Prințesa Kate, soția Prințului moștenitor al tronului britanic, are cancer la 42 de ani. La trei ani de la injectarea cu seruri Covid aproape întreaga familie regală a Marii Britanii e canceroasă
„Ieri am primit prima mea doză de vaccin (împotriva) COVID-19 la Science Museum din Londra. Sunt extrem de recunoscătoare față de toți cei care joacă un rol în acest program (de vaccinare) – vă mulțumesc pentru tot ceea ce faceți”, a transmis ducesa într-un mesaj care însoțește fotografia încă disponibilă pe Instagram (foto sus).
Reacția Regelui Charles, la rândul lui bolnav de cancer
Regele a menționat că „atât de mândru de Catherine pentru curajul ei de a vorbi așa cum a făcut ea” și că rămâne în „cel mai strâns contact cu iubita sa noră”, a declarat Palatul Buckingham în urma anuțului prințesei de Wales.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Ungaria, sfidare totală în România: Un demnitar ungur s-a plimbat prin Transilvania timp de 3 zile fără să menționeze o singură dată numele României
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Recomandările noastre
Secțiuni: Externe Prima pagină Sănătate Știri
Persoane: Kate Middleton
Locații: Marea Britanie
Organizații: Palatul Buckingham
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (30)