RABINUL ARAFAT. Regiunea București-Ilfov nu va fi carantinată, dar se întărește controlul respectării măsurilor deja implementate
Grupul tehnico-științific din cadrul Comitetului Național pentru Situații de Urgență (C.N.S.U.) a decis să respingă propunerea Institutului Național de Sănătate Publică (I.N.S.P.) privind carantinarea municipiului București și a județului Ilfov, a anunțat, vineri, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (D.S.U.), Raed Arafat. În schimb, va fi întărit controlul măsurilor existente la această dată.
Practic, Raed Arafat a procedat ca-n vechiul banc cu rabinul: pentru că Ițic se simțea aglomerat în casă după mutarea soacrei sale la el, a cerut sfatul rabinului, care i-a zis, pe rând, să mai bage în casă și o găină, și o vacă, și un cal și va vedea cum, dintr-o dată, se va simți altfel. Pentru că Ițic nu era mulțumit nici cu noile situații, rabinul i-a spus, pe rând, să scoată afară calul, vaca și găina. Când a rămas numai cu soacra, Ițic a mărturisit că se simte în sfârșit „liber”. Așa și „rabinul” Raed, întâi ne înspăimântă cu interdicția de noapte, cu pașaportul sanitar pentru magazine, cu totala carantinare a Bucureștilor, după care mai reduce din toate aceste nazisme și noi ne simțim ușurați de parcă n-ar fi nazisme cele deja implementate.
„Astăzi a avut loc întâlnirea Grupului tehnico-științific, în cadrul căruia ne-am consultat pe propunerea INSP de carantinare a București - Ilfov. Hotărârea votată, în majoritatea grupului, a fost de a nu se carantina București - Ilfov. Aceasta va fi propunerea care va merge către CNSU și care, în cursul zilei de astăzi, va fi prezentată miniștrilor și membrilor CNSU, pentru că nu sunt doar miniștri acolo și premierul. Unu - de a nu se institui măsura. Doi - de a se întări toate măsurile de control și de implementare a măsurilor de inspecție care există până acum. Trei - propunerea de a abilita Grupul tehnico-științific și INSP de a veni cu măsuri suplimentare peste cele care există acum”, a declarat Arafat, citat de Agerpres.
Deși faptul că a dat cu un pas înapoi în ceea ce privește carantinarea zonei București-Ilfov, gestul lui Arafat nu este nicidecum o dovadă de clemență sau înțelegere față de poporul oprimat. Dimpotrivă, după cum a explicat avocatul Gheorghe Piperea, nici CNSU, nici guvernul demis nu mai au puterea legală de a mai impune măsuri care îngrădesc libertățile garantate de Constituție până ce acestea nu vor fi adoptate printr-o lege a Parlamentului sau până când va fi învestit un guvern cu puteri depline. Cu atât mai puțin, comitetele și comițiile conduse de Raed Arafat și Florin Cîțu nu au legitimitate să adauge restricții peste cele adoptate în trecut.
Urmăriți mai jos conferința de presă susținută vineri de secretarul de stat în M.A.I., dr. Raed Arafat, secretarul de stat în Ministerul Sănătății, dr. Andrei Baciu și dr. Simona Pârvu, medic-șef în cadrul INSP:
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Ucrainenii au vrut să arunce în aer tot Portul Constanța cu o jumătate din oraș cu tot. Ziarist veteran: Iată de ce și cum
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Col. (r) STS Daniela Tobă: Drona de la Galați, o mizerabilă făcătură pentru bani a ucrainenilor și a ”băieților cu ochi senini”. Miruță și Țoiu au fost puși la curent, Nicușor habar n-a avut!
Audiere bombă în Senatul SUA: Senatorul Ron Johnson și dr. Aseem Malhotra dezvăluie legătura dintre vaccinurile COVID și CANCER - S-au descoperit peste 8 milioane de pagini ascunse de CDC: ”Au știut de miocardită și au ascuns-o!”
Experta care a dezvăluit farsa vaccinurilor Covid și minciuna Pfizer - sinucidere și boală misterioasă. Christine Cotton a lăsat un mesaj de adio în care avertizează că serul Pfizer administrat oamenilor NU A FOST NICIODATĂ cel testat în studiile clinice
Vlad Cubreacov despre cine se poate afla în spatele scandalului din Mitropolia Basarabiei și de ce a izbucnit chiar acum. Agenții Moscovei de la Chișinău și București
Recomandările noastre
Ce au strigat unii dintre cei mai frumoși români din Basarabia, aflați în cușcă la Tiraspol: Te iubim, popor român! Arestarea și eliberarea după 15 ani de temniță a Eroilor Români din Transnistria. 2 și 4 iunie în Istoria recentă a României mici. VIDEO
CULMEA DEZINFORMĂRII: De frica ActiveNews ONG-ul ”anti-dezinformare” de la Cotroceni A MODIFICAT prezentarea ORIGINALĂ eliminând site-ul nostru, politicienii AUR și personalitățile puse la zid - FOTO-CAPTURI. Opinia unui membru CNA: NOI LISTE NEGRE
Nicușor Dan și ”România Imundă”: semnalizează dreapta cu SUA și face stânga cu UE. Face ce face și tot la FRANȚA se întoarce (INFO)
ActiveNews dă în judecată ONG-ul platformei ”România Imună” și Administrația Prezidențială a României după ”Raportul” mincinos despre ”dezinformare” prezentat azi la Cotroceni, în care site nostru apare drept ”cap de afiș”. AJUNGE!
Secțiuni: Locale Prima pagină Știri
Persoane: Andrei Baciu Gheorghe Piperea Raed Arafat Simona Pârvu
Locații: București județul Ilfov
Organizații: CNSU Grupul tehnico-științific privind gestionarea bolilor contagioase Guvernul României INSP Ministerul Afacerilor Interne (MAI) Parlamentul Romaniei
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)