind aplicabil doar la idei, ci și la informații care jignesc, șochează sau deranjează; într-atât de mari sunt cerințele pluralismului, toleranței și deschiderii care guvernează o societate democratică” (inter alia, Wille c/a Liechtenstein, 28396/95, paragraful 61);

- acest drept este cu atât mai extins în cazul actorilor publici care au „datoria de a furniza informații de interes public. Instanțele de judecată nu funcționează într-un vid; existența unui forum de soluționare a disputelor nu anihilează posibilitatea ca aceste dispute să aibă loc, în prealabil, într-un alt spațiu” (Sunday Times c/a Marii Britanii, 6538/74, paragraful 65).

17. Mai mult, Curtea Europeană a argumentat că „atunci când au a fi puse în balanță, în lumina criteriului de necesitate arătat de art. 10 parag. 2 al Convenției, interese legate de libertatea de expresie și altele ce țin de protecția reputației altei persoane, trebuie acordată o importanță mai mare participării active a autorului plângerii la o discuție publică animată”[3] A se vedea C. Bârsan, Convenția europeană a drepturilor omului. Comentariu pe articole, vol. I, Ed. All Beck, București, 2005, p. 780..  Totodată, Curtea a evidențiat că "promovarea dezbaterii politice libere reprezintă o trăsătură foarte importantă a unei democrații. Curtea oferă libertății de exprimare cea mai mare importanță în contextul dezbaterii politice și consideră că o restricție asupra discursului politic este justificată doar de motive foarte puternice” (Feldek c/a Slovaciei, 29032/95, paragraful 83).

18. Raportat la cele de mai sus, investigația mea apare cu claritate ca reprezentând o manifestare a dreptului la liberă exprimare garantat de art. 10 al Convenției, respectiv de art. 30 din Constituție:

i. Din punct de vedere al criteriului conținutului, subsemnatul nu am emis o acuzație gratuită la adresa reclamantului, ci mi-am exercitat dreptul la scrutin public al unei persoane publice, reclamând necesitatea elucidării concluziilor unei investigații jurnalistice.

ii. Din punct de vedere al calității în virtutea căreia a fost emisă afirmația, subsemnatul sunt jurnalist, asumându-mi misiunea de a supraveghea atent orice modalitate de cheltuire a banului public.

iii. Din punct de vedere al contextului în care a fost emis comentariul, acesta este întemeiat pe investigații jurnalistice preexistente, citate expres, documentate și apărute în mass-media.

19. Așa fiind, subsemnatul nu am comis o faptă ilicită.

20. Vom reda succint mai jos proba aferentă fiecăreia dintre susținerile pe care mi le impută reclamantul:

a. faptul că reclamantul ar fi primit în mod nelegal editura Humanitas – afirmațiile reprezintă citări/redări ale poziției domnul Valerian Stan, după cum corect a sesizat și prima instanță. Dincolo de acest aspect, subsemnatul am prezentat Ordinul nr.82/21.02.1990  prin care s-a înființat editura Humanitas și prin care fost numit director reclamantul, prezentând neconcordanțele și viciile (pe care le consider de legalitate) ale acestuia. Chiar și dacă afirmațiile ar fi aparținut subsemnatului, nu ar fi reprezentat altceva decât niște dubii rezonabile cu privire la documentul prezentat;

b. ștergerea datoriilor Humanitas – afirmația nu îl vizează pe reclamant – prin urmare nu se poate aprecia faptul că i-ar fi lezat demnitatea și dreptul la imagine astfel încât să fie îngrădit dreptul de exprimare al subsemnatului. Chiar dacă afirmația l-ar fi vizat în mod direct pe reclamant, subsemnatul am prezentat faptul că în cursul anului 2002, conform adresei nr. 431581/12.07.2000 emisă de Ministerul Finanțelor Publice editura a fost scutită de la plata unor penalități de întârziere în sumă de 2.783.907.422 lei – deci afirmația este probată. Subsemnatul nu am contestat în cadrul articolului legalitatea procedurii, prin urmare sintagma „într-un mod cu totul ilegal” este o interpretare a reclamantului, însă afirmația nu îmi poate fi atribuită. Adresele reclamantului sunt datate din 2005, neavând nicio legătură cu incidentul relatat de subsemnatul;

c. CEDO are un dosar în lucru ce vizează aceste ilegalități – am depus documentele disponibile aferente cauzei aflate pe rolul Curții Europene, oricum această afirmație nu lezează de nicio manieră dreptul la demnitate sau la imagine al reclamantului, fiind deci acoperit de normele legale;

d. GDS a fost înființat de printre alții de reclamant – acestea reprezintă fapte care sunt dovedite (de CV-ul reclamantului), precum și de informațiile existente și necontestate în spațiul public. Chiar și așa, reclamantul nu a fost denigrat de nicio manieră, prezentându-se exclusiv niște date deja constatate, iar dacă asocierea cu persoanele indicate îl lezează la acest moment este o chestiune ce nu îmi poate fi imputată;

e. reclamantul ar fi preluat patrimoniul UTC în ciuda unor neconcordanțe legale – afirmația a fost făcută în contextul în care potrivit potrivit Încheierii nr. 27/22.01.1990 s-ar fi înființat GDS, deși preluarea sediului din Calea Victoriei s-ar fi aprobat anterior la data de 08.01.1990. Așadar subsemnatul am evidențiat neconcordanțe ale modului în care s-a operat preluarea acestui patrimoniu;

f. "corupție la nivel înalt, trafic de influență, conflict de interese, devalizare” – nu există vreo acuzație la adresa reclamantului cu privire la aceste opinii juridice. Am prezentat exclusiv dubiile subsemnatului cu privire la modul de  înființare a GDS – iar din simplul fapt că trecerea în patrimoniul GDS a clădirii din Calea Victoriei a fost aprobată de către Silviu Brucan în condițiile în care acesta era și membru fondator al GDS – subsemnatul jurnalist am un dubiu rezonabil cu privire la legalitate acestei operațiuni, argumentând și detaliind existența unor nereguli de ordine publică;

g. reclamantul ar avea legături cu Securitatea sau cu servicii de informații străine – subsemnatul nu am afirmat că dl. Liiceanu ar fi desfășurat activități în cadrul unui atare serviciu, afirmațiile i-au vizat pe Silviu Brucan și Alin Teodorescu – dacă reclamantul se simte lezat de asocierea cu cele două persoane alături de care a înființat GDS, acesta reprezintă un aspect ce nu îmi poate fi imputat;

h. GDS este legat indisolubil de FSN – mai întâi aceasta nu este o afirmație care să îl vizeze pe reclamant, de altfel, acesta chiar pare a își însuși orice afirmație despre o organizație în care a activat. Subsecvent, Silviu Brucan a fost atât membru fondator GDS, cât și membru fondator FSN, deci este de ordinea evidenței că afirmațiile subsemnatului sunt susținute faptic;

i. "GDS este, probabil, cel mai tenebros grup organizat de trafic de influență” – afirmația nu îl privește pe reclamant. Oricum, ea este formulată drept o concluzie probabilă trasă de subsemnatul – neregularitățile care rezultă din documentele publice prezentate m-au determinat să emit această concluzie, explicată în mod amplu în cadrul anchetei jurnalistice. Chiar și așa, din nou este dificil de înțeles cum criticarea unui grup generează lezarea demnității reclamantului, câtă vreme acesta nu a fost vizat în mod intenționat sau în mod expres;

j. Membrii GDS ar fi intrat în mod ilegal în posesia unor bunuri ale statului – am explicat acest aspect la punctul a și e.

21. Având în vedere aceste aspecte, este limpede faptul că și în măsura în care afirmațiile subsemnatului în interpretarea informațiilor puse la dispoziție publicului s-ar dovedi a fi parțial eronate, am fost de bună-credință. Mai precis, punctual, pornind de la conținutul fiecărui document am subliniat diverse aspecte cu privire la înființarea și funcționarea GDS. Or, câtă vreme afirmațiile prezentate au avut surse clar identificate și subsemnatul am fost de bună-credință, nu îmi poate fi imputată vreo faptă ilicită.

22. De altfel, după cum a arătat-o în numeroase rânduri Curtea Europeană, "în îndeplinirea obligației sale de a comunica informații și idei privind aspecte de interes public, presa era îndreptățită să recurgă la o anumită doză de exagerare sau chiar provocare” (Kuliś și Różycki c/a Poloniei,. 27209/03, Dalban c/a României, 28114/95).

23. Nu întâmplător, apelantul reclamant a mai încercat în mod similar să obțină cenzurarea unor opinii contrare prin solicitarea de despăgubiri exorbitante (aceeași sumă de 50.000 euro), cererea sa fiind respinsă atât în primă instanță, cât și în apel. (a se vedea Sentința civilă nr. 1425/02.10.2019 a Tribunalului Iași, menținută prin Decizia civilă nr. 481/20.10.2020 a Curții de Apel Iași – Anexa nr. 1)4.Anexa nr. 1

24. A nega subsemnatului dreptul de a cere scrutin public asupra modului în care reclamantului a uzat de bani publici – chiar prin uzul exagerării și/sau provocării – reprezintă o ingerință gravă în dreptul meu de liberă exprimare.

B. Inexistența vreunui prejudiciu produs reclamantului

25. Pretinsul prejudiciu clamat de către reclamant este nedovedit. Practica instanțelor românești a statuat în numeroase rânduri că prejudiciul trebuie să fie dovedit prin circumstanțe concrete, nefiind suficient ca acesta să fie explicat prin aprecieri generice de tipul celor făcute în cauză.

26. În acest sens, este relevant că reclamantul nu posedă vreun mijloc de probă concret în dovedirea existenței și întinderii prejudiciului.

27. Cerința dovedirii unui prejudiciu efectiv, și nu a unuia prezumtiv, a fost confirmată, în spețe similare cu cea curentă, de către practica jurisprudențială: "în ceea ce privește cea de a doua cerință prevăzută de art. 998 C. civ., reclamantul nu a dovedit producerea efectivă a unui prejudiciu moral, constând în atingerea adusă onoarei, demnității sau reputației sale” (Sentința nr. 2/2002 a Tribunalului București, secția a V-a civilă)[4] Supra.

28. Cum, în virtutea art. 249 C. pr. civ. civ., reclamantului îi incumba sarcina probei în ceea ce privește pretențiile deduse judecății, acțiunea reclamantului ar fi fost oricum neîntemeiată și din această perspectivă.

C. Inexistența unui raport de cauzalitate între afirmația subsemnatului și prejudiciul pretins la nivel abstract de reclamant

29. Pe de altă parte, chiar dacă, prin absurd, s-ar admite teza că prestigiul reclamantului ar fi putut fi atins de judecăți de tipul celor reclamate prin cererea introductivă, este cert că vătămarea era deja produsă.

30. Astfel, declarațiile subsemnatului reprezintă un comentariu al unor investigații jurnalistice publicate și preluate deja pe larg de mass-media centrală. În acest context, este cert că pretinsul prejudiciu ar fi existat deja de la momentul publicării investigațiilor sus amintite (și care sunt, de fapt, motivul nemulțumirii reclamantului).

31. Este cu totul neclar în ce mod reclamantul a putut suferi vreo pierdere a prestigiului profesional în urma corobării de către subsemnatul a unor informații pe care acesta le-a preluat din alte surse larg răspândite public.

D. Lipsa vinovăției

32. Absența caracterului ilicit al faptelor înlătură existența unei forme de vinovăție. Condiția vinovăției nu este îndeplinită atâta vreme cât subsemnatul, ca jurnalist, am acționat având reprezentarea că afirmațiile mele au un caracter licit.

33. De asemenea, este exclusă o formă de vinovăție în contextul în care:

i. subsemnatul am publicat, de bună-credință, toate materialele pe care mi-am bazat investigația de presă.

ii. autorul afirmațiilor pretins defăimătoare face aceste afirmații conștient că acestea sunt conforme realității. În situația de față, subsemnatul mi-am bazat opiniile pe relatările presei contemporane.

34. Subsemnatul reiterez în fața instanței naționale că un jurnalist nu comite un delict de opinie atunci când emite concluziile inconfortabile pentru un personaj public, câtă vreme ele sunt în mod transparent bazate pe documente și surse publice.

Pentru toate aceste motive vă solicit să respingeți ca nefondat apelul formulat de către apelantul reclamant Liiceanu Gabriel.


Victor Roncea
Reprezentat de S.C.A. Țuca Zbârcea & Asociații