Ludovic Orban a explicat azi de ce Guvernul care a închis școlile nu a închis și after-school-urile: „Am tratat after-school-urile și creșele în mod distinct și din cauza faptului că ele nu sunt practic în zona de coordonare a Ministerului Educației. Creșele țin de autorități locale, iar after-school-urile oarecum la fel. În ceea ce privește after-school-urile, știți că am permis funcționarea tipurilor de after-school încă din perioada vacanței școlare. Din informațiile pe care le avem au fost respectate măsurile și nu au fost cazuri în zona after-school-urilor. Cel puțin pe analizele pe care le-am primit nu au fost cazuri, ceea ce înseamnă că au respectat regulile. Sunt mulți părinți care efectiv sunt ajutați de aceste after-school-uri ca să poată să-și desfășoare activitatea profesională și atâta timp cât ele nu au generat infecții suplimentare nu au considerat că este necesar. Ele nici nu au fost incluse în hotărârea de Guvern și în ordinul ministrului Educației și al ministrului Sănătății”, a declarat miercuri premierul, citat de Agerpres. 

Ce n-a spus șeful Guvernului e că anumiți apropiați ai săi au interesul ca, indiferent de ce pățește școala românească de stat, after-school-urile și, în general, centrele private să nu aibă de suferit. Un articol publicat de ziarul Capital pe 13 octombrie 2019, la câteva zile după demiterea Guvernului Viorica Dăncilă (PSD), îi făcea elogii soției viitorului premier liberal, Mihaela Orban, care „este superbă” dar „discretă”, „are o carieră total opusă de cea a soțului ei”, în domeniul psihopedagogiei, conducând și o grădiniță privată din Capitală. Iată cum se leagă lucrurile, pentru că sursele noastre susțin că nici grădinițele private din București nu au fost afectate de instituirea așa-zisului „scenariu roșu”, care a închis în Capitală toate instituțiile de învățământ din subordinea Ministerului Educației, fie ele școli, licee sau grădinițe!

Observăm, deci, aceeași tendință a politicienilor și afaceriștilor din cercurile Puterii de a funcționa după formula testată în epoca privatizărilor din anii 1990-2000: când sistemul de stat - sau, mai nou, micii întreprinzători - intră în disoluție, vin privații noștri și acaparează domeniul. Iar cetățenii care n-au bani să plătească serviciile private la „prețul pieței” sunt lăsați să se descurce, pe principiul „te adaptezi sau dispari”. Închidem școlile? Nu-i nimic, cumpărați cu toții servicii de telefonie mobilă pentru școala online (având în vedere că tabletele achiziționate de Ministerul Educației tot din banii voștri întârzie să fie distribuite). Închidem restaurantele? Nu-i nimic, abonați-vă la firmele de curierat rapid, care vă aduc mâncarea gătită direct acasă ori la birou. Închidem bisericile? Nu-i nimic, urmăriți liturghiile televizate sau accesați serviciile unor psihologi care să vă scoată din depresie, fără har dar cu știință și mulți bani. Închidem școlile primare și grădinițele? Nu-i nimic, dați bani la cele private, unde copiii voștri sunt lăsați să meargă în cerc restrâns și în condiții presupus mai decente decât cele din învățământul de stat. Oare așa-zisa respectare a măsurilor taman de către after-school-uri, deci nu și de școlile publice, se referă la încălcarea protocoalelor, care sunt aceleași în orice mediu te învârți, sau la condițiile de spațiu și dotări, care nu-s la fel la stat ca la privat?

În ce mă privește, mi-a atras atenția nu motivarea „sanitară” oferită de Ludovic Orban, ci aceea socială: „Sunt mulți părinți care efectiv sunt ajutați de aceste after-school-uri ca să poată să-și desfășoare activitatea profesională”. Cum se explică lucrul acesta? Prin aceea că societatea secolelor XX-XXI a impus nu doar „emanciparea” sau autonomizarea membrilor familiei, ci și îndepărtarea acestora de nucleul comun, de spațiul de ACASĂ. De când adulții nu mai au pământ, ei au serviciu. Câștigarea existenței se face diferit. Părinții sunt nevoiți să plece de acasă pentru a aduce nu mâncare, ci bani în casă. În acest timp, copiii care, în alte vremuri, erau crescuți de bunici, sunt preluați în grija statului sau a unor entități private începând cu vârste din ce în ce mai fragede, pentru a fi separați de familie. O soartă similară o au și mulți dintre bătrânii ai căror copii adulți fie sunt plecați la muncă peste hotare, fie se distanțează locativ de părinții lor. Vârstnicii ajung și ei să fie luați în grijă de entități de stat sau private, din cauză că nu-și mai permit, din punct de vedere fizic și/sau financiar, să stea la ei acasă. Astfel, nucleul de bază, terenul comun, acest ACASĂ e folosit fie pe post de spațiu de parcare și refacere în drumul spre activități exterioare, fie lăsat complet în urmă. Ceea ce duce, cu timpul, la pulverizarea familiei.

Revenind la situația suspendării școlilor (de stat) și a menținerii after-school-urilor (private), constatăm că același argument social folosit pentru a justifica activitatea after-school-urilor le este totuși refuzat instituțiilor principale, școlile. Părinții au nevoie de after-school-uri pentru a-și putea desfășura munca la serviciul lor, ne spune premierul. E adevărat, dar e numai jumătate de adevăr. Aceiași părinți au nevoie să lucreze și dimineața, când școlile erau cele care se ocupau de copii până la prânz, când aceștia erau duși la after-school-uri. School/after-school. Înainte și după. Prima parte și a doua parte.

Or, „autoritatea pandemică” a tăiat ce nu rentează pentru ea și a păstrat jumătatea care contează, în ceea ce privește educarea, dar și „plasarea” copiilor pentru a-i degreva pe părinți. Operând această bizară tăiere, Executivul, compus în mare parte din adulți care nu au copii, nu cunosc greutățile pe care le implică deciziile politice în viața reală și nici nu-s dispuși la dezbatere publică, de care se feresc ca de virus, au lăsat în aer o mare massă de cetățeni care au copii și sunt nevoiți, pentru a avea cu ce-i crește, să lucreze atât dimineața, cât și după-amiaza, timp în care au trebuință să-și lase copiii altundeva decât acasă. Pentru părinții care muncesc 8 ore începând de dimineață, after-school-ul ajută să țină copilul ocupat în perioada de după școală și dinaintea revenirii părintelui de la serviciu. De aceea îi și zice „școală după școală”, pentru că școala e cea care preia prima povara, transferând-o apoi la after-school. Utilitatea pentru copil e că are cu cine să-și facă lecțiile, iar pentru părinte că are cui să-i delege sarcina. Asta pentru familiile în care bunicii nu sunt integrați. Și contra cărora autoritățile pandemice au inventat segregarea familială pe motiv de „vulnerabilități/comorbidități”. 

De ce zic că e ilogic să te prefaci că iei apărarea părinților ocupați, dar cu jumătate de măsură, țintit doar pe after-school-uri? Deoarece aceste centre asigură doar a doua jumătate a zilei, respectiv programul de DUPĂ școală. Or tu, guvern, ai închis școlile! Și părinții încă pleacă la muncă la ora la care copiii ar fi trebuit să plece la școlile pe care tu le-ai închis! Cum rezolvi această problemă, bagi pe toată lumea în șomaj tehnic cu 75% din salariu, pentru îngrijirea copiilor, timp de 6 luni cât ar putea dura noul lockdown? La stat se poate, dar la privat, nu. Plus că, neproducând nimic în multe domenii de activitate din cauza restricțiilor, de unde vei mai avea bani la buget anul viitor pentru a plăti concediile asistaților apți de muncă, dar nelăsați să o presteze? Bani europeni pentru cazuri sociale românești? S-au întâlnit hoții cu proștii? 

Rezolvă problema before-after-school-urilor și apoi mai vorbim despre after-schools! Ca să înțeleagă și Orban: degeaba ții deschis barul de seară, dacă ai închis barul de zi! Că tot făceai tu comparații între majorările salariale pentru profesori și banii de cârciumă, pe care când nu-i ai, îi tai. Mai bine măsoară de 3 ori înainte să tai, că pe urmă va fi greu să mai repari după ce tot ai tăiat și n-ai pus nimic în loc! De unde nu mai crește nimic, nu mai ai nici ce tăia, nici ce aduna!

 

Acesta ar fi demersul logic pentru niște autorități interesate sincer de protejarea propriilor cetățeni și de salvarea domeniilor economic și social. Cum însă puternicii zilei nu dau semne de voință în acest sens, avem două posibilități: ori le pasă doar de afacerile lor pe spatele și în detrimentul poporului inert, ori într-adevăr se apropie profețita chiar de ei „restartare” a lumii pe alte baze, fundamental diferite, caz în care oricum nu mai contează nimic din vechea orânduire și revenim la filosofia tranziției: „te adaptezi sau dispari”.