Medicul ieșean Gabriela Dumitrescu a murit la doar 37 de ani de un cancer agresiv apărut brusc. Familia nu are explicații despre modul în care s-a îmbolnăvit. În ianuarie 2021 se vaccinase „anti-Covid”. FOTO

Medicul ieșean Gabriela Dumitrescu a murit luna trecută în urma unui cancer galopant apărut brusc, în ultimul an. Tânăra de numai 37 de ani era angajată a Spitalului „Sfântul Spiridon” Iași, la secția Clinică Medicină Internă II, a transmis Ziarul de Iași. Ea a fost săptămâna trecută la înmormântată la Tulcea.
Gabriela Dumitrescu a fost diagnosticată cu o tumoră craniană, iar de o perioada avea nevoie de o îngrijire dedicată din partea familiei, fiind în imposibilitate de a se mai deplasa.
„Familia nu are explicații despre modul în care s-a îmbolnăvit”, a mai scris sursa citată.
Potrivit surselor locale, Gabriela Dumitrescu (a doua din stânga din foto de mai jos), ar fi aflat de boala care i-a adus moartea după vaccinarea Covid, care a avut loc chiar la începutul anului 2021 (foto sus). Pagina ei de Facebook a lăsat posterității următorul dialog dintre doctoriță și un prieten al ei, avut imediat după ce a anunțat public că s-a injectat cu un ser experimental „anti-Covid”:
„Marius Uriesu: Te-ai vaccinat?
Gabriela Dumitrescu: Da!
Marius Uriesu: Cum te simti?
Gabriela Dumitrescu: Foarte bine! Nu ma doare nimic, nu am nici un fel de reacție!
Marius Uriesu: Deocamdata... Consecintele apar in timp.”
Pe 23 iulie, fosta ei profesoară de matematică din Tulcea scria: „Ieri ne-a părăsit Gabriela Dumitrescu, la numai 37 de ani. Dumnezeu s-o odihnească!
Mi-a fost elevă in liceu, era colegă de generație cu fiica mea și
prietena cu ea. Era copilul perfect, cu inimă bună, harnic și
inteligent, și așa a rămas până la capăt: un om bun și luminos, de care
nu-ți puteai imagina că s-ar fi putut lipi vreun gând meschin. A
terminat medicina, a ajuns medic la Iași - o foarte bună doctoriță.
Lasă
în urmă o fetiță de 7 ani, Ștefania. Dumnezeu s-o ocrotească și să-i
ajute intreaga familie să depășească aceasta încercare cumplită!
Începând
de mâine, ora 15, trupul neînsuflețit va fi depus la biserica de pe
strada Eroilor, langa Cimitirul Eroilor. Mâine la ora 19 va avea loc
slujba Stâlpilor, iar luni la ora 13 slujba de înmormântare (îmi tremură
mana când scriu în legătură cu Gabriela cuvântul ăsta - înmormântare ). Ambele la aceeași biserică.”
Pe 3 august, Spitalul Clinic Județean de Urgență
Cluj-Napoca anunța că Dr.
Dorin Titus Mureșan a murit subit la muncă, chiar în Unitatea de
terapie intensivă unde lucra
Recomandăm următoarele articole pe aceeași temă:
Dumnezeu să o odihnească în pace!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Eveniment Locale Prima pagină Sănătate Știri
Subiecte: cancer deces subit deces suspect moarte subită vaccin - cancer Vaccin coronavirus vaccin COVID-19
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (6)