Starețul Mănăstirii care a hrănit bolnavii de la Spitalul de Psihiatrie Murgeni: ”Mâncarea pe care am dus-o ieri acolo, am mâncat-o și noi la mănăstire și nu avem nimic”. Și comerciantul peștelui declară că nu a mai avut nici un caz de intoxicație

Trei pacienți de la Spitalul de Psihiatrie din Murgeni au murit și alți 20 au fost transportați în stare gravă la spitalul din Bârlad, dintr-un total de 142, după cum a anunțat ActiveNews. Cinci cadre medicale au fost, de asemenea, afectate de toxiinfecția alimentară, însă starea lor este stabilă, a anunțat presa locală. Presa națională oficială a dat titluri care induceau învinovățirea Mănăstirii Florești, ai cărui călugări le-au oferit o masă de pește tuturor pacienților și cadrelor medicale, de sărbătoare.
Dar așa cum scria ActiveNews de dimineață, la mănăstirea de unde a provenit peștele pangasius nu a fost înregistrat niciun caz de îmbolnăvire sau deces. Starețul Mănăstirii confirmă. De asemenea, vânzătorul peștelui afirmă că nu s-a mai raportat nici un caz la vreunul dintre cumpărătorii săi și motivul trebuie să fie altul.
Legăturile dintre Spitalul de Psihiatrie Murgeni și Mănăstirea Florești
sunt vechi, de zeci de ani, încă de pe vremea când însuși lăcașul de
cult era casă pentru persoanele cu probleme psihice, scrie Vremea Nouă. După căderea
regimului comunist, persoanele cazate la mănăstire au fost preluate de
unitatea medicală și îngrjite până în prezent. Mulți dintre acești
bolnavi îl au ca duhovnic chiar pe starețul mănăstirii Florești,
părintele Iezechiel, care în ultimii ani le-a fost alături inclusiv
material, prin donarea de haine, produse de igienă și produse
alimentare.
Reporterii Vremea Nouă l-au contactat pe starețul mănăstirii de la Florești, părintele Iezechiel (foto stânga sus), care a făcut declarații în exclusivitate pentru ziarul local:
„M-a sunat directorul spitalului, domnul Carp și mi-a spus de nenorocirea care s-a întâmplat! Eu i-am spus că nu cred că e de la noi, fiindcă mâncarea pe care am dus-o ieri acolo, am mâncat-o și noi la mănăstire și nu avem nimic. De obicei, noi facem astfel de acte de caritate, iar cum ieri a fost sărbătoare - Intrarea în biserică a Maicii Domnului - și e dezlegare la pește, le-am dus de pomană o masă specială: ciorbă de perișoare din pește și pangasius prăjit. Am ales acest pește special ca să nu aibă oase, știind că masa este pentru suferinzi cu probleme psihice. Încă o dată, repet, că nenorocirea de acolo nu are nici o legătură cu masa gătită la noi la bucătărie”.
Inspectorii de la DSVSA Vaslui au plecat în puterea nopții la Mănăstirea Florești, pentru a ridica probe din mâncarea gătită acolo și au dat amenzi de 40.000 de lei.
Administratorul depozitului de unde călugării au cumpărat peștele, Octavian Bîgu (foto dreapta sus), a declarat presei că în 30 de ani de când desfășoară această activitate nu a auzit ca peștele să fi omorât pe cineva. „Dacă peștele comercializat de mine avea probleme, trebuia să mai fie și alte cazuri, prin alte localități. Acolo alta a fost cauza deceselor și se va vedea asta după autopsie”, a declarat comerciantul, care a mai afirmat și că peștele provine din Norvegia.
Pe de altă parte este posibil ca doar unii pești să fi fost plini de mercur și alte toxine, specifice peștelui Pangasius.
Un studiu asupra acestui pește-sanitar inventat de chinezi arată că deși este unul dintre cele mai consumate tipuri de pește din România este totodată
și cel mai toxic. Analiză amănunțită citată a demonstrat că acesta conține
metale grele și totodată, nu aduce niciun beneficiu organismului, ci din
contră, face mai mult rău.
Ancheta este în derulare.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Eveniment Locale Prima pagină Știri
Persoane: Pr. Iezechiel
Locații: Bârlad
Subiecte: intoxicație
Organizații: Mănăstirea Florești Spitalul de Psihiatrie Murgeni
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)