NU a fost pandemie ci BIOTERORISM - Ancheta Slovaciei asupra Crizei Covid se apropie de final
O anchetă a guvernului slovac arată că în Slovacia nu a existat pandemie de Covid 19 ci un act de bioterorism.
Dr. Peter Kotlár, medic de profesie, un deputat care a intrat în parlament pe lista Partidului Național Slovac anul trecut, a declarat că pandemia de coronavirus din Slovacia nu a avut loc, titrează ultragiată presa de sistem.
„La sfârșitul investigației mele, pe care o voi prezenta în septembrie, există dovezi clare că pandemia din Slovacia nu a îndeplinit criteriile a ceea ce înseamnă o pandemie în ceea ce privește incidența și alți parametri măsurabili”, a declarat el în fața Comisiei parlamentare pentru sănătate a Parlamentului slovac, luna trecută (video mai sus).
„El a făcut această declarație în cadrul unei ședințe extraordinare a comisiei de sănătate a Consiliului Național, convocată de opoziție pentru ca domnul Kotlár, împreună cu ministrul sănătății, Zuzana Dolinka, să explice de ce am fost singura țară din 190 din lume care s-a distanțat de actualizările OMS,” scrie ziarul dennikn.sk, citat de mai multe surse media.
Întrebat de parlamentarii opoziției despre gravitatea declarației sale, Peter Kotlár a răspuns că este „complet serios”.
„Douăzeci de mii de oameni au murit din cauza Covidului în Slovacia; cu toții ne amintim foarte bine nu doar obligația de a purta halate, de a face analize și de a fi vaccinați, ci și de morgile închise din spitale deoarece nu aveau suficient spațiu pentru a găzdui morții,” mai scrie publicația progresistă slovacă citată care, alături de alte publicații considera afirmațiile deputatului drept ”scandaloase”.
Slovacia, este singura țară europeană Organizației Mondiale a Sănătății care a decis să se disocieze de actualizarea Regulamentului Sanitar Internațional (RSI), al OMS, un preambul al așa-zisului Tratat pandemic.
Înainte de a fi împușcat, Premierul Robert Fico a declarat că respinge semnarea Tratatului OMS privind pandemia: ”Este un nonsens inventat de companiile farmaceutice lacome” - VIDEO
La începutul declanșării anchetei medicului și deputatului slovac, jurnalistul Cristian Niculescu scria:
„GUVERNUL SLOVACIEI ANCHETEAZĂ „CIRCUL COVID”
(Citește și dă mai departe!)
NU există absolut nicio știre în MSM despre asta.
Este unic în Europa. I s-a urât de tot cu binele.
Premierul Slovaciei a declanșat o anchetă privind "circul Covid" și fenomenul "morților subite". Ancheta urmează unei moțiuni guvernamentale care precizează că „gestionarea măsurilor pandemice a fost caracterizată de eșecuri în protejarea drepturilor și libertăților fundamentale”.
Premierul Robert Fico a declarat: "Vom publica și vom spune publicului slovac ce s-a întâmplat cu adevărat în această perioadă", El a acuzat guvernele anterioare că au acordat prioritate intereselor industriei farmaceutice în fața celor ale publicului:
"Au făcut o mulțime de bani din achiziții inutile de diverse consumabile medicale și vaccinuri".
Mai mult, Fico a acuzat oficialitățile că închid ochii la decesele provocate de afecțiuni cardiovasculare legate de vaccin.
Slovacia are 21.000 de decese în exces din 2020. Țara este singura din UE care a anunțat că se opune Tratatului OMS împotriva pandemiei.
Premierul Fico a inclus ancheta Covid în programul de guvernare, în 7 puncte:
1. Anunțarea publică a deceselor în exces actuale.
2. Expunerea publică a deceselor cardiovasculare (și de altă natură) cauzate de vaccinare.
3. Expunerea publică a corupției care implică contractele ce au fost atribuite pentru măști și alte echipamente de protecție individuală (și politicienii implicați)
4. Expunerea publică a corupției în achiziționarea de vaccinuri și contractele implicate.
5. Expunerea publică a experimentelor cu vaccinurile și utilizarea necorespunzătoare a diferitelor medicamente și tratamente forțate asupra oamenilor în timpul pandemiei, în spitale.
6. Lansarea unei investigații guvernamentale cu privire la gestionarea întregii pandemii, inclusiv lansarea vaccinurilor și achizițiile de diferite echipamente medicale și vaccinuri (și cine a beneficiat financiar).
7. Asumarea angajamentului de a face publice toate constatările unei astfel de investigații guvernamentale.
Parlamentarul Partidului Național Slovac (SNS) de guvernare, Peter Kotlár a fost numit oficial pentru a conduce ancheta privind gestionarea pandemiei. Scopul lui Kotlár va fi să se asigure că „eșecuri similare ale statului” nu se mai repetă.
De subliniat: o anchetatoare parlamentar european a scandalului Pfizer a murit de infarct în cursul investigației.”
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Ucrainenii au vrut să arunce în aer tot Portul Constanța cu o jumătate din oraș cu tot. Ziarist veteran: Iată de ce și cum
Col. (r) STS Daniela Tobă: Drona de la Galați, o mizerabilă făcătură pentru bani a ucrainenilor și a ”băieților cu ochi senini”. Miruță și Țoiu au fost puși la curent, Nicușor habar n-a avut!
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Audiere bombă în Senatul SUA: Senatorul Ron Johnson și dr. Aseem Malhotra dezvăluie legătura dintre vaccinurile COVID și CANCER - S-au descoperit peste 8 milioane de pagini ascunse de CDC: ”Au știut de miocardită și au ascuns-o!”
Experta care a dezvăluit farsa vaccinurilor Covid și minciuna Pfizer - sinucidere și boală misterioasă. Christine Cotton a lăsat un mesaj de adio în care avertizează că serul Pfizer administrat oamenilor NU A FOST NICIODATĂ cel testat în studiile clinice
Vlad Cubreacov despre cine se poate afla în spatele scandalului din Mitropolia Basarabiei și de ce a izbucnit chiar acum. Agenții Moscovei de la Chișinău și București
Recomandările noastre
Ce au strigat unii dintre cei mai frumoși români din Basarabia, aflați în cușcă la Tiraspol: Te iubim, popor român! Arestarea și eliberarea după 15 ani de temniță a Eroilor Români din Transnistria. 2 și 4 iunie în Istoria recentă a României mici. VIDEO
CULMEA DEZINFORMĂRII: De frica ActiveNews ONG-ul ”anti-dezinformare” de la Cotroceni A MODIFICAT prezentarea ORIGINALĂ eliminând site-ul nostru, politicienii AUR și personalitățile puse la zid - FOTO-CAPTURI. Opinia unui membru CNA: NOI LISTE NEGRE
Nicușor Dan și ”România Imundă”: semnalizează dreapta cu SUA și face stânga cu UE. Face ce face și tot la FRANȚA se întoarce (INFO)
ActiveNews dă în judecată ONG-ul platformei ”România Imună” și Administrația Prezidențială a României după ”Raportul” mincinos despre ”dezinformare” prezentat azi la Cotroceni, în care site nostru apare drept ”cap de afiș”. AJUNGE!
Persoane: Peter Kotlár
Locații: Slovacia
Subiecte: anchetă cu privire la perioada Covid
Organizații: OMS Parlamentul Slovaciei
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)