ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


„Bucovina s-a îmbrăcat în doliu. Poetul, publicistul și patriotul român Vasile Tărâțeanu a urcat astăzi la ceruri. Bunul Dumnezeu să așeze sufletul lui în grădina raiului, în loc luminat, în loc cu verdeață, în loc de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea și suspinarea.”, scrie Vlad Cubreacov, președintele asociației Răsăritul Românesc, care l-a distins în trecut pe marele român din Cernăuți cu Diploma de excelență pentru talent artistic deosebit și pentru servirea cu dăruire a cauzei românești.

Academicianul Vasile Tărâțeanu, poet și jurnalist, a încetat din viață la vârsta de 76 ani (27 septembrie 1945 – 8 august 2022). Poetul Vasile Tărâțeanu a fost unul dintre cei mai activi și inimoși conducători ai comunității românești din Ucraina

Vasile Tărâțeanu era membru corespondent al Academiei Americano-Române de Științe și Arte, membru fondator al Societății pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu” din Cernăuți, membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova și al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Iași, dar și membru de onoare al Academiei Române și director al Centrului Cultural Eudoxiu Hurmuzachi din Cernăuți, informează și agențiile de știri.

Născut pe 27 septembrie 1945 în satul Sinăuții de Jos, raionul Hliboca, Regiunea Cernăuți din nordul Bucovinei furat de URSS și succesoarea sa secundă, Ucraina, Vasile Tărâțeanu avea la activ multe distincții primite cu diferite ocazii festive, după o operă poetică și activitate culturală impresionantă. În 2019, poetul primise titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Iași.

În anul 1972 a absolvit cursurile Facultății de Litere de la Universitatea din Cernăuți.

În 1989, alături de alți scriitori români din Cernăuți, a fondat Societatea pentru Cultură Română „Mihai Eminescu". A fost coordonator al Fundației Culturale „Casa Limbii Române” din Cernăuți, redactor-șef al ziarelor „Plai românesc”, „Arcașul”, „Neamul românesc”. A realizat o serie de proiecte menite să păstreze și să dezvolte identitatea culturală și lingvistică a românilor din nordul Bucovinei.

A debutat editorial în 1981 cu „Harpele ploii”. Autor a zeci de volume de poezie, publicistică, monografii culturale și albume. Membru al Uniunii Naționale a Scriitorilor din Ucraina, al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova și al Uniunii Scriitorilor din România.

Vasile Tărâțeanu a organizat trei congrese ale intelectualității românești din regiunea Cernăuți și alte manifestări culturale cu semnificații patriotice și a luptat pentru identitatea lingvistică și culturală a românilor din Ucraina.

Elena Nandriș, „primărița din Mahala”, a postat un mesaj: „Durere grea și tristă veste... VASILE TĂRÂȚEANU nu mai este. S-a dus un Mare OM, iubitor de Neam și Țară! Drum lin spre ceruri domnul Vasilică!”.

Și stareța Mănăstirii Voroneț, stavrofora dr. Gabriela Platon, a postat un mesaj de condoleanțe: „Marele român acad. Vasile Tărîțeanu a plecat la ceruri! Un simbol puternic pentru spiritul românesc în Nordul Bucovinei înstrăinat de Țara Mamă! Dumnezeu să-l ierte! Și poate că din Ceruri va ajuta cu mai multă putere pe românii din partea aceea de țară!”.

Mesajele continuă de condoleanțe să curgă pe paginile de Facebook ale regretatului român.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Citiți și omagiul Doamnei Maria Toacă: A murit marele patriot român Vasile Tărâțeanu, membru al Academiei Române și luptător pentru România. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

VIDEO cu academicianul Vasile Tărâțeanu despre încălcarea drepturilor românilor din Ucraina: