MOTTO: „M-am hotărât să plec cu cel mai recent prieten, ornitologul Sandu (Alexandru) Stermin (autor al best-seller-ului Călătorie în jurul omului), în junglă și să cer, odată ajuns acolo, cetățenia într-un trib amazonian. Știu și în care: în tribul Zo’e, cel din care face parte tânărul indigen de 24 de ani – îl cheamă Tawi – care, de cum s-a dat drumul la campania de vaccinare în Brazilia, la 1 ianuarie 2021, și-a cărat în spate prin junglă, vreme de șase ore, tatăl orb, ca să-i facă prima doză anti-Covid. (Tawi și-a făcut între timp și „boosterul”, cum se zice mai nou în limba română îmbogățită.) Dacă voi primi cetățenia zo’eză, voi fi al 326-lea membru al tribului!” (Gabriel Liiceanu, CONTRIBUTORS. ro, 19 ianuaie 2022)

..........................................................................................

Păi bine, măi maestre... pe noi cui ne lași? Cum să pleci mata în pădurea amazoniană, să stai acolo în pielea goală, cu „dăcât” un șomoiog de frunze pe-o sforicică acoperindu-ți prețiosul inexprimabil și cum să umbli cu arcul și tolba de săgeți pe spate și să papi lighioane fripte care ar putea să-ți cauzeze la stomac?

Cum să te desparți, dureros, de Siegfried-BMW si Marcello-Alfa Romeo, în favoarea mersului pe jos printre tufișuri, cu gleznele goale și pândite pofticios de șerpi veninoși? Cum să-ți faci, dragă, nevoile în natură, la copăcel, lipsit de hârtia igienică din cea mai fină, fără să ai la îndemână măcar o carte de Lucian Mândruță, căreia să-i frăgezești filele între palme ca să nu te zgârie, dușmănoase, pe fese? Și cum să te speli, maestre, la pârâiaș, fără gel de duș și fără ritualul care-ți producea atâta plăcere și pe care ni l-ai descris atât de minuțios:

„...La rându-mi, petrec în fiecare dimineață, în baia mea, minute de adevărată voluptate și toate în preajma răsfățurilor pe care mi le procură mai întâi dușul matinal – cu alegerea, după felul în care voi începe ziua, a gelului de duș cel mai potrivit (șovăi zilnic între mirosurile de ghimbir, ceai verde și lavandă de la Roger & Gallet) -, apoi, odată dușul terminat, utilizarea cremelor de față de la Clinique, a cremelor de corp de la Molton Brown sau a gamei de The Vert de la Bvlgari, în sfârșit, alegerea parfumului din prima parte a zilei: Carolina Herrera sau Bois d’Argent de la Dior.” (Gabriel Liiceanu, Scrisori către fiul meu, Humanitas, București, 2008 - văzute de Ion Spânu)

La insecte te-ai gîndit, dragă? De centipeda gigantică amazoniană ai auzit? S-o vezi când face dânsa „cronț” și pleacă, mulțumită, cu o bucată de tegument mirosind vag a Carolina Herrera în fălci... Sau crezi că te duci tu acolo cu aparatul anti-țânțari si anti-păianjen rătăcitor ( foarte veninos...), aparat pe care-l să bagi în priză, sfidând descoperirile entomologiei, cele care validează rezistența cu totul fantastică a insectelor și inventivitatea lor extraordinară când e vorba de păpică proaspătă („na, păianjen, Liicean de-a gata!”)? Dar în care priză o să bagi aparatul, pot să întreb? A, nu-i priză, mi se pare...

Și când mergi la pescuit, cu harponul, te-ai gândit să-ți iei niște chiloți de ebonită, ca să te aperi de țiparul electric? Bine, ebonita nu merge și la caimani, ce-i drept, dar cred că ești într-o formă fizică mulțumitoare cât să te arunci fulgerător pe mal, când rânjesc ăia dinții la tine, dintre ape!

E interesant și cum îți imaginezi mata viața în calitate de cetățean zo’ez:

„Acolo, «în codru des», voi scrie în liniște, după ce voi fi vânat câteva ore pe zi, cartea cu care aș dori să-mi închei piruetele de «gânditor» ale vieții mele. Și tot acolo, în liniștea codrului amazonian, poate voi reuși să dezleg, având distanța optimă atât pentru focalizarea minții, cât și pentru potolirea tulburărilor sufletești, două enigme care îmi par mai greu de dezlegat decât faimoasa triadă interogativă care a frământat întreaga omenire începând de pe la anul 60.000 și cu care, la rândul meu, mă ocup, nu fără un oarecare succes, de la o vreme încoace: «De unde venim? Cine suntem? Încotro mergem? ». Vă sună familiar? Ei bine, vorbesc serios. Promit să dau răspunsul spre sfârșitul anului.”

Zău maestre, dă-o naibii de utopie... își spun eu, cu toată dragostea, că ai să ascuți la săgeți în timpul liber, o să înveți să faci focul în natură frecând două bețe cu entuziasmul specific filosofilor și-ai să repari la coliba cu acoperiș de frunze, ca să nu te plouă pe mufă când te întinzi pe rogojină, de-o să-ți vină acru, dragă! Astfel ai să înțelegi repede „de unde venim” dar la întrebarea esențială „unde mergem” fără Siegfried și Marcello, cred că nu vei găsi chiar repede un răspuns.

Cât despre enigma care vă macină inteligența și anume:

„...Prima enigmă care nu-mi dă pace acum este: cum se poate ca tânărul indigen amazonian de care am pomenit să fie mai inteligent decât Andrei Vieru al nostru - matematician, specialist în logică modală, eseist, politolog, solist de concert, autor al unei cărți strălucite publicate recent de editura Humanitas (ELOGIUL FRONTIERELOR)? Căci Andrei, bătând toate recordurile în folosirea sofismului ca mod de gândire, a devenit pe facebook, comparând anti-vacciniștii cu purtătorii stelei galbene și campaniile de vaccinare cu Holocaustul, cel mai înverșunat fan al anti-vacciniștilor din România.”.... nu știu dacă domnul Andrei Vieru este sau nu mai prost decât Tawi, tânărul indigen de 24 de ani din tribul Zo’e; în schimb, e sigur că domnul Andrei Vieru care nu-și propune să se stabilească în junglă, crezând că acolo, în liniștea „codrului” (superb! superb!!!, n.n.) amazonian va găsi răspunsul la întrebări, e mult mai deștept decât unii filosofi stimulați de „pășunismul” unei asemenea idei năstrușnice.

.......................................................................................

P.S. Să-l luați, iubite maestre, și pe Andrei Pleșu cu dumneavoastră. Că el a mai avut experiențe interesante cu băștinași și poate să vă îndrume:

„Din cînd în cînd, șoferul nostru oprea pentru curente nevoi fiziologice. Ieșeam și noi din mașină, fără să realizăm cît eram de ciudați în ambianța locală. Ne-am dat seama de asta cînd ne-am văzut înconjurați, la un moment dat, de băștinași mai degrabă goi, care, imberbi, mă trăgeau de barbă și plecau îndărăt spre pădure chiuind, ca după o mitologică întîlnire cu o specie necunoscută.” (Andrei Pleșu, DILEMA VECHE. ro, 14-20 ianuarie 2016)

Se întâmpla în 1978. Istoria literaturii universale va reține, cu siguranță, scena memorabilă cu întâlnirea dintre băștinași și barba marelui gânditor... vă imaginați însă de câte chestii l-ar fi tras imberbii pe Andrei Pleșu dacă, pe lângă barbă, ar fi purtat, pe vremea aceea, și lavalieră și bretele !

Nota Redacției: Tatăl purtat de fiu în spate a murit după administrarea vaccintului. Aviz amatorilor.

CU BUNE INTENȚII... Un tânăr indigen din Brazilia amazoniană și-a purtat tatăl în spate ore întregi prin junglă pentru a-i fi administrat vaccinul Covid. Tatăl a murit câteva săptămâni mai târziu din motive neclare