Moarte fulgerătoare: Un sergent din Batalionul 315 Artilerie a fost secerat de un atac de cord în timp ce juca fotbal cu prietenii. Adrian Gui, din Sălaj, avea 37 de ani, la fel ca cel mai bun profesor de religie din județ, decedat subit de scurt timp
Cu adâncă durere în suflet, anunțăm trecerea la cele veșnice a celui care a fost soț, tata, fiu și frate, GUI ADRIAN LUCIAN.
Slujba de priveghi va fi sâmbătă, 25.06.2022 la Capela Ortodoxa Horea, de la ora 20:00.
Pe ultimul drum îl vom conduce duminica, 26.06.2022, de la ora 14:00.
Dumnezeu sa îl ierte și sa îl odihnească în pace!” - este anunțul familiei întristate a tânărului sergent Adrian Gui, de 37 de ani, decedat joi seară în timp ce juca fotbal cu prietenii la o bază sportivă din Șimleu Silvaniei.
Adrian Gui, sergent angajat la Unitatea Militară din Șimleu
Silvaniei, s-a stins din viață fulgerător aseară, în urma unui infarct, transmite SportulSălăjean.
Undeva în jurul orei 21.30, tânărul s-a simțit rău. Bărbatul a primit primele îngrijiri medicale la fața locului. El a ajuns la spital, dar totul a fost în zadar. Suferise un atac de cord. Medicii au efectuat manevre de resuscitare timp de aproape după ore, dar fără succes, scrie ziarul sălăjean.
Azi, încă de bună dimineață, orașul de la poalele Măgurii vuia – a murit Adrian Gui! Militarul s-a stins din viață la doar 37 de ani, pe care i-a împlinit în luna martie, continuă publicația locală.
Tânărul era originar din Șimleu Silvaniei și avea rădăcini din satul Iaz (comuna Plopiș) și satul Dumuslău (comuna Carastelec). Era căsătorit și tată a unei fetițe de 7 ani, care practică cu succes karate modern la CS Omega Șimleu Silvaniei. Șimleuanul era sergent angajat la Unitatea Militară din oraș.
Înmormântarea va avea loc duminică, 26 iunie, de la ora 14.00.
Este încă un tânăr militar care se adaugă unei liste din ce în ce mai lungi de oameni în uniformă decedați subit cel mai probabil după ce au ascultat de sfaturile necalificate ale unui pseudo-medic care afirma că miocarditele afectează două organe: inima și cordul sau au acceptat să se supună experimentului vaccinist mondial la presiunile șefilor lor.
Doliu la Regimentul 69 Artilerie Mixtă Silvania - a anunțat și pagina de social-media a Regimentului:
„Sergent Gui
Adrian din cadrul Batalionului 315 Artilerie „Simion Bărnuțiu” a
decedat ieri 23 iunie în urma unui atac de cord, avea doar 37 de ani era
căsătorit și avea o fetiță de 8 anișori.
Militarii și personalul
civil contractual din cadrul Regimentului 69 Artilerie Mixtă „Silvania” își exprimă profundul regret la trecerea în neființă a
colegului nostru.
A fost un profesionist desăvârșit, un militar responsabil, corect și devotat instituției.
Întregul
colectiv al Regimentului 69 Artilerie Mixtă „Silvania” transmite
sincere condoleanțe familiei îndurerate și își exprimă regretul pentru
pierderea camaradului nostru.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!!!”
Recent, și cel mai bun profesor de religie din Sălaj a murit subit. Ionuț Ciocmărean avea tot 37 de ani.
Dumnezeu să-i ierte!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
CNA a închis Realitatea Plus. A fost retrasă și licența Gold FM! George Simion: ”Lovitura de stat merge mai departe! JOS CENZURA!”. Anca Alexandrescu: ”Vor să nu mai aibă unde să vorbească Călin Georgescu”. ActiveNews: SOLIDARITATE!
Armistițiul care i-a lăsat mască pe ”Profeții” Apocaliptici. Iranul a acceptat încetarea focului. ”Cei care au luat ultimatumul lui Trump la propriu sunt niște idioți. Cei care se prefac că îl iau la propriu sunt niște escroci”. MIZA OPERAȚIUNII SPECIALE
ULTIMĂ ORĂ | Mesaj apocaliptic al lui Donald Trump: O întreagă civilizație va muri în această noapte. Sau poate vom avea o Schimbare de Regim Completă și Totală
HAITA INSULTĂTORILOR. Nepoțeii lui Brucan, anticreștinii Caramitru și Mîndruță, secondați de predicatorul de Facebook, abooristul Preda, au sărit să-l atace pe Pr. Agachi pentru ginerelele cancelarului lui Ceaușescu, Bănescu. AUR-ul le-a luat mințile!
Valerian Stan: Axa dezaxată Bruxelles - București
Există preoți satanizați și încă necaterisiți în Biserica Ortodoxă Română? Așa se pare. Doi dintre ei: Radu Preda și Marcel Răduț Seliște
Recomandările noastre
Răzvan Ionescu: UN CONSTANT MOTIV DE IRITARE: ÎNVIEREA
HAITA INSULTĂTORILOR. Nepoțeii lui Brucan, anticreștinii Caramitru și Mîndruță, secondați de predicatorul de Facebook, abooristul Preda, au sărit să-l atace pe Pr. Agachi pentru ginerelele cancelarului lui Ceaușescu, Bănescu. AUR-ul le-a luat mințile!
Vasile Bănescu a fost EXCOMUNICAT de Patriarhia Română: ”Biserica rămâne spațiul teologiei, nu al ideologiei”
Ce a fost Masacrul de la Fântâna Albă din 1 aprilie 1941? NKVD-ul a vrut să scape de românii patrioți, anticomuniști. Supraviețuitorul Petru Huțan: ”Trăgeau după noi ca după iepuri”. Victor Roncea: O mărturie video pentru ISTORIE
Persoane: Adrian Gui Ionuț Ciocmărean Valeriu Gheorghiță
Locații: România Sălaj Șimleu Silvaniei
Organizații: Armata Română Batalionul 315 Artilerie Simion Bărnuțiu CNCAV Regimentul 69 Artilerie Mixtă Silvania
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)