NOU SCANDAL CU SLAVA UCRAINA: Românii au fost împiedicați să-și comemoreze morții pe locul Masacrului de la Fântâna Albă. Jurnalist: UCRAINENII, MAI JEGOȘI DECÂT SOVIETICII. Slujba de pomenire s-a ținut în pădure - FOTO / VIDEO

Românii prezenți la comemorarea victimelor Masacrului de la Fântâna Albă au fost umiliți de autoritățile ucrainene care au scos și steagul românesc de pe monumentul comemorativ și i-au silit pe români să-și susțină slujba de parastas în pădure pentru că cea oficială a fost ținută doar în ucraineană (VIDEO la finalul articolului). Actul grotesc încalcă nu numai bunul simț și respectul față de morți ci și Acordurile internaționale cu privire la drepturile religioase și ale minorităților pe care se fondează democrația pe această planetă cât și, evident, calcă în picioare, încă o dată, Tratatul bilateral pe care Bogdan Aurescu susține că Kievul îl respectă, de nu mai poate.
Nouă încălcare a drepturilor românilor vine după Scandalul Bîstroe și eliminarea drepturilor educaționale ale minorității românești din Bucovina, Ținutul Herța și sudul Basarabiei cât și după anunțul recent cu dezgroparea morților și „vinderea la licitație” a 200 de morminte românești din Cimitirul istoric din Cernăuți. La începutul conflictului ruso-ucrainean, sub pretextul Slavei, Hrisovul lui Alexandru cel Bun de atestare a
orașului Cernăuți a fost eliminat din Piața Centrală și înlocuit cu steagul
Ucrainei și stelele Uniunii Europene.
Reamintim că în 2021, organele ucrainene declarau că Masacrul de la Fântâna Albă „a fost o provocare premeditat planificată și organizată de serviciile secrete române împotriva locuitorilor Bucovinei”. Textul este extras din clipul realizat în anul 2021 de Administrația Regională de Stat Cernăuți prezent și în acest moment pe pagina de Facebook a autorității statului căruia Aurescu îi declară zilnic Slavă!
Pe 1 aprilie 2023 s-au împlinit 82 de
ani de la masacrul de la Fântâna Albă, când aproximativ 3.000 de etnici
români au fost uciși de trupele sovietice în timp ce încercau să treacă
granița nouă în România, după ce Uniunea Sovietică anexase partea de
nord al Bucovinei, publică Bucovina Press după cum a scris și ActiveNews.
Decenii întregi, autoritățile sovietice au încercat să ascundă și să șteargă din conștiința publică masacrul de la Fântâna Albă. Abia, după 1990, comemorarea acestor martiri a fost posibilă ca urmare a destrămării URSS, iar acest lucru s-a făcut an de an cu prezența unui număr însemnat de etnici români și clerici ortodocși din împrejurimi, cum sunt monahii de la Sfânta Mănăstire Putna.
În acest an, comemorarea organizată
în pădurea de la Varnița, pe locul masacrului de la Fântâna Albă, a
stârnit însă reacții negative, amintește portalul citat.
Jurnalistul sucevean Sandrinio Neagu, citându-l pe un participant la acțiunea de comemorare scrie într-un articol că „autoritățile ucrainene au încercat să sechestreze comemorarea și să o transforme într-o manifestare culturală ucraineană”. Iată relatarea sa:

„Pe 1 aprilie s-au împlinit 82 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă, când aproximativ 3.000 de români au fost uciși de gloanțele plecate din mitralierelor armatei roșii, a sovieticilor. După 1990, comemorarea acestor martiri a fost posibilă ca urmare a destrămării URSS, iar acest lucru s-a făcut an de an.
Până în acest an, când totul a luat o altă turnură, iar ucrainenii și-au trimis proprii reprezentanți, de parcă părinții sau bunicii lor ar fi fost victimele acelui masacru. Iată ce a scris unul din oamenii care a participat la comemorarea din 2023:
”La Fântâna Albă, au sechestrat evenimentul de comemorare și au venit cu preoții lor, iar totul s-a desfășurat în limba ucraineană, preoții români și românii s-au adunat aici, la crucea care marchează prima groapă comună a martirilor de atunci, la 30 metri distanță. Preoții ne-au rugat să se afle despre sfidarea aceasta în presa română. Este prima oară când se întâmplă așa ceva”.
La monumentul de la Fântâna Albă a fost postat doar steagul ucrainean, s-a difuzat doar imnul ucrainean, slujba religioasă a fost ținută de preoți ucraineni, nu a existat nici un fel de traducere, deși la fața locului erau prezenți atât consulul României la Cernăuți, Irina-Loredana Stănculescu, dar și oameni din România. Pentru această sfidare, consulul român a luat atitudine și le-a atras atenția ucrainenilor că în acest fel nu pot intra în Europa.
În momentul în care românii s-au retras la monumentul din pădure, la groapa comună, o persoană venită din România le-a spus ucrainenilor să le fie rușine.
”Noi v-am primit familiile în casele noastre, v-am ajutat necondiționat, v-am sprijinit și voi vă comportați de așa manieră?”, a fost mesajul transmis ucrainenilor.”
În final, în articolul său intitulat dur „Ucrainenii, mai jegoși ca sovieticii”, Sandrinio Neagu scrie următoarele: „Mâine-poimâine, autoritățile din statul vecin vor spune că la Fântâna Albă, pe 1 aprilie 1941 au murit bucovineni-ucraineni și se vor da victimele regimului sovietic și a lui Stalin. Nu, domnilor. Acolo au murit români și ați face bine să vă cereți scuze și să nu mai încercați să furați ceea ce nu vi se cuvine.”
Prezentă la acțiunea de comemorare, Carmen Nisteriuc din Suceava, a declarat pentru BucPress TV că se simte dezamăgită de faptul că autoritățile ucrainene au împiedicat comunitatea românească din nordul Bucovinei să susțină o slujbă religioasă de comemorare a martirilor executați la 1 aprilie 1941.
„Până la urmă nu am înțeles la ce eveniment am participat…. Am fost umiliți… Mă declar foarte supărată și plec cu un gust amar… Aș fi vrut să mulțumesc pentru ospitalitate, dar nu pot decât românilor care deodată s-au retras și au arătat că sunt români, cu adevărat”, a declarat femeia.
În același timp, jurnalista cernăuțeană Maria Toacă a afirmă într-un articol publicat pe internet și preluat și de ActiveNews că tragedia de la Fântâna Albă este o rană veșnic vie pentru români și că este dificil să fie comparată cu alte tragedii din trecut sau din prezent. Ea afirmă că i-a cunoscut pe câțiva dintre acei oameni care au supraviețuit masacrului și a auzit povestea lor despre suferințele prin care au trecut.
Jurnalista amintește că Parlamentul României a votat o lege pentru a institui Ziua Națională de cinstire a memoriei românilor victime ale masacrelor de la Fântâna Albă și alte zone, ale deportărilor, foametei și ale altor forme de represiune, organizate de regimul totalitar sovietic în ținutul Herța, nordul Bucovinei și întreaga Basarabie.
Ea a mai menționat că în primii ani de independență statală a Ucrainei, organizarea pelerinajului, mitingului de doliu și slujba de pomenire au fost gestionate de Societatea „Golgota”, iar mai târziu această inițiativă a fost preluată de autoritățile locale.
„În primii ani de democratizare a Ucrainei, când încă nu era la locul tragediei Monumentul pe care scrie că acolo au fost omorâți bucovineni și nici nu se pomenește de români, de organizarea pelerinajului, a mitingului de doliu și slujba de pomenire se ocupa Societatea „Golgota”. Era perioada când încă trăiau câțiva din supraviețuitorii masacrului. Auzeam de la ei istoria vie a suferințelor, adunam fărâmă cu fărâmă adevărul despre cum s-au pornit să treacă hotarul, ce putere îi mâna înainte. De la un timp și-au asumat datoria și rolul de moderator al evenimentului autoritățile raionului Hliboca, iar după reforma administrativă – cele ale comunității Camenca. Nu zic că primarul locului sau șefii mai mari ai regiunii nu-și îndeplinesc bine datoria. Însă ei o fac cum le convine lor. Pentru ei e doar datorie, ei n-au moștenit de la victimele ce zac în acest pământ durerea ce-o purtăm noi în inimi. Pe an ce trece tot mai puțin răsună vreun cuvânt românesc când se evocă tragismul acelei zile. Numai preoții noștri oficiau slujba de pomenire în limba română. Anul trecut autoritățile s-au adunat mai devreme, după care a venit și comunitatea românească, și soborul de preoți din localitățile românești. Și anul acesta tot așa avea să fie dacă nu întârziau (tărăgănau începerea manifestării) organizatorii din partea autorităților, cu preoții lor”, scrie Maria Toacă.
Și Iulian Capsali a sesizat și condamnat mistificarea autorităților ucrainene, prezentând și o filmare de la fața locului.
VIDEO cu slujba și nemulțumirea exprimată de românii participanți:
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Persoane: Bogdan Aurescu Dmitro Kuleba Irina-Loredana Stănculescu Sandrinio Neagu Volodimir Zelenski
Subiecte: Canalul Bâstroe Delta Dunarii dragarea Canalului Bîstroe de către ucraineni dreptul la credință dreptul la educație drepturile minorităților etnice Masacrul de la Fântâna Albă Parastas pomenire Pomenirea morților românii din sudul Basarabiei Românii din Ucraina
Organizații: Administrația Militară Regionale Cernăuți Administrația Regională de stat Cernăuți Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (5)