Singurul deținut politic din Guvern, Octav Bjoza, dat afară de premierul de paie Florin Cîțu și Alexandru Florian, fost propagandist comunist și fiu de comisar bolșevic, din motive de „holocaust”. Românii după Cîțu: de la „teroriști” la „antisemiți”
O PALMĂ PE OBRAZUL DEȚINUȚILOR POLITIC ȘI A ROMÂNIEI
Octavian Bjoza, președintele Asociației Foștilor Deținuți Politic din România, singurul deținut politic din Guvern, a fost dat afară în miezul nopții din funcția de subsecretar de stat la Secretariatul de stat pentru
recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist
instaurat în România în perioada 1945-1989. Octav Bjoza a fost decorat cu cele mai înalte distincții de Patriarhul României, Regele Mihai și Administrația Prezidențială.
Motivul invocat azi de premierul de paie al României, Florin Cîțu, este faptul că Octav Bjoza a intervenit în vederea îndreptării unor discriminări anticonstituționale dintr-o lege modificată de deputatul evreu Silviu Vexler, acuzându-l indirect pe venerabilul deținut politic de „antisemitism”. Despre aceste modificări în spiritul Constituției României s-a referit recent deputatul liberal Daniel Gheorghe, care a inițiat de altfel corectarea amendamentelor abuzive prin care unii deținuți politic și urmașii lor erau deposedați de mica reperație morală oficială față de jertfa, suferința și lupta lro anticomunistă, unică în întreg spațiul sovietic. Este vorba de o lege care „încalcă tratatele internaționale privind Drepturile Omului!”, după cum a afirmat deputatul liberal și a publicat ActiveNews AICI, la începutul lunii. De altfel, deputatul PNL Daniel Gheorghe îi cere în van lui Florin Cîțu să revină asupra deciziei, după cum prezentăm, integral, mai jos.
În realitatea vorbim de o palmă dată pe obrazul deținuților politic, suferinței și memoriei anticomuniste a României, o lovitură de forță incitată cel mai probabil de Alexandru Florian, unul dintre vajnicii propagandiști ai regimului comunist, azi la rândul lui în Cabinetul Cîțu.
Mișcarea brutală se înscrie într-o operațiune de sorginte străină care se desfășoară de ceva vreme în spațiul public și politic pentru stârnirea antisemitismului în România. Cine are interesul incitării antisemitismului în Românie?
Concret, se va afirma foarte simplu despre acest act samavolic semnat de cel mai prost premier al României, la propriu: EVREII L-AU DAT AFARĂ DIN GUVERN pe deținutul politic Octav Bjoza. Este adevărat? Da. O spune chiar Cîțu, în Comunicatul lui oficial. Și nu este singura provocare la adresa românilor.
Aproape nu trece o zi fără ca Katz, Vexler sau Feinstein-Florian să nu trântească provocator un scuipat pe obrazul României. Asistăm, așadar, atragem atenția organelor abilitate, la o operațiune în cascadă, din care nu lipsește și afrontul nemaivăzut, de un tupeu incomensurabil, cum este atacul frontal la memoria filosofului-martir Mircea Vulcănescu, un simbol al României trecute, prezente și viitoare.
Cui folosește acest lucru? În nici un caz comunității evreiești și, bineînțeles, României, ca stat.
Președintele AFDPR a prevăzut de altfel acest lucru chiar în comunicatul său, folosit ca pretext al demiterii: „A răsuci la nesfârșit cuțitul
într-o rană demult cicatrizată înseamnă că nu facem decât să întreținem o
stare de tensiune nemeritată de nimeni!” CUI PRODEST?
Alexandru Florian, directorul Institutului "Elie Wiesel", este autorul unei cărți intitulate "Cunoașterea științifică și apusul zeilor”, în care se face propagandă comunismului, informează Cotidianul. Cartea, apărută în colecția „Știința pentru toți” la Ed. Științifică și enciclopedică în 1975, a fost ștearsă însă, din CV-ul oficial al actualului angajat al Institului aflat în subordinea Guvernului României.
În volumul respectiv, Alexandru Florin a citat șase volume semnate de Nicolae Ceaușescu, dar și lucrările lui Marx, Engels sau Lenin, care sunt menționați cu 10 lucrări.
Tatăl lui Alexandru Florian a fost profesor de marxism-leninism în perioada 1949-1989. Alexandru Florian este principalul promotor al legii 217/2015, cunoscută ca legea antilegionară. Comunismul a fost condamnat, oficial, în România ca regim ilegitim și criminal. Nu și de Guvernul lui Cîțu, după cum se vede. Câteva pasaje pe care le scria propagandistul comunist, pe atunci, Alexandru Florian, AICI.
„O țară care nu-și
respectă eroii se îndreaptă într-o direcție categoric greșită”, spunea Octav Bjoza la o sesiune omagială de la Patriarhie. Iar sfântul anti-bolșevic al zilei de azi, Sfântul Ierarh Ambrozie
Mărturisitorul, Patriarhul Georgiei, îl confirma de peste timp: „O țară și un guvern
lipsite de valorile creștine nu au viitor!”.
„O societate democratică și civilizată, cum este România, rămâne ferm angajată în condamnarea Holocaustului și a oricărei forme de stigmatizare etnică, socială sau religioasă. Este angajamentul fără echivoc al statului român, iar în calitate de prim-ministru, îl voi apăra cu toată convingerea. A pune în discuție dimensiunile Holocaustului și a încerca să pui pe umerii comunității evreiești aducerea comunismului în România este nu doar o încercare de a mistifica istoria, ci și un gest periculos pentru valorile democratice”, transmite Florin Cîțu.
Cîțu consideră că poziția lui Octav Bjoza referitoare la Legea 232/2020 a reprezentat „un afront și o mare nedreptate față de toți cei care au suferit din cauza ororilor comunismului și Holocaustului”.
„Încercarea de a justifica și de a aduce argumente
pentru ca urmașii criminalilor de război, naziștilor sau fasciștilor,
să beneficieze de drepturi din partea statului român (prevăzute de Legea
nr.232/2020) este un afront și o mare nedreptate față de toți cei care
au suferit din cauza ororilor comunismului și Holocaustului. O asemenea
atitudine a unui demnitar al statului român este extrem de periculoasă
pentru valorile democratice câștigate și apărate cu multe sacrificii în
ultimii zeci de ani. Este o abordare incompatibilă cu statutul de membru
al echipei noastre guvernamentale și de înalt responsabil al Guvernului
României. Din aceste motive, am decis demiterea subsecretarului de stat
Octav Bjoza, președinte al Asociației Foștilor Deținuți Politici și
Victime ale Dictaturii din România”, se mai scrie în comunicatul aberant de dimineață al premierului.
Ticăloșia acestui comunicat este rară. După ce a transformat o bună parte din români, posibil cu mult peste 10.000.000, în „teroriști”, doar pentru că nu vor mască și vaccin cu forța, acum un bătrân cu ani de pușcărie sub comuniști este transformat în „antisemit” deși venerabilul conducător al deținuților politic a subliniat foarte clar în comunicatul incriminat că „AFDPR nu contestă existența
Holocaustului în România „ciuntită”! Singurul lucru care poate fi
discutat constă în dimensiunile Holocaustului, cu precizarea că o astfel
de dezbatere nu ar scuza cu nimic ororile săvârșite asupra etniei
evreilor – și nu numai.” Oricine citește comunicatul lui
Octav Bjoza la care face referire aparatul de propagandă al Guvernului
Roșu vede cu claritate că nu există nici un mesaj antisemit în el.
Dimpotrivă.
Ce afirma președintele deținuților politic din România, Octav Bjoza:
”ASOCIAȚIA FOȘTILOR DEȚINUȚI POLITICI
ȘI VICTIME ALE DICTATURII
DIN ROMÂNIA
A.F.D.P.R.
ASSOCIATION DES ANCIENS DETENUS POLITIQUES DE ROUMANIE
FORMER ROMANIAN POLITICAL PRISONERS ASSOCIATION
Str. Mântuleasa nr. 10, 030554, București, sector 3, ROMÂNIA, tel./ fax. 021-317.23.17
COMUNICAT
București, 12.03.2021: Asociația Foștilor Deținuți Politici și Victime ale Dictaturii din România – AFDPR este revoltată de faptul că a ajuns motiv de dispute între parlamentari. Mărul discordiei îl constituie Legea nr. 232/2020, care aduce unele reparații materiale copiilor foștilor deținuți politici, deportați, prizonieri etc., dar subliniem că toți copiii noștri, indiferent când s-au născut și indiferent de faptele părinților, au fost solidari cu suferințele întregii familii, iar timp de 31 de ani nu li s-a asigurat nicio reparație morală și materială.
Asociația
Foștilor Deținuți Politici și Victime ale Dictaturii din România,
intrată în istoria recentă sub denumirea prescurtată de AFDPR, nu este
afiliată și nu se va alinia politic niciunui partid.
Ori ne vor, ori nu, suntem ai tuturor!
Individual, fiecare membru este liber să o facă după cum îi dictează propria conștiință.
Spicuind din statutul Asociației, constatăm:
– „continuarea luptei contra comunismului și a oricăror forme totalitare”;
– „restabilirea adevărului istoric cu privire la evenimentele din perioada 1945-1989…”;
– „formarea
și cultivarea unor înalte conștiințe civice, în spiritul adevărului,
binelui, frumosului, păcii sociale și renașterea morală a țării
noastre”;
– „cinstirea memoriei celor care și-au jertfit viața în lupta contra comunismului…”.
Iată
doar câteva precepte pentru care membrii AFDPR vor milita și veghea ca
în această țară să nu mai apară partide politice sau mișcări extremiste,
fie ele de stânga, fie de dreapta!
AFDPR nu contestă existența Holocaustului în România „ciuntită”! Singurul lucru care poate fi discutat constă în dimensiunile Holocaustului, cu precizarea că o astfel de dezbatere nu ar scuza cu nimic ororile săvârșite asupra etniei evreilor – și nu numai.
Odată subliniate aceste chestiuni, noi, toți
beneficiarii Decretului-Lege nr. 118/1990, suntem nu doar uimiți, ci
chiar revoltați de faptul că am ajuns motiv de dispute între
parlamentari. Desigur, motivele sunt concrete!
Mărul discordiei îl
constituie Legea nr. 232/2020, care aduce unele reparații materiale
copiilor foștilor deținuți politici, deportați, prizonieri etc.
Copiii noștri au fost solidari cu suferințele întregii familii, indiferent când s-au născut sau dacă erau majori în momentul începerii persecuției politice față de părinții lor, statul român nefiind capabil ca, în cei 31 de ani care au trecut de la evenimentele din decembrie 1989, să le ofere nici cea mai mică reparație!
Cu o zi înainte de a fi supusă votului în plenul Parlamentului, la Comisia pentru muncă, trei deputați (Vexler Silviu, Ganț Ovidiu și Adnagi Slavoliub) au cerut membrilor acestei comisii introducerea a încă două articole, „13” – „Prevederile prezentei legi nu se aplică persoanelor condamnate pentru infracțiuni contra umanității sau celor în cazul cărora s-a dovedit că au desfășurat o activitate fascistă sau legionară în cadrul unei organizații sau mișcări de acest fel, PRECUM ȘI COPIILOR ACESTORA” și „14” în care se spune: „Agențiile județene pentru plăți și inspecție socială, respectiv a Municipiului București, ÎN BAZA SESIZĂRILOR primite sau din proprie inițiativă, vor verifica legalitatea drepturilor acordate beneficiarilor acestei legi (…)”.
Spuneam că motivele disputei sunt concrete!
Depinde din care parte a baricadei privim lucrurile!
Noi dorim să fim imparțiali! Și de aceea încercăm să punem lucrurile la punct.
Nu acceptăm falsificarea încă o dată a istoriei recente a României (pentru prima, a se vedea Mihai Roller)! Mai ales că în ultimii 75 de ani am avut și noi o contribuție directă cât de mică!
Chiar ne-a lovit pe toți ignoranța, amnezia sau mai degrabă relele intenții, lăsând să treacă neobservat faptul că regimul comunist „ilegitim și criminal”, prin așa-zisele „Tribunale ale Poporului”, au trimis la moarte sau la ani grei de temniță și lagăre de exterminare, prin bătăi, înfometare și munci silnice, tot ce a avut acest popor mai demn, mai sfânt, mai bine pregătit profesional.
Chiar uităm că regimul comunist a făcut zeci de
mii de victime și, dacă luăm în calcul soțiile și copiii rămași acasă,
cifra celor care au avut de suferit se apropie cu certitudine de două
milioane de cetățeni ai acestei țări?!?
Chiar vreți să vă amintim
cine au fost primii trei șefi ai Securității Poporului, care au săvârșit
cele mai abominabile crime din lumea comunistă europeană, lucru
recunoscut și de marele disident rus Aleksandr Soljenițîn?!?
Poate că da: Alexandru Nicolschi, Mișu Dulgheru și Tudor Sepeanu!
Chiar
vreți să vă spunem ce găsim în dosarele înaintașilor celor care au
nerușinarea să ne dea astăzi lecții de morală și demnitate?!?
Iată doar câteva „perle”:
– „vechi militant al clasei muncitoare”;
– „vechi comunist ilegalist”;
– „activitate titoistă”;
– „înscris în organizația tineretului hitlerist”;
– „înscris voluntar în SS-ul german”.
Partidul comunist în România se spune că avea între 4 și 5 milioane de membri. Câți să fi fost vinovați de crimele săvârșite? Poate 4-5 mii sau nici atât!
PENTRU UNII, MUMĂ – PENTRU ALȚII, CIUMĂ!
Copiii noștri au suferit toată viața și este nedrept ca măcar acum, după 31 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, să nu li se facă unele reparații morale și materiale, indiferent de faptul că părinții lor au fost „criminali de război”, „naziști”, „legionari” sau comuniști.
Acum, după 80 de ani, să nu ne mai lăsăm bântuiți de stafiile acestora și împreună, indiferent de etnie, culte sau politici, să veghem ca astfel de fapte să nu se mai petreacă în această țară!
A răsuci la nesfârșit cuțitul într-o rană demult cicatrizată înseamnă că nu facem decât să întreținem o stare de tensiune nemeritată de nimeni!
Președinte al AFDPR și
Subsecretar de Stat
Octav BJOZA”
„Reprezint suferința neamului românesc, a acelora care au luptat întru salvarea demnității acestui popor, întru salvarea credinței strămoșești, a acelora care, mai presus de propria lor ființă, L-au pus pe Dumnezeu și Biserica noastră strămoșească. A acelora care nici în fața torturilor, a bătăilor, a înfometării, a muncilor silnice, a lipsirii de minime condiții de igienă și asistență medicală, au suferit, au murit mulți dintre noi, tot cu gândul la Dumnezeu și la Biserica noastră strămoșească. Nici în fața torturilor n-au renunțat. Este incredibil, este atât de înălțător ca, în acele situații-limită, în care mulți dintre noi ne-am aflat, și atunci când ți se cerea imperios să afirmi și chiar să scrii că renunți la Dumnezeu, nu au făcut-o. Chiar, aș putea spune, au preferat să moară decât să renunțe la Dumnezeu și la Biserica noastră strămoșească”, a mărturisit președintele Asociației Foștilor Deținuți Politic.
Octav Bjoza a afirmat că libertatea trebuie prețuită și a atras atenția că eroii nu au fost apreciați la adevărata lor valoare.
„Îmi este greu, dar nu pot să nu recunosc că în această țară în care trăim, eroii nu prea au fost apreciați la adevărata lor valoare. Și cei din categoria mea am considerat și considerăm că o țară care nu-și respectă eroii se îndreaptă într-o direcție categoric greșită”, a cncluzionat Octav Bjoza.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
SECTA BANCARĂ TIBETANĂ ȘI PERICOLUL RĂZBOIULUI NUCLEAR. SCHEMA SISTEMULUI SECRET DE PUTERE MONDIALĂ (I)
Paștele la Comun. Patriarhul aruncă bomba: Catolicii trec la Calendarul Vechi – BOR și Ispita Ereziei
Dr. Geanina Hagimă: ANALIZĂ DE LABORATOR - Praful saharian și post-saharian – date din România. De ce sunt ignorate cauzele bolilor și sunt preferate tratamentele experimentale?
Recomandările noastre
ATENȚIE LA CONTRACTUL EDUCAȚIONAL! Vă poate expune copiii ideologiei de gen și bazelor de date biometrice planetare. Părinții și profesorii, speriați prin abuz psihologic cu amenzi de mii de lei. Nu vă lăsați intimidați!
Paștele la Comun. Patriarhul aruncă bomba: Catolicii trec la Calendarul Vechi – BOR și Ispita Ereziei
Secțiuni: Sfinții închisorilor Știri
Persoane: Alexandru Florian Florin Cîțu Octav Bjoza Silviu Vexler
Subiecte: acțiuni antiromânești Antisemitism
Organizații: AFDPR Federaţia Comunităţilor Evreieşti Guvernul României
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)