Proiectul legislativ privind parteneriatul civil depus de fosta deputată USR Oana Bîzgan, RESPINS de Comisia juridică din Senat

Comisia juridică din Senat a dat marți raport de respingere în cazul proiectului legislativ privind parteneriatul civil, inițiat de deputatul independent Oana Bîzgan, scrie Agerpres. Senatul este prima Cameră sesizată.
Conform proiectului de lege depus la Senat, „un parteneriat civil este o relație de comuniune civilă între două persoane majore, manifestată printr-un acord încheiat în conformitate cu dispozițiile prezentei legi cu scopul de a-și organiza civil”.
„Uniunile consensuale - cuplurile care aleg să nu se căsătorească - prezintă un trend ascendent în ultimii ani, atât la nivel internațional, cât și național. Conviețuirea în afara căsătoriei este o stare de fapt ce nu mai poate fi ignorată, fiind necesar să devină și o stare de drept. (...) Proiectul are ca finalitate oferirea unei protecții juridice pentru cuplurile ce nu doresc să își schimbe statutul civil, dar sunt dispuse să își oficializeze relația. Partenerii dintr-o uniune consensuală trebuie să aibă dreptul la protecția bunurilor, la accesul la servicii medicale și reprezentare în caz de pierdere a capacității de a decide pentru sănătatea proprie, la abitație, la succesiune în caz de deces", precizează Bîzgan, în expunerea de motive a proiectului.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Știri
Persoane: Oana Bîzgan Gayral
Locații: București
Subiecte: Legalizarea Parteneriatului civil
Organizații: Senatul României
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)