ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


După apariția în spațiul public a unor obiecții ale societății civile, presei și Bisericii Naționale privind introducerea secțiunii de gen în cartea electronică de identitate și eliminarea drapelului național, Ministerul Afacerilor Interne a dat înapoi, promițând să schimbe expresia „gen” și să găsească spațiu pentru imprimarea tricolorului românesc pe noile buletine.

„La nivel european s-a stabilit foarte clar că în ceea ce privește elementele distinctive, în ceea ce privește genul masculin sau feminin, se aplică legislația națională a statului membru. Legislația stabilește foarte clar că există doar două opțiuni: F pentru feminin și M pentru masculin. Singurul element pe care l-am preluat din regulament este această opțiune referitoare la gen.

Fiecare stat membru a avut posibilitatea să aplice dispozițiile regulamentului. Am ales să folosim explicit termenul folosit de regulamentul Uniunii Europene, fără niciun fel de altă interpretare.

Reiterez ideea noastră, esența proiectului pilot a fost să vedem ce reacții primim de la populație.

Vă pot spune că începând de ieri, grupul de lucru deja lucrează. Opțiunile merg către schimbarea acestei mențiuni”, a declarat chestorul Cătălin-Aurel Giulescu, directorul Evidenței Populației din cadrul M.A.I.

Cartea electronică de identitate a fost lansată luni, 2 august 2021, la Cluj-Napoca, în cadrul unui proiect-pilot ce vizează emiterea a 5.000 astfel de documente. De dimensiunea unui card bancar cu chip, noul buletin combină atributele cărții de identitate, cardului de sănătate, pașaportului pentru călătorii intracomunitare și certificatului digital pentru autentificarea în sistemele de e-administrație sau e-guvernare.

„Cartea electronică de identitate are și funcția de document de călătorie, pe lângă funcția de stabilire a identității. Observăm însemnele UE, care sunt obligatorii potrivit regulamentului.

Acest tip de document înlocuiește actualul card național de sănătate și va permite prestarea serviciilor de e-guvernare. Pentru prima oară vom deschide acel serviciu de certificare a identității. Astfel, din locuința proprie sau de oriunde de pe globul acesta cetățeanul va putea să facă solicitări către administrația publică și nu numai, prin funcția de autentificare permisă de un certificat digital înscrisă deja la momentul personalizării în acest suport electronic de stocare.

Pentru cei care nu-și doresc un suport electronic în documentul de identitate, avem cartea de identitate simplă, unde avem însemnele naționale. Problema este că acest document respectă doar legislația internă, nu are valență de document de călătorie astfel încât nu vom putea traversa frontiera României și nu vom putea accesa servicii electronice la distanță întrucât nu putem certifica identitatea”, a explicat chestorul Cătălin-Aurel Giulescu, citat de România TV

El a dat asigurări că, deși nu vor mai putea călători în U.E. „doar cu buletinul”, cei care refuză documentul electronic vor avea mai multe însemne naționale pe cartea de identitate simplă, cea fără chip.

„Revenind la simbolurile naționale, este vorba de blancheta pentru cartea de identitate simplă, cea care este fără cip, avem simbolurile naționale: stema României, drapelul și pe spate este un element în relief care reprezintă primele două versuri din imnul național.

Documentul conține doar elemente naționale. Avem Ateneul care este desenat de mână, avem un brâu din zona Maramureșului, deci avem elemente distinctive naționale. În designul de fond avem crenelurile pe care o să le găsiți în stema națională”, a mai afirmat chestorul Giulescu.