Provocarea Zilei: Dacă v-ați revoltat pentru strecurarea GENULUI în cartea electronică de identitate, ați renunța la fel de ferm și la identitatea „socială” de pe Facebook?
Săptămâna ce tocmai s-a încheiat a fost din capul locului pusă sub semnul lansării cărții electronice de identitate - cu cip, cu amprentare, cu date biometrice și medicale, fără tricolor și cu menționarea GENULUI. Pentru că acest cuvânt a fost denaturat prin ideologia de gen, o parte dintre români au presupus că imprimarea lui pe noile buletine - unde spațiul e mai redus, dovadă că nici tricolorul n-a încăput - ar fi o măsură subversivă, menită să dea în viitor legitimare tuturor „genurilor” închipuite de inițialele LGBTQI+.
Ce nu știu acești români - sau au trecut cu vederea până acum - e că și Facebook, platforma de socializare pe care probabil că o folosesc zilnic - și care echivalează deja cu o identitate digitală nonformală - are aceeași politică: la crearea profilului personal, printre datele de bază cerute este și GENUL, care are cel puțin 3 opțiuni (masculin, feminin și un al treilea gen, adaptabil după preferința utilizatorului).
Provocarea pe care vi-o lansăm azi este: dacă nu veți primi noile cărți de identitate cu CIP și mențiune de GEN, sunteți gata, din aceleași considerente, să renunțați și la Facebook?
Vă aducem aminte că Facebook cenzurează ActiveNews, presa neînregimentată și persoanele care postează informații neconforme atât cu politica pandemiei, cât și cu ideologia de gen. Vă încurajăm să ne citiți direct din pagina noastră ActiveNews.ro sau de pe Telegram, ocolind Facebook unde, din motive neimputabile nouă, nu veți găsi postări decât cu o parte dintre articolele publicate pe site.
Potrivit Constituției României, libertatea de exprimare a informației prin orice mijloace este inviolabilă, iar „cenzura de orice fel este interzisă”.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
L-au șters de pe NEWSWEEK și a ajuns la un site cu 1.5 MILIARDE de vizualizări. BTI: Se complică treaba: articolul dispărut despre Călin Georgescu, preluat integral de un gigant american al netului
Întrebare de 10 puncte pentru organizatorii UNTOLD, Emil Boc, Bogdan Buta și ”organele statului”: Voi cum vă foooteți melodic la Cluj? - VIDEO
Demența dictaturii Big Farma în România: Nu ai voie să vorbești despre stilul de viață sănătos că te ia poliția! Conferința terapeutei Barbarei O’Neill, boicotată de Ministerul Sănătății, agenți ai poliției și DSP
Se zgălțâie fotoliul lui Nicușor Dan: Revista americană NEWSWEEK cere ca SUA să apere democrația din România și pe Călin Georgescu
Donald Trump rade vaccinurile obligatorii pentru copii pentru a reduce AUTISMUL: ”Până acum se cereau 72 de doze pentru copiii noștri. De acum recomandăm doar 11 vaccinuri de bază!” Decizia elimină și vaccinul anti-COVID
”S-A UITAT”! Liviu Alexa: Patronul UNTOLD Bogdan Buta a abuzat homosexual doi băieți minori de 15 și 16 ani! Detalii ÎNFIORĂTOARE! Un deputat acuză: Bogdan Buta e fiu de ofițer SRI
Recomandările noastre
Editorialul integral din Newsweek: SUA ar trebui să apere democrația – și pe Calin Georgescu – în România. Politica Americii este de a proteja dreptul poporului român nu pe cel al statului paralel de la București
INTERVIU cu Generalul Radu Theodoru de la împlinirea a 100 de ani de la eliberarea Ungariei de hoardele maghiare bolșevice: „Victoria de la Budapesta a fost victoria aristocrației țărănești împotriva asupritorilor austro-ungari”. FOTO și VIDEO
4 August 1919: Ziua cuceririi Budapestei de către Armata Română. Medalia unui ION care a ajutat la urcarea Tricolorului României și a Opincii pe Parlamentul ungar. Ioan Aurel Pop: Béla Kun plănuia să unească Ungaria cu Rusia Sovietică. FOTO-GALERIE/VIDEO
3 AUGUST 1919. ZIUA DE GRAȚIE CÂND ROMÂNII AU CĂLCAT BUDAPESTA. Mărturiile sergentului oltean care a pus Opinca pe Parlamentul Ungariei și ale eliberatorilor români: Ocuparea Budapestei înseamnă stăpânirea cheii de boltă a imperialismului maghiaro-german
Locații: România
Subiecte: cartea electronică de identitate Cenzură facebook Ideologia gender Libertatea de exprimare libertatea presei propaganda pentru homosexualitate
Organizații: Facebook
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)