Strigatul unui profesor către corupții din sistemul medical și politic, complici la crima care urmează: NU VACCINAȚI ANTICOVID COPIII ȘI TINERII! - Prof. Univ. Dr. Leon Zăgrean, Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila

„Urmărind statisticile și ceea ce se întâmplă în timp real, iată recomandarea Domnului profesor universitar doctor Leon Zăgrean, fostul șef al Catedrei de fiziologie și neuroștiințe al Universității de medicină și farmacie Carol Davila din București pană în octombrie 2021, care știe foarte clar ce spune”, ramarcă o cititoare a paginii reputatului profesor, care, și în al 12-lea ceas, cu o zi înaintea începerii masacrului inocenților, strigă precum o piatră din pustiu:
„Un sfat pe care mi-l asum:
NU VACCINAȚI ANTICOVID COPIII ȘI TINERII!”
Renumitul profesor Leon Zăgrean de
la UMF București a fost victima unui linșaj al securistoizilor de tip vaccinist, fiind destituit din funcția de șef al catedrei de
Fiziologie și Neuroștiințe Fundamentale pentru că a denunțat minciuna covid și mascarea forțată a populației, după cum a scris Ziarul Național, citat de ActiveNews la momentul respectiv.
”Tot mai mult lumea științifică instituțională se separă de majoritatea populației. Este o ruptură care, după părerea mea, este direct proporțională cu gradul de cunoaștere și de profunzime în domeniul medical, și nu numai. Lumea actuală este condusă în general prin decizii politice și o altă ruptură care se realizează în zilele noastre este între sistemele de decizie și oamenii de știință”, spunea prof.dr.Leon Zăgrean într-o dezbatere organizată de Academia de Științe Medicale. Acesta a mai arătat că unul dintre instrumentele importante utilizate pentru inducerea fricii este masca de protecție, care s-a dovedit a fi inutilă din punct de vedere medical.
Articolul apărut în ziarul Național, care a citat din prelegerea susținută de prof.dr. Leon Zăgrean, a fost preluat, în mod corect, și de alte publicații. Ulterior, însă, pe un site cunoscut pentru caracterul infect al autorilor lui a apărut o compilație între citate din articolul din ziarul Național și diverse postări de pe facebook ale celebrului profesor doctor Leon Zăgrean, în interpretarea autorului materialului de pe acest site, vădit denigratoare. Imediat, profesorul a fost ”anchetat” de Comisia de etică a universității și destituit ilegal din funcția de șef al catedrei de Fiziologie și Neuroștiințe Fundamentale de la UMF București, semn că de foarte sus a fost cerută ”executarea” prof.dr. Leon Zăgrean, scrie Național.
FRICA ȘI CORUPȚIA DOMINĂ LUMEA MEDICALĂ ȘI POLITICĂ
La conferința pe problemele pandemiei organizată de Academia de Științe Medicale s-a amintit că în cartea ”Acest virus care ne smintește”, scriitorul și filosoful contemporan Bernard-Henri Levy scria că nu pandemia l-a uluit, pentru că dezastre de felul acesta au existat dintotdeauna, de la gripa spaniolă, cu 50 de milioane de morți, până la gripa asiatică, cu două milioane de morți. ”Cel mai uluitor a fost modul foarte ciudat în care s-a acționat în această criză, pentru că nu doar epidemia de Covid s-a abătut asupra lumii, ci epidemia de frică”, nota Bernard-Henri Levy.
Un articol publicat în prestigioasa revistă medicală The Lancet sublinia că există o serie de argumente care susțin că această pandemie, dacă nu a fost provocată, a fost cel puțin așteptată și se profită de acest lucru pentru motive care depășesc interesul pentru sănătatea societății. Într-o lume polarizată, între neîncredere și tensiuni comerciale, răspândirea bolii Covid-19, atât în interiorul națiunilor, cât și la nivel internațional, este ajutată și ațâțată de dezinformări care înconjoară planeta în microsecunde, se arăta în articol. ”Știința este suprimată pentru câștiguri politice și financiare. Covid-19 a declanșat corupția de stat la scară largă și este dăunătoare sănătății publice. Politicienii și industria sunt responsabili de această delapidare oportunistă. Agențiile guvernamentale au, într-adevăr, interesul superior al oamenilor atunci când iau decizii sau servesc alte interese, care caută să beneficieze de ființele umane? Multe întrebări, gânduri și idei, care odinioară erau considerate ca o teorie a conspirației, încep acum să fie luate în serios. Punerea acestor întrebări nu mai este un tabu, ci mai degrabă o necesitate și totul se întâmplă pentru că, din nou, conștiința umană se schimbă”, a scris în 2020 Kamram Abassi, în British Medical Journal, după cum notează Național.
Unul dintre instrumentele importante utilizate pentru inducerea fricii este masca de protecție, care s-a dovedit a fi inutilă din punct de vedere medical, susține prof.dr. Leon Zăgrean. ”Detectarea schimbărilor de expresii emoționale este crucială pentru comunicarea interumană. Unul din dezavantajele mari ale purtării obligatorii de mască în mod cert este diminuarea posibilității de comunicare”, a afirmat atunci prof.dr. Leon Zăgrean.
Pe același subiect

La Eurovision, Ucraina a primit un scuipat în ochi

FRESCA RĂZBOIULUI DIN UCRAINA: Opera Marii Resetări. Evreii și chinezii, între fețele văzute și cele nevăzute ale conflictului. Nicholas Dima, fost profesor pentru US ARMY: România trebuie să se pregătească de negocierea frontierelor cu Ucraina. EXCLUSIV

HOLD OUT - al treilea film documentar interzis și denigrat de sistemul Marii Resetări pentru că relevă ADEVĂRUL DESPRE PLANDEMIE: MINCIUNI ȘI TRĂDĂRI. Integral, tradus în română, la ActiveNews - VIDEO

Tucker Carlson: COVID-ul a fost doar ÎNCEPUTUL. Dictatura Globală se va instaura în acest Weekend

AUTOPSIA ȘI EPITAFUL PANDEMIEI DIN ROMÂNIA. Dr. Damian Baciu: SOMAȚIA unor medici români către INSP, instituție responsabilă pentru apărărea sănătății și vieții românilor. SEMNAȚI PROTESTUL AICI!

EXCLUSIV: LISTA CU BANII ÎNCASAȚI DE FIRMELE PRESEI MITUITE DE GUVERN PENTRU A RĂSPÂNDI TEROAREA COVID ÎN ROMÂNIA
Recomandările noastre

EXCLUSIV: LISTA CU BANII ÎNCASAȚI DE FIRMELE PRESEI MITUITE DE GUVERN PENTRU A RĂSPÂNDI TEROAREA COVID ÎN ROMÂNIA

Tucker Carlson: COVID-ul a fost doar ÎNCEPUTUL. Dictatura Globală se va instaura în acest Weekend

Provocările Ungariei în obrazul României. Președinta lui Viktor Orban, Katalin Novák, se preumblă prin Transilvania ca să-i decoreze pe teroriștii István Beke și Zoltan Szőcs prinși de DIICOT și SRI înainte de a-i ucide pe copiii aduși de Mihai Tîrnoveanu

Zoe Dantes: 227 decese! Și un război! ANUNȚ: ActiveNews PUBLICĂ VINERI 20 MAI LISTELE CU SUMELE PRIMITE DE TOATE PUBLICAȚIILE MITUITE DE STAT
Secțiuni: COVID Prima pagină Sănătate Știri
Persoane: Leon Zăgrean Valeriu Gheorghiță
Locații: România
Subiecte: Covid-19 vaccinarea copiilor
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (13)