ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Una dintre primele isprăvi ale Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, condus de fosta primăriță a Capitalei, Gabriela Firea (PSD), este înființarea prin ordonanță de urgență a unui număr scurt de telefon unde copiii pot suna să denunțe „cazurile de abuz, exploatare, neglijare” a lor de către părinți sau familie. Sub masca bunelor intenții ale luptei contra abuzurilor, statul va fi împuternicit să se bage între copii și părinți, putând să submineze dreptul acestora din urmă de a-și crește progeniturile conform cu propriile convingeri și valori. Iar asta, întrucât numărul 119 nu este doar un dispecerat de consiliere, ci și o linie de intervenție, pus la punct împreună cu STS, DGASPC-urile locale și Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții (ANPDCA). Fără a nega că toată această infrastructură ar putea avea, certamente, intervenții benigne în anumite cazuri disperate - care sunt, totuși, minoritare -, ne punem totuși întrebarea dacă nu cumva ar putea favoriza și abuzuri de putere ale statului împotriva părinților, în urma unor plângeri tendențioase sau mincinoase ale unor minori ușor influențabili și neînzestrați cu discernământ deplin sau chiar al unor rude interesate să le facă necazuri părinților. Asta ar duce, pe de o parte, la apariția chiar în România a unor nedreptăți precum cele făcute de state occidentale în cazuri precum copiii Cameliei Smicalăcopiii familiei Bodnariu sau copiii familiei Furdui, confiscați de stat pentru convingerile sau situația părinților lor. Pe de altă parte, acolo unde intervenția structurilor statului ar fi îndreptățită, nu avem nici o garanție că ea va fi mai „promptă” și „eficientă” decât, să zicem, cea pentru salvarea Alexandrei în cazul Caracal. Iar asta, cu atât mai mult cu cât numărul 119 este interconectat cu numărul 112, ale cărui performanțe dar și eșecuri sunt arhicunoscute.  

„Guvernul României a lansat miercuri, 5 ianuarie 2022, numărul unic gratuit pentru copii – 119, destinat semnalării cazurilor de abuz, exploatare, neglijare a copilului. Proiectul este parte integrantă a Programului Național de Suport (sic!, n.r.) al Guvernului pentru copii, în contextul pandemiei de COVID 19 – DIN GRIJĂ PENTRU COPII, adoptat prin OUG. nr. 105/2021.

La acest număr pot suna copiii aflați în situații de abuz, exploatare sau neglijare (statul nu a precizat care e definiția lui pentru aceste concepte destul de elastice, n.r.), părinții, rudele sau cetățenii care au cunoștință de astfel de cazuri, 24/24 ore (cu alte cuvinte, se încurajează delațiunea între proletari, n.r.).

Scopul acestui număr unic la nivel național este de a depista și interveni (!) cu specialiști din domeniul protecției copilului, în timp real, în situațiile în care integritatea fizică și psihică a copiilor este în pericol. (am văzut cât bine au făcut „specialiștii” României în ultima perioadă, precum și câtă „competență” au aceștia în a gestiona orice criză, n.r.)

Numărul 119 beneficiază de o infrastructură complexă de intervenție specializată și suport (sic!, n.r.) pentru copii, în timp real:

  • în cele 47 de Direcții de Protecție a Copilului din țară funcționează începând de astăzi birouri de operatori call-center 24/24 de ore, care preiau apelurile;
  • operatorii call-center utilizează o platformă digitală integrată, interconectată cu numărul 112;
  • fiecare apel este monitorizat, gestionat în baza unor proceduri clare și niciun caz nu poate fi închis fără soluționare;
  • există echipe mobile de intervenție specializată ale DGASPC în fiecare județ din țară, formate din specialiști în protecția copilului, care intervin în timp real 24/24 ore;
  • în situațiile de risc imediat la adresa vieții copilului, numărul 119 este interconectat cu numărul unic de urgență 112, care preia cazurile în regim special;
  • în situațiile în care copiii necesită doar suport psiho-emoțional, sunt transferați telefonic către echipele de psihologi existente la nivelul tuturor DGASPC din țară.
  • Pentru ca astăzi să avem operațional numărul 119, peste 100 de specialiști ai STS, în 41 de județe, au achiziționat echipamente și suport logistic, au instruit operatorii și au coordonat departamentele tehnice ale operatorilor de comunicații mobile, cele 47 de DGASPC au realizat un efort susținut de organizare internă și alocare de resursă umană concretizat în 280 de operatori call-center și peste 100 de specialiști constituiți în echipe mobile, iar ANPDCA a elaborat procedurile interne de gestionare a apelurilor.

Tot acest proces a fost coordonat și minuțios urmărit și sprijinit de la nivelul Cancelariei Prim-ministrului”, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului României.

Cu alte cuvinte, părinți, vă așteaptă vremuri interesante, în care o armată de psihologi, ideologi, părerologi, rude, vecini sau simpli băgători de seamă de pe stradă vor putea să intervină în relația pe care o aveți cu copiii voștri - atât la bine, cât și la rău, căci, la fel cum statul are definiții pentru concepte precum „sănătate” sau „siguranță” foarte diferite de cele ale bunului simț comun, cu siguranță va judeca diferit față de omul simplu concepte precum „abuz”, „exploatare”, „neglijare a copilului”. Să nu uităm că vorbim despre un stat care a făcut tot posibilul să nu înscrie în legea fundamentală lucruri evidente și clare precum căsătoria posibilă doar între un bărbat și o femeie, precum și să impună „educația” (homo)sexuală cu orice preț în școli chiar și la clasele mici, chiar și trecând peste acordul părinților pentru (de)formarea copiilor lor minori. Un astfel de stat cu tendințe neomarxiste evidente (inclusiv adaosul „egalității de șanse” în titulatura nou-înființatului Minister al Familiei și Tineretului) este cel care vrea să se interpună între părinți și copii pentru ceea ce el sau delatori nu foarte onești interpretează drept „neglijare a copilului”. Urmează să vedem câți minori vor fi salvați de la neglijarea reală și câți vor fi ajutați să se vaccineze anti-Covid sau să își schimbe sexul împotriva dorinței părinților lor.

Bineînțeles, aceste nuanțe nu sunt sesizate de personaje precum Gabriela Firea, care poza cu credința și familia dumneaei, dar a cărei vanitate o împinge și pe cărările feminismului militant și actant:

„Un proiect de suflet la care au lucrat specialiști din mai mult instituții. La acest număr pot suna copiii care se află în orice situație de abuz, dar și alte persoane care au cunoștință de astfel de cazuri. Vor fi ascultați de specialiști pregătiți pentru astfel de situații. Numărul unic 119 nu este  doar un tel-verde, ci este o linie de intervenție. Echipele sunt pregătite în orice moment să intervină și să anunțe la 112 dacă trebuie intervenție de urgență. Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse va lucra îndeaproape cu toate celelalte structuri guvernamentale pentru că ne dorim să ne implicăm foarte mult în viața copiilor”, a declarat Gabriela Firea, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.

De ce și-ar dori Guvernul să se implice „foarte mult” în viața copiilor și, implicit, a familiilor lor? Timpul ne va dovedi care sunt scopurile din spatele bunelor intenții clamate.

Faptul că Firea e dublată în declarații de Mădălina Turza, fostă președintă a Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții (ANDPDCA), care a militat pentru redeschiderea adopțiilor internaționale pentru toți copiii români sub 14 ani, le-a luat apărarea adoptatorilor abuzivi în cazul Sorina și chiar milita pentru instituționalizarea copiilor ai căror părinți sunt spitalizați cu noul coronavirus nu face decât să ne „liniștească” și mai tare:  

„Numărul 119 reprezintă un salt uriaș pe care Guvernul îl realizează pentru depistarea cazurilor de abuz împotriva copiilor și pentru intervenția specializată în timp real. Este momentul în  care putem vorbi despre un sistem dinamic, transparent și unitar la nivel național prin care putem să ajungem la copiii aflați în situații grave și el este rezultatul unui amplu proces colaborativ și de reglementare derulat în ultimul an”, a declarat Mădălina Turza, actualmente Consilier de stat la Cancelaria Prim-ministrului.