ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Într-o lume a corectitudinii politice și a anti-rasismului care frizează absurdul (Romanul „Zece negri mititei” al Agathei Christie își schimbă numele și va apărea într-o versiune revizuită, din care va fi scos cuvântul „negru”) un antrenor român este condamnat, înainte de a fi judecat. O avalanșă de acuze aduse românului Sebastian Colțescu, inclusiv de către foruri și oficiali din țara sa, România ocupată, arată că deja este vinovat, fără drept de recurs. Însuși președintele Turciei îl acuză, din interes geopolitic anti-european, iar președintelui clubului turc de fotbal Istanbul Bașakșehir cere nici mai mult nici mai puțin decât „radierea pe viață” a arbitrului român și declararea zilei de 8 decembrie drept "ziua de rezistență contra rasismului" (!). Vinovat înainte de a fi judecat. Iar în timpul acesta, autoritățile românești care ar trebui să-l apere îl înfundă și mai tare. O singură excepție, notabilă: președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, care apăra limba română în tot acest scandal nefiresc și explică negru pe alb ce se fac că nu înțeleg oficialitățile statului.
 
Culmea ipocriziei, în aceeași zi în care presa franceză îl acuza pe arbitrul român de rasism pentru folosirea cuvântul negru, aceeași presă titrase nominalizarea de către președintele proiectat Joe Biden pentru șefia Pentagonului a unui general NEGRU - textual (vedeți capturi foto).
 
Într-un moment în care întreaga presă a lumii asociază imoral România cu rasismul, Ministerul Afacerilor Externe acceptă umil această ștampilă, ba chiar mai pune și ministrul lui laba pentru a apăsa și mai tare pecetea falsă pe fruntea țării. Incompentență, iresponsabilitate sau altceva?
 
Atitudinea nefirească a autorităților de la București, care nu au protestat nici o clipă până acum în fața valului de propagandă internațională antiromânească, permite întețirea acestei campanii. Pe lângă postul de stat francez RFI, acum intră în joc și cel al statului german, Deutsche Welle, care începe prin a acuza fotbalul românesc și pe Gigi Becali de rasism, pentru a transfera apoi "problema" pe întreaga Românie, exemplificând cu formațiunea-surpriză a recentelor alegeri parlamentare - AUR - Alianța pentru Unirea Românilor, catalogată deja ca fiind de extremă dreaptă - radical right-wing. Nu pare din ce în ce mai elaborată campania?
 
 
”Rasist Sebastian Colțescu? Nu, victima unui sistem bolnav". Este opinia redacției unui post italian de Radio care comentează scandalul provocat de episodul de la Paris. Postul susține că in timp ce toată lumea arată cu degetul spre Sebastian Colțescu, de fapt el „este adevărata victimă a unei lumi bolnave”. Acum împreună cu întreaga Românie, adăugăm noi. Pentru că, spune jurnalistul italian, Webo era singurul negru de pe bancă, iar la întrebarea arbitrului care dintre ei a fost vinovatul, Colțescu a indicat „omul negru”, care în limba română înseamnă om negru”, nefiind nimic disprețuitor în aceste cuvinte. Dacă ar fi fost singurul blond pe o bancă pe care se aflau negri, ar fi spus „omul blond”. "Din păcate, Colțescu este ultima victimă a unei societăți bolnave, dominată de corectitudinea politică, înfășurată ea însăși în căutarea obsesivă a unui limbaj "etic" și "sănătos".”. Postul italian de știri trage linie și concluzionează: ”Nu mai are rost să pierdem timpul explicând ignoranților orbiți de ura „binevoitoare” și de corectitudinea politică că arbitrul Colțescu vorbea pur și simplu propria sa limbă. E o bătălie pierdută pe care ei au câștigat-o”.

Iar lucrurile nu stau deloc bine pentru arbitrul român, care este pus la stâlpul infamiei de toate organismele de afară și din țară, inclusiv de MAE, care s-a delimitat în mod regulamentar de Colțescu publicând o imagine a sloganului anti-rasist folosit de UEFA: "No to racism. Respect" chiar în noaptea declanșării scandalului. Cu același elan, ministrul român al Sportului, Ionuț Stroe, s-a apucat apoi să-și ceară scuze în numele sportului românesc, declarând că „rasismul nu poate fi tolerat”. 
 
La acestea se adaugă și ministrul francez al Sportului, fosta înotătoare de origine română Roxana Mărăcineanu, care în loc să-și apere conaționalul a sărit din baie, în miez de noapte, pentru a afirma pe Twitter că "în această seară sportivii au luat o decizie istorică, în fața unei atitudini pe care au considerat-o inacceptabilă". "O expresie a rasismului obișnuit. Așteptăm rezultatele anchetei, dar nu pot decât să salut simbolul puternic al gestului și solidarității lor", a adăugat Roxana Mărăcineanu, născută în România. Nu era mai normal, dacă tot așteaptă rezultatele anchetei, să se pronunțe după?
 
Când au uitat miniștrii Aurescu, Stroe și Mărăcineanu limba română? Pentru cazul în care au nevoie, președintele Academiei Române, profesorul Ioan Aurel Pop, le oferă o lecție gratuită: Ioan-Aurel Pop despre CAZUL COLȚESCU: Câteva observații lingvistice.

Pozițiile statului român în cazul Colțescu l-au încurajat pe președintele clubului turc de fotbal Istanbul Bașakșehir, care a cerut joi „radierea pe viață” a arbitrului român în urma incidentului de la meciul cu PSG. Acest gen de arbitru ar trebui radiat pe viață”, a declarat Gruksel Gumusdag într-un mesaj preluat de presa turcă și de cea internațională. Mesajul său reprezintă o sugestie mai mult decât evidentă pentru UEFA, ai cărei reprezentanți anchetează incidentul și vor lua o decizie curând cu privire la arbitrul Colțescu, scrie EVZ.

Colțescu a găsit însă sprijin din partea unor personaje importante din fotbal. Cel mai mare arbitru din istoria Elveției, Urs Maier, l-a apărat pe Colțescu. „În limba română, «negru» înseamnă negru. Când șeful tău aleargă spre tine, ca Hațegan spre al patrulea arbitru (n.r. - Colțescu), și întreabă: «Cine a fost?», iar tu îi răspunzi lui într-un moment incendiar: «A fost acela negru de acolo», atunci intenția nu poate fi judecată drept rasism în acest context”.
 
Cea mai autorizată voce care a sărit în apărarea românului a fost cu siguranță însă cea a lui John Barnes, jucător de culoare de la Liverpool:„Dacă sunt singura persoană albă dintr-o cameră sau dintr-un grup, cum altfel poți să descrii singura persoană albă sau neagră dintr-un grup? Dacă există cinci antrenori negri și un antrenor alb, el (n.r. - Colțescu) ar spune „cel alb". Ce altceva ar putea sau ar trebui să spună? Arbitrul (n.r. - Ovidiu Hațegan) nu știe pe cine să sancționeze, al patrulea oficial (n.r. - Sebastian Colțescu) trebuie să-i spună arbitrului spre cine să se ducă, așa că îi spune să se ducă spre „cel negru". Apoi, arbitrul (n.r. - Ovidiu Hațegan) îl poate întreba numele și-l poate elimina. Funcția celui de-al patrulea arbitru e doar să-l identifice, nu să-l întrebe numele. Și dacă a spus „negro"... Dacă acesta e cuvântul românesc pentru negru, ce nu e în regulă?”.

În tabăra celor care s-au pus să-i spulbere cariera  se numără nu doar arbitri români (Adrian Porumboiu) sau președintele FRF. Ci și românca (sic!) Roxana Mărăcineanu, ministru Sportului din Franța. „Sportivii au luat o decizie istorică, în fața unei atitudini pe care au considerat-o inacceptabilă. O expresie a unui rasism ordinar”.

Un articol din Cotidianul, de Dumitru Constantin, privind „dedesubturile incidentului din meciul de la Paris inflamat de Erdogan, se întreabă cum de nimeni din Occident n-a luat foc și n-a urlat ca din gură de șarpe ”rasist”, după ce, așa cum titrau toate agențiile de știri, Joe Biden a anunțat că viitorul șef al Pentonului, este generalul NEGRU Lloyd Austin. În toate știrile există precizarea că este vorba de „generalul NEGRU (subl. mea DC) Lloyd Austin”. În plus, cum se poate vedea din știrea AFP, de miercuri, de la ora 0h49 , se spune „Joe Biden, 78 ani, și viitoarea sa vice-președintă Kamala Harris, 56 ans, prima femeie și prima negresă ce va ocupa acest post…” Apoi ziarul spaniol de prim plan „ABC” scrie în capul știrii că „gen. Austin rupe stigma asupra negrilor din armata SUA”, iar „numirea viitorului secretar al Apărării face istorie într-o structură militară dominată de albi”, scrie Cotidianul.
 
De asemenea, știrea cu generalul negru e prinsă ca atare de toată presa de limbă franceză, în timp ce, chiar și la noi, postul guvernamental francez de știri RFI îl condamnă pe arbitrul român fără drept de apel. "Ieșirea rasistă pe care a avut-o arbitrul român Sebastian Colțescu... " scrie anti-deontologic RFI secția română, unde, tot așa, sperăm că se cunoaște cât de cât și limba română. În acest timp, France 24 titrează: Lloyd Austin, primul șef NEGRU al Pentagonului.
 
Asta nu a văzut MAE, ca să se rățoiască puțin și la CNN și France 24 că sunt "rasiste"?
 
Când Erdogan a întinat Sfânta Sofia, de ce nu și-a pus MAE de la București pe frontispiciul paginii de Facebook cu aceeași repeziciune o imagine a Catedralei, în semn de protest?
 

Mesajul ascuns al lui Erdogan și războiul geopolitic antieuropean pe care MAE se face că nu-l vede

Ziarul francez Le Point scrie că incidentul rasist care a lovit Liga Campionilor a luat rapid o întorsătură politică. În urma incidentului de pe stadionul francez a venit și reacția președintelui turc Recep Tayyip Erdogan. „Suntem necondiționat împotriva rasismului și a discriminării în sport și în toate domeniile vieții ”, a spus Erdogan, mesajul său fiind preluat și de alți membri ai guvernului. Ziarul francez notează că intervenția unui lider atat de important pentru un meci care nu era disputat de echipa națională nu ar fi o simplă întâmplare. În primul rând, datorită legăturilor lui Erdogan cu echipa din Istanbul. Legăturile președintelui turc cu echipa Basaksehir sunt și mai strânse. Poreclită „FC Erdogan”, această echipă din Istanbul, creată de primăria din Istanbul în 1990 sub numele Istanbul Büyüksehir Belediyespor, a fost cumpărată în timpul ascensiunii sale, în 2014 de către membrii AKP, Partidul Justiție și Dezvoltare al lui Recep Tayyip Erdogan. „Acest club a fost creat de la zero de AKP și de Erdogan, pentru că președintele turc, anterior susținător al clubului Fenerbahçe, dorea să aibă propria echipă”, a precizat pentru Le Point Selim Kuneralp, fost diplomat turc la Bruxelles. „Această decizie poate fi explicată și de faptul că toate celelalte cluburi erau conduse de o elită care nu aparținea partidului său”. 
 
În plus, declarațiile lui Recep Tayyip Erdogan privind incidentul trebuie citite în cheie geopolitică. Turcia este angajată în prezent într-un conflict deschis cu Uniunea Europeană, in urma intervențiilor sale repetate în apele teritoriale cipriote și grecești și pentru rolul crescut în războiul din Libia și în conflictul din Nagorno-Karabakh.

În acest context politic extrem de tensionat, incidentele de la meciul PSG-Basaksehir oferă președintelui turc posibilitatea de a critica Europa in privința rasismului. „E un mare succes în ceea ce privește imaginea publică, deoarece dă impresia că o echipă turcă, care e mai mult cea a lui Recep Tayyip Erdogan, sprijină o victimă a rasismului în fața europenilor", spune fostul diplomat Selim Kuneralp. „Este un avantaj pentru președintele turc, mai ales că toată presa din țară - și din lume - vorbește despre asta”.
 
O lovitură internațională aplicată României, la care întreg statul român prin instituțiile lui asistă - sau chiar participă - într-un mod reprobabil.