Proteste la Paris pentru libertatea presei și în Germania împotriva restricțiilor excesive ale "Erei Covid"

Sâmbătă a fost zi de proteste în Vestul Europei. Ignorând înăsprirea măsurilor guvernamentale și chiar represiunile anterioare la care au fost supuși de forțele de poliție, protestatarii au ieșit sâmbătă în stradă în câteva orașe din Germania, dar și la Paris. Nemții s-au pronunțat împotriva măsurilor pandemice excesive și a recentei legi prin care Parlamentul acordă puteri extinse Guvernului în gestionarea crizei sanitare, în timp ce francezii au protestat contra unei legi prin care Adunarea Națională interzice publicarea de fotografii în care apar polițiști sau jandarmi în acțiune, lucru care ar putea îngrădi serios libertatea presei. Legea pregătește practic Era Covid ce se instaurează, treptat-treptat. Astfel, presa nu va mai putea publica fotografii sau filmări cu abuzurile polițiștilor în timpul manifestațiilor anti-Era Covid sau ale altor intervenții în forță ce vor urma de-acum încolo împotriva cetățenilor nealiniați Noii Normalități.
La Paris, sâmbătă, mii de oameni s-au adunat pe Esplanada Drepturilor Omului din Piața Trocadero,
situată pe celălalt mal al Senei față de Turnul Eiffel, unde au
protestat împotriva așa-zisei legi privind „securitatea globală” din
Franța. Dezbătută marți și adoptată vineri seară de Adunarea Națională
(camera deputaților din Franța), legea privind „securitatea globală”
prevede, printre altele, interzicerea răspândirii (publicării) de
fotografii în care polițiștii sau jandarmii pot fi identificați
personal. Proiectul legislativ, care mai trebuie să treacă și de Senat
înainte de a intra în vigoare, a fost aspru criticat de jurnaliști și activiști, care afirmă că ar aduce atingere libertății presei.
Potrivit EuroNews,
distribuirea unor asemenea fotografii pe social media cu intenția de a
submina „integritatea fizică sau psihică” a unui agent aflat în timpul
serviciului ar putea fi pedepsită cu o condamnare la un an de închisoare
sau amendă de până la 45 de mii de euro.
Proteste pe același fond dar și al purtării măștilor s-au desfășurat la Nisa, Lille și Bayonne.
Reforma legislativă, propusă în octombrie de guvernul de
orientare centristă al președintelui Emmanuel Macron, a declanșat
proteste în orașe de pe tot cuprinsul Franței, printre care Paris, Lyon,
Bordeaux și Marsilia. De asemenea, proiectul legislativ a stârnit
criticile organizațiilor pentru drepturile omului și ale jurnaliștilor,
care văd proiectul de lege propus ca un mijloc de a diminua libertatea
presei și de a submina investigarea unor potențiale abuzuri de putere
din partea poliției. Există critici și la adresa formulărilor ambigue
ale textului legislativ, care lasă loc unor interpretări nefericite.
Parlamentul francez a respins anul acesta o altă propunere
similară. Ministrul de Interne, Gerald Darmanin, susținuse că aceasta ar
fi necesară „pentru a-i proteja pe cei care ne protejează”, în urma
unor relatări potrivit cărora agenții de poliție ar fi din ce în ce mai
des luați în vizor și amenințați...
Proteste și în Germania
Un protest organizat de Querdenken 234 a avut loc sâmbătă între orele 13 și 18 în orașul Bochum, situat în landul Renania de Nord-Westfalia, Germania. Intitulat „Sărbătoare pentru Pace, Libertate și Iubire”, el a fost definit de organizatori ca un protest pașnic împotriva măsurilor pandemice disproporționate și pentru informarea cetățenilor, delimitându-se de orice mișcare de extremă stânga sau extremă dreapta și de orice acțiuni violente. A beneficiat de o scenă cu sonorizare amplasată în parcarea din spatele unui teren de sport, unde s-au adunat câteva sute de persoane de toate vârstele, cu pancarte și steaguri, luări de cuvânt și pauze muzicale. Organizatorii și mare parte dintre participanți au purtat măști sau eșarfe, dar au existat și excepții, ceea ce este de înțeles pentru un protest anti-restricții.
Filmarea manifestării a fost cenzurată de YouTube la cererea WMG, care a blocat difuzarea invocând drepturile de autor, ceea ce este în mare parte inexact, având în vedere că fluxul live a conținut 95% discursuri și muzică doar în pauza dintre ele. Cu toate acestea, o altă filmare conținând și interviuri cu participanții este încă disponibilă.
Și în Leipzig erau anunțate sâmbătă un nou protest anti-restricții, după cel din 8 noiembrie soldat cu violențe cu polițiștii, precum și o contra-manifestație, dar nu este deocamdată clar care dintre ele a avut loc, subiectul fiind supus unui boicot mediatic cvasi-unanim. La fel ca protestul de săptămâna aceasta din Danemarca, despre care presa centrală a păstrat o tăcere atât asurzitoare, încât nici măcar publicul danez nu era conștient că se va petrece în țară.
Paris:
Germania:
Susține ActiveNews

Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
la lupta pentru Adevăr!
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pe același subiect

Ostracizarea disidenților: Să ne arătăm sprijinul față de Prof. Dr. Sucharit Bhakdi, care va fi judecat pe 23 mai 2023

Dr. Geanina Hagimă: Moartea Doctorului Rashid Buttar. COVID – infecție virală sau intoxicație? Încă o dovadă că suntem într-un război religios

Cercetătorul CNSAS care îl acuza pe Patriarh de colaborare cu Securitatea îl apără pe Bănescu. Documentul care-l anihilează pe calibanul Hodor: Cancelarul lui Nicolae Ceaușescu, Silviu Curticeanu, a intermediat vânzarea sașilor și evreilor. FACSIMIL

NATO – bătut de un Bucătar și de o strânsură de Pușcăriași?

Cel mai bine păstrat Secret al lui Zelenski

Prof. Dr. Nicholas Dima: ANALIZĂ EXCLUSIVĂ - Războiul din Ucraina… Perspective sumbre. Zelensky își dă seama ca își distruge țara? Ce vor americanii, rușii și evreii. România, între Scila și Caribda
Recomandările noastre

Larry Watts lansează ”bomba atomică românească” la ora 13 la Bookfest. EXCLUSIV: Excerpts from "Romania, Nuclear Energy & The Atomic Bomb". ENGLISH

Eveniment epocal: Apare legea "Ce este o Femeie"

ActiveNews își cere scuze pentru informațiile eronate prezentate de Cartepedia, Citești, Librărie și Polirom cu privire la soția lui Bănescu, Cristina Popa - Curticeanu. Care este situația cu șeful Cancelariei lui Ceaușescu și cea de la Colegiul Goethe

Astăzi este ultima zi în care vă puteți redirecționa 3,5% din Impozitul pe venit. Susțineți Familia Ortodoxă!
Persoane: Gerald Darmanin
Locații: Germania Paris Republica Franceză
Subiecte: Cenzură mass-media dictatură tehnico-medicală Drepturile omului libertatea presei protest anti-restricții
Organizații: Adunarea Națională a Republicii Franceze Ministerul de Interne al Franței Querdenken Senatul Republicii Franceze
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)