De câteva zile umblu prin deșertul Iordaniei și gândul m-a dus, inevitabil, la părinții deșertului. Așa că, pentru săptămâna aceasta vă propun să ne amintim de unul dintre ei, de Cuviosul Arsenie cel Mare, pe care îl pomenim chiar astăzi, 8 mai.

Sfântul Arsenie cel Mare este unul dintre cei mai respectați și iubiți părinți ai deșertului.

Sfântul Arsenie nu a îmbrățișat însă viața monahală de tânăr, ci abia în jurul vârstei de 40 ani. El s-a născut în Roma, într-o familie nobilă și, de mic, a fost foarte iubitor de învățătură. Așa că, în afară de limbile latină și greacă, a deprins desăvârșit filosofia și retorica.

Iar această adâncă cunoaștere a înțelepciunii omenești l-a condus la dorul de înțelepciune duhovnicească. De fapt, asta se întâmplă mereu cu intelectualii autentici: ajung la Dumnezeu.

Se povestește în viața Sfântului Arsenie că împăratul Teodosie căuta pentru fiii săi, Arcadie și Onoriu, un dascăl desăvârșit, dar și cu o viață duhovnicească înaltă. Și din tot cuprinsul Imperiului Roman, cel ales a fost Sfântul Arsenie. 

Ajuns la Constantinopol, Sfântul Arsenie își împlinea ascultarea sa de dascăl al fiilor împăratului, însă se ruga lui Dumnezeu mereu: „Doamne, arată-mi cum să mă mântuiesc!" Și, consemnează Patericul, că a auzit un glas de sus care i-a zis: „Arsenie, fugi de oameni și te vei mântui!".

Așa că, aproape după 10 ani petrecuți la curțile împărătești, în mare taină, Sfântul a urcat într-o corabie către Alexandria Egiptului, s-a dus în pustie și s-a făcut monah. Și acolo, după o vreme, rugându-se din nou aceeași rugăciune a auzit iarăși glas: „Arsenie, fugi, taci, liniștește-te!".

Urmând acestui sfat, fugind de lume, în tăcere și liniștire a petrecut Sfântul Arsenie în pustia Egiptului vreme de 55 de ani.

 

Citiți și: Silviu Andrei Vlădăreanu: Sfântul Alexie Omul lui Dumnezeu, refugiații și faptele bune