Președintele, premierul și ministrul Transporturilor au luat Săgeata Albastră între Gara de Nord și Aeroportul Otopeni
Președintele Klaus Iohannis, premierul Ludovic Orban și ministrul Transporturilor, Lucian Bode, au aflat luni cum este să călătorești cu trenul prin România. Ei au ajuns cu o întârziere de 35 de minute din Gara de Nord la aeroportul Otopeni. Adică, au ajuns la destinație la 50 de minute după ce au plecat din Gara de Nord, nu la 15 minute, așa cum se anunțase inițial, potrivit EVZ. Distanța rutieră dintre cele două obiective este de 15,6 km.
Deplasarea feroviară de luni face parte din seria de teste începută vineri pentru darea în funcțiune a mult-așteptatei căi ferate dintre Gara de Nord și Aeroportul Internațional „Henri Coandă”. Testele au fost făcute cu două automotoare Siemens Desiro, cunoscute ca „Săgeata Albastră”, trenul german cu aspect de tramvai - dar cu motor Diesel - introdus de CFR în urmă cu circa 15 ani. Potrivit descrierii tehnice, automotoarele respective pot atinge viteza maximă de 160 km/h, însă la noi în țară ele circulă și cu 5 km/h, din cauza restricțiilor de viteză impuse de infrastructura feroviară învechită.
„Ideea acestui tronson s-a născut în mandatul meu de ministru al Transporturilor. Sigur că și aici au trebuit să treacă 12 ani pentru realizarea acestui tronson. La momentul preluării guvernării de către Guvernul liberal, progresul era puțin peste 11% și iată că astăzi lucrarea este finalizată aproape în proporție de 100%.
Calea ferată a fost Cenușăreasa modurilor de transport în ultimii 20 de ani. A fost ocolită de investiții serioase și a fost tratată ca o formă de transport de rang secund.
Vom aloca fonduri europene, miliarde și miliarde de euro vor fi investiți pentru modernizarea infrastructurii de transport feroviar, care va reprezenta o bază pentru dezvoltarea economică a României”, a declarat premierul Ludovic Orban pe un ton mai degrabă adecvat campaniei electorale decât realităților românești.
„Am participat astăzi la un test pe singura linie nouă de cale ferată construită nu din ’89 încoace, din ’84 încoace. Noi dorim să dezvoltăm Aeroportul Internațional, dorim să îi dăm amploare, dar pentru asta e nevoie să poți ajunge în aerport în condiții foarte bune și predictibile și pentru asta legătura de la Gara de Nord până la Aeroport e absolut esențială”, a declarat Klaus Iohannis, potrivit Clubului Feroviar.
După încheierea vizitei, președintele republicii a plecat spre Palatul Cotroceni, de această dată cu mașina, cu coloana oficială.
Conform ministrului Transporturilor, Lucian Bode, linia de cale ferată Gara de Nord – Aeroport Otopeni ar putea fi dată în folosință în decembrie 2020, investiția ridicându-se la 398,1 milioane de lei. Tot în luna decembrie ar urma să se desfășoare și alegerile parlamentare, de rezultatul cărora depinde menținerea sau schimbarea guvernului dominat de PNL.
Pe același subiect

Sfântul Calinic plânge chiar de ziua lui în Icoana sa de la Pasărea. Jandarmii iar interferează abuziv cu actul cultic la Hramul de la Mănăstirea Cernica al primului sfânt canonizat în Biserica Ortodoxă Română - 11 aprilie

Olivia Steer, postare în miez de noapte, după ce a fost deblocată pe Facebook, despre realitatea din spitale: „Adevărul ne eliberează pe noi, iar pe ei îi acuză și încătușează. Adevărul nu respecta niciodată standardele Facebook!”

Fauci dă în bâlbâială în fața „Fenomenului Texas”: Restricțiile au fost ridicate total (inclusiv masca) și cazurile continuă să scadă

ACTUALIZARE: 123 MEDICI ROMÂNI CONTRA DICTATURII COVID! Ei cer autorităților, în 11 puncte, revenirea la normalitate și „încetarea stării de teroare” pentru „o viroză care are morbiditate și mortalitate asemănătoare gripei sezoniere”

ACEȘTI DEMENȚI CARE NE CONDUC. PNL-istul Nelu Tătaru afirmă că dacă părinții refuză vaccinarea copiilor aceștia le vor fi luați și vaccinați cu forța iar părinții decăzuți din drepturile lor naturale și constituționale. Iulian Capsali: ABSOLUT DIABOLIC!

Teoria Conspirației devine realitate: Pentagonul a creat Cipul care detectează COVID-ul
Recomandările noastre

ZIUA PATRIARHULUI. Fostul deținut politic Marcel Petrișor, la 91 de ani, s-a însănătoșit de Covid cu Ivermectină, Plaquenil, Arbidol, Solu-Medrol și Vitamina C, tratament recomandat și de medicul Ion Alexie din America. La Mulți Ani și Slavă lui Dumnezeu!

Teoria Conspirației devine realitate: Pentagonul a creat Cipul care detectează COVID-ul

Vine valul trei: ȘI VACCINAȚII VOR MURI! Scenariul oficial al Guvernului de la Londra care a speriat toți britanicii vaccinați cu o doză sau chiar două: 60-70% din morții valului trei vor fi din cei injectați. GRAFIC / DOCUMENT OFICIAL

Câți bani a primit președintele Colegiului Medicilor de la Big Pharma, inclusiv producători de vaccinuri Covid. De ce doctorul Daniel Coriu, autor de știri false, nu-i poate judeca pe cei peste 70 de medici care au făcut Apelul contra Dictaturii Covid
Secțiuni: Locale
Persoane: Klaus Iohannis Lucian Bode Ludovic Orban
Subiecte: Campanie electorală infrastructură România
Organizații: Aeroportul Otopeni Administrația Prezidențială a României CFR Călători Guvernul României Ministerul Transporturilor
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)