Insultele figurantului posedat al presei de limbă română care și-a schimbat recent numele din CTP în LEGIUNE, potrivit actorului Răzvan Ionescu, nu au provocat reacția scontată a personajului agitat. Dimpotrivă, Patriarhia i-a întors obrazul dar l-a și invitat pe scelerat să pună mâna pe Biblie (dacă nu-l arde prea tare, desigur).

Replica elegantă și plină de învățăminte, semnată de Diac. conf. dr. Alexandru Mihăilă, a fost publicată rapid de Ziarul Lumina al Patriarhiei Române însă a rămas cam neobservată. Redăm concluziile răspunsului la întrebarea „Ce a spus Iisus despre închinarea la moaște?" pentru că astăzi, de Sfântul Mina, mulți bucureșteni se îndreaptă spre Biserica „Sfântul Mina-Vergu" care adăpostește, din 1874, o parte din moaștele Sfântului Mare Mucenic Mina împreună cu icoana sa făcătoare de minuni.

Iată concluziile materialului explicativ mai larg:

"La proroci, între care canonul ebraic numără și cărțile istorice, este menționat un episod cu implicații directe. Profetul Elisei a fost una dintre cele mai mari personalități din Vechiul Testament. A înviat chiar oameni din morți (fiul unei șunamitence), dar minunile nu se opresc la viața pământească. După ce a murit, participanții la o procesiune funerară sunt surprinși de niște tâlhari moabiți. Respectivii aruncă accidental mortul în mormântul lui Elisei. Interesant ce a urmat: „Căzând acela, s-a atins de oasele lui Elisei și a înviat și s-a sculat pe picioarele sale” (4 Regi 13, 21). Faptul că, prin atingerea de oasele lui Elisei, mortul înviază ca și cum s-ar fi atins de el profetul însuși arată că oasele profetului îi păstrează încă puterea minunată. Oasele lui Elisei au în ele Duhul lui Dumnezeu, pe care profetul l-a avut în timpul vieții, moștenit de la Ilie. Cum descria foarte plastic un cercetător biblic modern, trupul este partea exterioară a sufletului, iar oasele reprezintă sufletul „într-o formă mai ștearsă”. Elisei e încă prezent în rămășițele sale și, fiind drept, omul lui Dumnezeu, atingerea de oasele lui aduce vindecare și nu necurăție ca în mod obișnuit. Și să nu uităm că, în timpul vieții, Elisei s-a bucurat de cinste din partea oamenilor. Chiar confrații săi, „fiii prorocilor”, îl cinstesc prin închinare sau prosternare: „i s-au plecat până la pământ” (4 Regi 2, 15). Este același verb (ebr. hiștahawe, gr. proskyneo) care poate fi aplicat și lui Dumnezeu, atât că închinarea adusă lui Dumnezeu nu reprezintă ca aici respectul față de o persoană umană, ci este închinarea absolută, adorarea („slujirea” în limbajul biblic, ebr. ʿavad, gr. latreuo).

Iisus cunoștea ca orice evreu acest episod cu oasele lui Elisei. Pe Ilie și pe Elisei îi și pomenește, încuviin­țându-le viața și minunile, chiar și când erau îndreptate către străini și dușmani: „Mulți leproși erau în Israel în zilele prorocului Elisei, dar nici unul dintre ei nu s-a curățat, decât Neeman sirianul” (Luca 4, 27). La întrebarea „Ce a spus Iisus despre închinarea la moaște?”, răspunsul nostru trebuie să țină cont de următoarele:

  • Legea nu interzicea - cum se spune adesea greșit, mai ales în mediul protestant - atingerea oaselor ome­nești, de vreme ce este chiar de dorit ca cineva să fie îngropat cu ai săi, în mormântul familiei. Legea doar prevedea că atingerea de mort te face necurat, impur, adică inapt religios. Nu era păcat, ci era tabu. Tot așa se petrecea și la naștere: mama și copilul erau socotiți o vreme impuri.
  • Elisei e drept. Ca în cazul lui Iosif, oasele celui drept nu produc necu­răție. Mai mult, prin atingerea de oasele lui Elisei, se produce o minune și încă una rară: învierea.
  • Iisus S-a raportat viu la Lege și la proroci. A preferat de fiecare dată viața, grija, iubirea față de aproapele, nu litera Legii. L-a dat ca exemplu de om al lui Dumnezeu pe Elisei.
  • Iisus nu a criticat episodul în care prin oasele lui Elisei se produce o minune. L-a încuviințat, așa cum a făcut-o și în legătură cu Elisei ca om al lui Dumnezeu.

Ce putem noi, ortodocșii, să deducem de aici? Ne putem atinge de rămășițele pământești ale celor drepți. Nu devenim necurați, ci ne rugăm lui Dumnezeu să ne dea curăție, ca prin oasele lui Iosif, sau chiar binecuvântare, ajutor, ca prin oasele lui Elisei. Le putem cinsti ca pe drepții înșiși: în oasele lor sunt prezenți chiar ei, deși într-o altă formă. Mormintele drepților, în special mormintele martirilor, sunt altare (cf. Apocalipsa 6, 9), în care sufletele drepților se roagă. Ne închinăm în fața lor așa cum ne-am închina, adică ne-am prosterna, ne-am pleca, în fața persoanelor dacă le-am întâlni față către față."

Pentru o mai bună înțelegere reproducem versetul din Apocalipsă la care face trimitere autorul (6, 9), împreună cu cel anterior (6,8):