Biroul de Presă al Patriarhiei Române a emis joi un comunicat pe tema măsurilor specifice de prevenire a infecției cu noul coronavirus. 
 
În mesajul postat pe siteul agenției Basilica, Patriarhia transmite credincioșilor instrucțiuni despre cum trebuie să se spele pe mâini, dar și îndemnul ca persoanele care „manifestă simptomele de gripă de orice fel și simptomele de coronavirus, descrise de autoritățile medicale, sunt sfătuite să evite în acele zile locurile aglomerate, inclusiv spațiul bisericii, pentru a nu-i expune și pe alții la o posibilă îmbolnăvire”.
 
În „mod excepțional”, Biserica spune că aceia care se tem de îmbolnăvire la împărtășanie, pot primi această sfântă taină „ într-o linguriță adusă de acasă și folosită exclusiv în acest scop, de o singură persoană”! Pentru cei care se tem de sărutarea icoanelor, Patriarhia le transmite să sărute icoanele...de-acasă.
 
Tot în aceeași notă, Patriarhia transmite credincioșilor că „Sfânta Împărtășanie se pregătește și se administrează totdeauna în condiții de igienă totală, iar icoanele sunt frecvent igienizate”.
 
Comunicatul a stârnit reacții în lumea ortodoxă, fiind privit ca o cedare în fața presiunilor seculariste. După ce Lucian Mîndruță, postul francezi RFI și oficina din România a Newsweek l-au criticat pe Episcopul Siluan al Italiei pentru că nu a insistat mai mult pe spălatul mâinilor în mesajul către românii din Peninsulă,  Patriarhia Română a ales să insiste exact pe aceste teme, ba și pe altele. În 2015, Asociația Secular Umanistă (ASUR) batjocorea un preot ortodox care a fost pus în fața unei situații în care o femeie a adus de-acasă o linguriță pentru împărtășanie și care i-a explicat enoriașei „că în acel potir se află însuși Iisus Hristos și că nu există niciun risc în împărtășirea cu aceeași linguriță”
 
 
Cinci ani mai târziu, Biserica însăși a ajuns să recomande lingurițe de unică folosință, deocamdată doar în cazuri excepționale.
 
Un comentariul elocvent a publicat siteul Cuvântul Ortodox, un reper al laicatului ortodox din România. Sub titlul  „Patriarhia Română CEDEAZĂ LAȘ în fața presiunilor activiștilor #rezist anticlericali. ÎMPĂRTĂȘIREA LA ACELAȘI POTIR și cu aceeași linguriță pusă în dubiu chiar de către cei care ar fi trebuit să le afirme”, cei de la Cuvântul Ortodox scriu că „Marea problemă este că cei care pun în dubiu cât se poate de …nătâng puterea vindecătoare nu doar a credinței, nu doar a simbolurilor, ci a Sfintelor taine, sunt chiar cei de la Patriarhia Română, care au cedat, după modelul catolicilor, acestor presiuni publice”. 
 
Continuă Cuvântul Ortodox: „Așadar, calmăm proprii credincioși spunându-le că pregătirea, administrarea Sfintei Împărtășanii se face în condiții de igienă TOTALĂ, iar icoanele sunt frecvent igienizate?!

Cel mai grav lucru din aceste recomandări este că nicăieri nu se reafirmă adevărul de credință că atât icoanele, și cu atât mai mult Sfintele Taine, sunt realități sacre, sfinte. REALITĂȚI! Nu simboluri, nu obiceiuri!  REALITĂȚI. Și nu doar că nu se afirmă acest lucru elementar, dar se și folosește un limbaj profan, aproape profanator, fără intenție. Este o formă abruptă și lașă de auto-secularizare, prin care neliniștile artificiale ale populației, induse de influențatori rău intenționați, sunt întâmpinate cu argumente din registru profanului. Astfel, nu ar trebui să ne fie teamă să ne împărtășim nu pentru că în Potir se află Însuși Trupul și Sângele Mântuitorului, ci pentru că „pregătirea și administrarea” se fac în condiții de igienă totală! 

Evident că oricum nu există așa ceva, igienizare totală. Nici dacă ești paranoic cu igiena, dar nici în realitate. Pregătirea și administrarea Sfintelor Taine se face …cum se face. Ștergerea icoanelor – igienizarea – se face deseori în așa fel încât nu îți mai vine să săruți icoana nu de frica virușilor, ci pentru că trăznește a o substanță folosită de „igienizare”. Și vede toată lumea ce fel de cârpe sunt folosite la „igienizare”. Dar acestea sunt observații secundare care au rolul de a demitiza „igienizarea”, această nouă superstiție care ia locul, chiar în comunicatul Patriarhiei, ritualurilor sacre. Apoi, se fac și afirmații inexacte. Nu este adevărat că sfânta împărtășanie se administrează celor bolnavi cu lingurița „pacientului”. Ci tot cu lingurița preotului, care o folosește pentru toți cei pe care-i împărtășește și pentru el însuși! 

Nu așa se răspunde neliniștilor. Nu cedând și admițând, fie și de gura lumii, fie și, aparent, provizoriu, că trebuie să fie „igienizat” sacrul! Dacă îl igienizezi, îl transformi în profan, în lucru lumesc. Nu mai este sacru, este ceva care poate fi murdărit, care este supus acelorași procese biologice ca orice altceva… Incredibil analfabetism sau lașitate ascunde acest comunicat! Se putea opta pentru îndemnuri cu privire la igiena sanitară personală, se putea îndemna preoțimea sau credincioșii să arate răbdare și tact celor slabi în credință, se putea chiar îndemna celor care au dubii să nu participe la acele prilejuri care le produc neliniște, dar de ce să „aperi” Sfânta Împărtășanie cu „igienizarea totală” și să prefigurezi, practic, posibile modificări ale modului de administrare a euharistiei? Dacă epidemia va dura mai mult? Ce vom face? 

Pentru cine a uitat, a mai existat un astfel de moment critic, stârnit chiar de oameni ai Bisericii, pe timpul altei isterii, anume a gripei porcine. Atunci s-a mai venit cu aceeași idee a opririi practicii folosirii aceleiași lingurițe la împărtășit. Din fericire, ideea nu a ajuns să fie asumată și de Patriarhie, pe atunci, spre deosebire de „recomandările” din prezent”.

În altă ordine de idei, Andrei Caramitru, cel care a atacat primul Biserica pe această temă, a exultat la aflarea știrii.