O ALTĂ OPINIE: E timpul să-i băgăm pe toți acești nenorociți la închisoare. Nu iertăm nimic! Au omorât oameni! Declarație EXPLOZIVĂ a doctorului Roger Hodkinson: Am asistat la cea mai mare crimă din istoria medicinei! VIDEO
Confruntat cu amploarea incredibilă a crimelor împotriva umanității legate de introducerea aproape obligatorie a „vaccinurilor Covid", celebrul patolog canadian, Dr. Roger Hodkinson, atrage atenția internațională după ce a citat statistici globale care descriu o imagine îngrozitoar: Cel puțin douăzeci de milioane de persoane au murit direct din cauza vaccinului COVID , în timp ce alte două miliarde au suferit reacții adverse grave.
„O numesc MAREA UCIDERE. Am asistat la cea mai mare crimă din istoria medicinei", spune doctorul Hodkinson. „Și medicii, nu doar politicienii, sunt principalii vinovați, pentru că au permis guvernelor să influențeze modul în care își tratează pacienții - ceea ce nu s-a mai întâmplat niciodată."
În mijlocul acestei realități și pe fondul diferitelor recunoașteri oficiale că producătorii și distribuitorii de injecții au știut tot timpul despre pericole, apar apeluri la „amnistie" din partea celor care nu au acordat astfel de considerații în timp ce promovau minciunile.
Spre deosebire de ideea noastră de iertare a celor care au contribuit la vaccinarea forțată - vedeți LISTA TUTUROR VACCINIȘTILOR DIN ROMÂNIA. O inițiativă a cititorilor ActiveNews - doctorul canadian are altă opinie:
„În niciun caz. Sunt plin de răzbunare. Sunt plin de răzbunare. Nu este momentul să spun că îmi pare rău. Să-i băgăm pe acești nenorociți în închisoare!".
Adaptată dintr-o conversație mult mai amplă, disponibilă pe canalele video ale Just Right Media, în emisiunea de astăzi, Dr. Hodkinson face apel la principiile „Mai întâi să nu faci rău" și „consimțământul în cunoștință de cauză" ca fiind fundamentale oricărei practici etice a medicinei.
La o analiză mai atentă, ni se pare că aplicarea principiilor „Mai întâi să nu faci rău" și "consimțământul informat" în arena politică se poate dovedi a fi Just Right pentru ceea ce afectează și corpul politic.
„Cum poți să te uiți în ochii unei femei însărcinate și să-i spui că acest produs experimental este sigur? Cum poți face acest lucru în calitate de medic? Nu, oricine, orice medic care a făcut asta ar trebui să fie aspru tras la răspundere.”
VIDEO:
Traducere: https://t.me/veritasadevarulnecenzurat
Interviul original integral, aici:
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Începe prigoana fermierilor. Deși demisă, Diana Buzoianu vrea închisoare pentru utilizarea apelor subterane și de de suprafață, cum a fost în Cazul Lungulețu
Profesoara Roxana Chereji din Baia Mare a murit de cancer galopant la numai 42 de ani
Roland Cătălin Pena: Nicușor Dan ne-a vândut azi la Kiev teritoriile ocupate în urma Pactului Ribbentrop-Molotov, condamnat chiar de UE
Senzaționalul interviu al lui Tucker Carlson cu Viktor Bout, ”negustorul morții”. Dezvăluiri despre subteranele războiului din Ucraina, adevărul despre armamentul folosit, Zelensky și Epstein și decizia Rusiei de a folosi potențialul nuclear
Emisiune Excepțională: Academicianul Ioan Aurel Pop la Florentin Țuca: Un stat care condamnă Delictul de Opinie și impune Cenzura este un STAT TOTALITAR. Regimul a alunecat pe panta DICTATURII. Trebuie SĂ OPRIM aceste lucruri! - VIDEO
Faci fântână în curte și ajungi la închisoare NU e FAKE NEWS. Pedeapsă pentru "susceptibilitate" - nu pentru daună dovedită! Dreptul la supraviețuire este dat de Dumnezeu, nu de stat sub amenințarea închisorii!
Recomandările noastre
Părintele Arsenie Papacioc: România va avea un mare rol în istoria pământului ăstuia. Cipurile nu trebuie acceptate cu nici un chip! Rușii - un popor fără fund. Și ungurii sunt foarte primejdioși. Câinoși. (15 August 1914 – 19 iulie 2011)
Emisiune Excepțională: Academicianul Ioan Aurel Pop la Florentin Țuca: Un stat care condamnă Delictul de Opinie și impune Cenzura este un STAT TOTALITAR. Regimul a alunecat pe panta DICTATURII. Trebuie SĂ OPRIM aceste lucruri! - VIDEO
Mirabela Grădinaru și copiii ei în pericol de percheziție! Cazurile RAPCEA, RONCEA și TOCIU sau cum funcționează răzbunarea prin Justiție și Servicii a Sistemului infiltrat de agenți ai unor Rețele Străine denunțate cu precizie de CSM
16 mai 1812 - 7 iulie 1997: CRIMELE NAȚIONALE și TRĂDAREA VÂNDUȚILOR. Starea de putoare și putrefacție a moralei moraliștilor poliformi și cameloenici
Secțiuni: COVID Documentare Video Covid Externe Prima pagină Sănătate Știri
Persoane: Dr. Roger Hodkinson Justin Trudeau
Subiecte: crimă cu premeditare decese vaccin Lista Vacciniștilor Lista Vacciniștilor din România reacții adverse vaccin Vaccin coronavirus vaccin COVID-19
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)