Momente emoționante la mormântul Teodorei Stamate de la Petru Vodă. 8 ani de la plecarea la Domnul a sfântului Părinte Justin Pârvu - Pomenire sâmbătă, 12 iunie și miercuri, 16 iunie

În urmă cu două săptămâni, pe 23 mai, Teodora Stamate ar fi împlinit 18 ani. Prietenii și colegii Teodorei au venit să o sărbătorească pe Teodora ca pe una din cei vii dintru Împărăția Sa cea cerească.
La mulți ani, Teodora de acolo din ceruri, de unde veghezi mănăstirea noastră, familia, prietenii și neamul nostru! Veșnică pomenire, Teodora și roagă-te și pentru noi, prietenii tăi!, a transmis pagina Mănăstirii Paltin - Petru Vodă.
Totodată, la hramul Sfântului Justin Martirul și Filosoful de 1 iunie, a fost prezent PS Nichifor Botoșăneanul. Mănăstirea Petru Vodă se pregătește de pomenirea a 8 ani de la plecarea la Domnul a sfântului Părinte Justin, sâmbătă, 12 iunie, dar și miercuri, 16 iunie, ziua de mutare la Ceruri a Duhovnicului Neamului.
Publicăm aici câteva momente
emoționante filmate la pomenirea Teodorei, cu foștii ei colegei
cântându-i câteva cântece patriotice, urmate de alte note:
„Iată în mod firesc, aici este pomenit atât de des Părintele Justin în numele căruia, poate, s-a și dat ca sfânt protector, Sf. Justin Martirul și Filosoful, pentru că și el și-a lărgit inima să poată să poarte mai mult din suferința celorlalți. Pentru aceasta i-au fost alături și l-au cinstit călugări și mireni, deopotrivă, pentru aceasta a rămas în viața multora ca un reper de urmat, ca o lumină a unui om ce s-a dăruit pe sine pentru Hristos. Să urmăm și noi această cale, dăruindu-ne și căutând mai mult la folosul celorlalți și netemându-ne în niciun fel de crizele acestei lumi!”, a spus PS Nichifor la slujba de la paraclisul cu hramul Sf. Justin Martirul și Filosoful.
„Poporul nostru este un popor sfânt și pământul pe care călcăm e sfânt și nu exagerez pentru că aici nu e metru pătrat fără o picătură de sânge. Nu e metru pătrat unde să nu fie o suferință, o greutate, o lacrimă. Când spui român, te gândești îndată că ești ortodox”, spunea Părintele Justin Pârvu din multa sa dragoste față de neamul pentru care a plâns și a pătimit o viață întreagă. La Mănăstirea Paltin Petru-Vodă, biserica Adormirea Maicii Domnului, paraclisul cu hramul Sf. Justin Martirul și Filosoful, căminul de bătrâne închinat Sfântului Pantelimon și Sfântului Ier. Spiridon și așezământul pentru copii ridicat sub Acoperământul Maicii Domnului sunt expresia văzută a torentului de iubire care a umplut inima dăruitoare a Părintelui Justin, scrieMănăstirea Paltin Petru-Vodă.
Pe 14 mai anul acesta s-au împlinit 30 de ani de când Părintele Justin Pârvu a pus temeliile Mănăstirii Petru Vodă.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Persoane: Părintele Iustin Pârvu Teodora Stamate
Locații: Mănăstirea Petru-Vodă
Subiecte: comemorare Pomenirea Părintelui Iustin Pârvu
Organizații: Biserica Ortodoxă Română Mănăstirea Petru Vodă
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)