Răzvan Cherecheș, derapaj grav: Toată Poliția trebuie mobilizată, să verifice certificatul verde. Trebuie restricții masive de mișcare la nivel național pentru nevaccinați. GOGULE, PROBLEME?

Răzvan Cherecheș, unul dintre agitatorii vaccinism-bolșevismului, care se bucura că oamenii suferă din cauza restricțiilor aberante ale autorităților care decretau înmulțirea virusului fix după ora 22.00, lăudându-le drept „o măsură bună - pentru că deranjează”, a derapat din nou, pentru Antena3, susținând introducerea restricțiilor de mișcare la nivel național, dar și mobilizarea Poliției pentru verificarea certificatului verde:
Recent, Bogdan Bănică, președintele Sindicatului Național al Polițiștilor din România DECUS s-a pronunțat împotriva unor astfel de întrebuințări ale Poliției Române:
„Refuz să cred că vânarea "nemascaților” pe aleile dintre blocuri va redeveni, ca fiind impusă, principala activitate a polițiștilor.
Iar, daca există situații în care unii șefi uită și neglijează adevăratele atribuții ale Poliției Române, impunându-le subalternilor norme de amenzi la Legea 55/2020, aș ruga să-mi fie aduse la cunoștință”, a declarat Bănică.
Iată ce propune „expertul în sănătate publică” Răzvan Cherecheș, care nu încetează să fie promovat indiferent cât de dezaxat e mesajul lui:
„În al 12-lea ceas, ar trebui insistat cu vaccinarea și impuse restricții masive de mișcare la nivel național, pentru că nu avem probleme doar într-o anumită regiune. Lăsat liber pentru vaccinați cu verificări intense din partea Poliției. Toată Poliția trebuie mobilizată, să verifice și să legitimeze certificatul verde. În rest, absolut tot să fie resticționat la minim, pentru că problemele pe care le avem acum sunt datorate unei transmisii comunitare masive.”, a declarat Cerecheș, potrivit Știripesurse.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Prima pagină Știri
Persoane: Răzvan Cherecheș
Subiecte: înăsprirea restricțiilor Vaccin coronavirus
Organizații: Ministerul Sănătății Universitatea Babeș-Bolyai
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (14)