ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit.


Acum 80 de ani, la 26 iulie 1941, trupe ale Armatei 4 române au pătruns în orașul Cetatea Albă, finalizându-se astfel campania eliberatoare din Basarabia și nordul Bucovinei, începută cu 35 de zile în urmă, la 22 iunie. Cu o zi înainte, Marele Cartier General român  anunțase deja  întreaga țară: ,,Lupta pentru dezrobirea brazdei românești de la răsărit s-a terminat. Din Carpați până la Mare suntem din nou stăpâni pe hotarele străbune”. Atunci (acum nu am citit, nu am auzit ceva în legătură cu acest eveniment; poate este ,,politic interzis”), momentul a fost elogiat în toate mediile societății românești. 
 
 

,,Ostași! –  menționa regele Mihai I într-o cuvântare ținută la radio. Împreună cu Mama mea și țara întreagă, ne închinăm cu smerenie înaintea ofițerilor, subofițerilor și trupei, români și germani, care și-au jertfit viața pentru dezrobirea pământului strămoșesc. Iar vouă, ostași, care v-ați vărsat sângele pentru țară, pentru onoarea neamului și pentru tron, vă închin recunoștința noastră caldă și mărturia de griji ce v-o purtăm. Prin faptele voastre de vitejie, pășim din nou cu fruntea sus, fiindcă jertfa voastră a spălat umilirea și ne-a deschis mândru drum viitorului. Trăiască România și cei care au luptat și sângerat pentru ea!”. 

Sub titlul ,,Trăiască Basarabia și Bucovina în veci românești”, în ziarul ,,Universul” se consemna: ,,Comunicatul Înaltului comandament românesc va rămâne în istoria noastră militară ca una din etapele hotărâte pe calea semănată de jertfe și fapte de vrednicie a luptei noastre pentru dezrobirea neamului românesc. Ieri Bucovina, astăzi Basarabia, timp de un an rupte din trupul românesc, rănite, lovite, umilite, se întorc din nou și pentru totdeauna în marea comunitate a neamului nostru… Să fie în veci slăvit acest ceas mare și să jurăm cu toții să ne facem vrednici de el și de cei care ne-au dat prilejul să-l putem sărbători într-o zi de gravă și solemnă bucurie națională”. 

Aceleași momente solemne erau descrise și în ,,Timpul”: ,,În această clipă, armatele române pășesc victorioase pe pământul provinciilor dezrobite și dincolo de ele, prin stepele cu grâu muncit de frații lăsați prea îndelungată vreme în afară de hotare. În urmă a rămas granița de un an, ale cărei ape au dus în Dunăre picături din sângele celor care au căzut mai către izvor. Tot în urmă a rămas și anul cel greu de așteptări și neputincioase regrete. Glia de dincoace s-a înfrățit cu glia de dincolo și priveliștea nu se mai tămăduiește la noi, retezată de o frontieră care nu era nici firească și nici cu ființa de fapt. Podurile s-au rupt, ce-i drept, și am căzut în apă. 

Dar păsările cerului și elanurile românilor nu au nevoie de unelte inginerești care să lege între ele depărtările aceluiași mare ogor. Pentru aceasta, sufletul națiunii și iureșul soldaților sunt de ajuns. Astfel, pământurile înjumătățite au devenit una, iar firul – rupt o vreme – al tradiției noastre europene, s-a înnodat la loc și a purces a se lepăda liniștit, tras parcă de mișcările bătătorite ale acelorași voievozi înțelepți și cucernici ai istoriei moldovenești, care au clădit aici cetăți creștine și au păzit cu spada granița prea des amenințată a civilizației apusului. Ne-am câștigat dreptul la libertate și la conducere prin sângele eroilor noștri de atunci și de azi”. 

La scurt timp, la Chișinău a avut loc o impresionantă paradă militară
 
 
 

În  bilanțul acțiunilor militare desfășurate, comandanții de divizii au elogiat și ei lupta și jertfa militarilor din subordine. ,,Pentru eroismul și spiritul de sacrificiu de care au dat dovadă unitățile Diviziei de gardă, reușind să înscrie în istoria neamului o pagină de glorie nepieritoare –  releva generalul Nicolae Șova – aduc ofițerilor, subofițerilor și trupei mulțumirile mele și îndemnul ca și în viitoarele operațiuni să își îndeplinească la fel îndatoririle pentru Națiune, Patrie, Rege și Conducător și pentru memoria celor căzuți”.

La operațiile militare desfășurate în Basarabia și în partea de nord a Bucovinei au participat trei armate (1 și 4 române și 11 germană) cu 10 corpuri de armată (șapte române – 2, 3, 4, 5, 11, de Munte și de Cavalerie) și trei germane – 11, 30 și 54 armată), care au avut în compunere 20 de divizii (14 române și șase germane), trei brigăzi de munte, patru brigăzi de cavalerie, două brigăzi de fortificații și numeroase elemente neîndivizionate române. Trupelor terestre li s-au adăugat forțele Aeronauticii și Marinei militare.  

În cele 35 de zile de lupte, armata română a angajat peste 450 000 de militari, cele mai numeroase efective aparținând Armatei de Uscat (402 747 militari), urmată de Aviație (56 106) și Marină (14 180).  Pierderile umane s-au cifrat la circa 24 396 de militari (5 011 morți, 14 898 răniți și bolnavi și 4 487 dispăruți), iar cheltuielile materiale  la suma de 18 165,3 milioane de lei (13 457 milioane pentru Armata de Uscat, 1 646 pentru Marină, 2 793 pentru Aviație și 269,3 milioane pentru transmisiuni), fără transporturile pe calea ferată, care nu s-au calculat.

Eliberarea s-a făcut prin luptă și sacrificii. În timpul ofensivei, militarii români au dovedit virtuți militare, dar și deficiențe și greșeli în îndeplinirea misiunilor încredințate.

 În general, acțiunile militare au purtat amprenta concepțiilor elaborate în perioada interbelică, referitoare la desfășurarea operațiilor militare, care au pus accentul pe defensivă, referirile la ofensivă rezumându-se doar la executarea unor riposte pentru nimicirea forțelor inamice care ar fi pătruns în spațiul românesc. În acest cadru, eforturile materiale și spirituale au fost îndreptate spre întărirea sistemului defensiv al țării, ofensivei propriu-zise atribuindu-i-se un rol secundar. Ca urmare, această formă de luptă a fost mai puțin studiată și experimentată, îndeosebi la nivelul eșaloanelor operative și strategice. Efectele negative s-au văzut încă de la începutul războiului atât în ceea ce privește actul decizional al Marelui Cartier General, al comandamentelor de armată și corpurilor de armată, cât și al execuției, îndeosebi acolo unde inamicul a opus o rezistență dârză, așa cum s-au petrecut lucrurile la nivelul Armatei 4. 

Chiar dacă  militarii români ,,s-au adaptat ușor spiritului ofensiv care de fapt este caracteristic armatei noastre”, așa cum releva generalul Vasile Atanasiu, comandantul Corpului 3 armată, dotarea insuficientă a marilor unități a slăbit încrederea și curajul în propriile forțe, deoarece – continua generalul român – ,,nu poți lupta cu pieptul deschis contra tancurilor, nu te poți apăra numai cu ascunderea de aviația inamică; nu poți, tu, atacator, să scoți dintr-o poziție bine organizată un inamic mai bine dotat ca tine în armament de tot felul; nu poți urmări un inamic superior motorizat în retragere cu trupe pedestre; nu poți reduce la tăcere armamentul automat și artileria inamică încadrându-te într-un consum de muniții raționat sau calculat nu după reacțiunea inamicului, ci după disponibilitățile diferitelor eșaloane”.

 În concluzie, generalul Vasile Atanasiu preciza că ,,ofensiva asigură victoria, dar cere un enorm consum de materiale. Jumătățile de măsură influențează spiritul ofensiv și dă posibilitatea apărătorului să reacționeze profitând de această slăbiciune a atacatorului. Pierderea inițiativei este urmarea acestor neprevederi”. În aceeași ordine de idei, generalul Alexandru Dobriceanu, șeful de stat major al Diviziei de gardă, cerea ca în școli și unități să ,,se renunțe la spiritul defensiv, domol, în care au fost crescuți, incapabili de inițiativă și încătușați numai de supravegherea și controlul șefilor” și recomanda cultivarea inițiativei și curajului, precum și instruirea unităților în spirit ofensiv, singurul capabil să asigure victoria. 

Luptele desfășurate au permis desprinderea de constatări și învățăminte de ordin militar, au relevat faptul că apărarea trebuie ,,să fie activă, cu reacțiuni ofensive repezi și din inițiativă, ori de câte ori se prezintă s-au s-a creat ocazia, scopul fiind întotdeauna distrugerea inamicului”, că  în timpul atacului inamic, unitățile trebuie să aibă ,,calmul necesar pentru a-l lăsa să se apropie la mică distanță, apoi să-l nimicească prin focul eficace al întregului armament”. Constatând că reacțiile ofensive, rapide și din inițiativa unităților nu erau folosite decât rareori și cu timiditate, generalul Nicolae Dăscălescu, comandantul Diviziei 21 infanterie, a apreciat că ,,cel mai bun mijloc de apărare este atacul”. 

 Deși ,,curajul și abnegația infanteriei noastre s-a afirmat inegalabil, completând cu mult sânge economia de munițiuni”,  așa cum preciza generalul Vasile Atanasiu, realitatea câmpului de luptă a dovedit că ,,regina bătăliei” nu a acționat întotdeauna conform prevederilor regulamentare, în special în ceea ce privește desfășurarea în vederea ducerii luptei, folosirea terenului, camuflajului, disciplina focului, executarea manevrelor, cooperării cu artileria, carele de luptă și aviația etc. 

Îndârjirea luptelor a fost determinată și de rezistența puternică opusă de trupele sovietice (în pofida a ceea ce s-a scris în istoriografie), Comandamentul sovietic adoptând inițial o apărare dârză pe Prut. După forțarea râului de către trupele române și germane și după înfrângerile înregistrate în Galiția, sovieticii au pierdut inițiativa, mulțumindu-se cu o atitudine întârzietoare prin rezistență îndârjită și contraatacuri cu caracter local. Întoarsă continuu pe la nord, apărarea sovietică a sfârșit prin a se transforma în retragere, acoperită pe direcții cu ariergărzi puternice, dotate cu artilerie și infanterie motorizată, care au contraatacat deseori, chiar noaptea, pentru a-și crea condiții de retragere favorabile în cursul zilei.  

Eliberarea Basarabiei și a părții de nord a Bucovinei a anulat pentru moment consecințele brutalului ultimatum sovietic din iunie 1940 și a făcut ca poporul român și armata sa să parcurgă în numai un an drumul de la agonie la extaz, de la deziluzi la bucuria realipirii provinciilor estice, cu speranța redobândirii celorlalte părți ale țării.  
 
 

Bibliografie: 

*** Eliberarea Basarabiei și a nordului Bucovinei, 22 iunie – 26 iulie 1941 (coordonatori dr. Alesandru Duțu, dr. Mihai Retegan), Editura Fundației Culturale Române, București, 1999.

*** Veteranii pe drumul onoarei și jertfei, 1941 – 1945 (coordonatori: general r. Vasile Bărboi, general r. Gheoghe Ioniță, colonel dr. Alesandru Duțu), Editura Vasile Cârlova, București, 1998.

Alesandru Duțu, Armata română de la Prut la Stalingrad și înapoi la Prut, 1941-1944, Chișinău, Editura Lexon-Prim, 2015.

P.S. Harta color a fost realizată din initiativa generalului r. Vasile Bărboi și publicată pentru prima data în lucrarea Veteranii pe drumul onoarei și jertfei, 1941 – 1945  , Editura Vasile Cârlova, București, 1998.