ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În ultimele 24 de ore s-au derulat în Statele Unite, în crescendo, ca într-o avalanșă, fapte cu consecințe încă imprevizibile pentru soarta Americii și, implicit, a lumii.

Le vom relata succint, urmând să observăm cum evoluează situația, chiar azi, când președintele Donald Trump urmează să susțină un discurs important, din Alamo, Texas, anunțat încă de ieri și așteptat atât de cei 75.000.000 de alegători ai săi cât și de dușmanii lui și de actorii mondiali ai lumii. ActiveNews îl va prezenta în direct, mai sus.

ACTUALIZARE ORA 22.30. Discursul scurt a avut loc până la urmă la granița cu Mexicul. Vom reveni cu amănunte privind declarațiile de dinainte de plecare și din timpul vizitei de pe graniță.

Cenzurat în stil comunist de rețelele electronice mondiale progresiste Facebook, Google și Twitter, pe considerentul fals că "incită la violență", Donald Trump este urmărit simultan, cu aceleași acuze, legate de diversiunea de la Capitoliu, de democrații din Congres. Astfel, mumia bolșevică vie din fruntea Camerei Deputaților, democrata Nancy Pelosi, a anunțat un nou plan de demitere a președintelui urmat de o închipuită punere sub acuzare a președintelui, transmite Breitbart.

Primărița de extremă stânga a Washingtonului, Muriel Bowser, care a contribuit, după părerea noastră, la Conspirația anti-Trump de la Capitoliu (indicii sunt numeroase - reacția extrem de slabă a Poliției Metropolitane și a Capitoliului, chiar deschiderea porților de securitate și ale clădirii pentru demonstranți de către aceasta din urmă etc, etc), i-a cerut președintelui să declare Washington DC zonă de dezastru și urgență, pentru a interzice orice demonstrație între 10 și 24 ianuarie și a suplimenta numărul trupelor Gărzii Naționale din oraș de la 6200 de soldați la 15.000, în vederea asigurării securității în preajma inaugurării lui Joe Biden din 20 ianuarie.

Apocalipsa după FBI

Nebunia vine de la informații posibil false și gonflate de către FBI. Potrivit Biroului Federal de Investigații, securiștii interni, demonstranți pro-Trump înarmați ar fi așteptați să participe la proteste programate în Washington, dar și la Capitoliile celor 50 de state americane, începând cu 16 ianuarie și până la inaugurarea președintelui ales Joe Biden, pe 20 ianuarie, după cum a transmis ABC News, care ar fi avut acces la un Buletin Intern al FBI, relatează Breitbart.

Generalul Daniel Hokanson, șeful Gărzii Naționale, a afirmat că a primit cereri similare de la Secret Service, Poliția Capitoliului și cea locală, care se vor afla de asemenea în dispozitiv, transmite Epoch Times.

Președintele Donald Trump s-a conformat și a semnat ieri Ordinul, publicat și pe site-ul Casei Albe.

Pe același fond, Șeful Departamentului Securității Naționale, Chad Wolf, și-a dat tot ieri demisia, peste noapte, deși cu 10 zile în urmă afirmase că va sta până la finalul mandatului președintelui Trump, după cum comentează Time.

Chiar înainte de a-și da demisia, Wolf a semnat un Ordin prin care anunța: "Având în vedere evenimentele din ultima săptămână și peisajul de securitate în evoluție de dinainte de inaugurare, la recomandarea directorului Serviciului Secret, James Murray, am instruit Serviciul Secret al SUA pentru a începe efectiv operațiunile de Securitate Națională ale Evenimentului Special al inaugurării din 2021 de miercuri,13 ianuarie, în loc de 19 ianuarie. Partenerii noștri federali, de stat și locali vor continua să-și coordoneze planurile și resursele de poziție pentru acest eveniment important."

Demisia nu a fost publicată și pe site-ul Ministerului Securității Naționale și nici Casa Albă nu a comentat, până acum, evenimentul.

RĂZBOI CU CHINA?

În același timp, ieri a intrat în vigoare Ordinul Executiv (EO) 13959, prin care Donald Trump a introdus sancțiuni noi care interzic persoanelor din SUA să achiziționeze titluri de valoare tranzacționate public emise de companii desemnate de către guvernul SUA ca fiind comuniste, respectiv companii militare chineze (CMC). Restricțiile au intră în vigoare luni, 11 ianuarie, informează surse de specialitate americane.

Totodată, tot ieri, secretarul de Stat Michael Pompeo a susținut o conferință interesantă la Vocea Americii, care se poate constitui ca un bilanț al activității sale în fruntea diplomației SUA, enumerând de asemenea, direcțiile actuale geopolitice ale Americii și confruntările latente existente, după opinia sa. Pompeo a apărat între altele libertatea de exprimare încălcată de marile companii ale Internetului în cazul președintelui Donald Trump, a insistat asupra problemelor create de Rusia, enunțând numele Republicii Moldova și pe cel al Ucrainei, și a intrat tare în China.

Dușmanul este "în interiorul porților"

Michael Pompeo a marșat asupra aceluiași subiect și în cursul unei întâlniri avute vineri cu parlamentarii republicani din Camera Reprezentanților pe care i-a avertizat asupra amenințării venite din partea Partidului Comunist Chinez. Această amenințare este prezentă și este "în interiorul porților" noastre, le-a spus Pompeo membrilor Comitetului republican conservator afirmând că nu a apreciat corect adevărata „amploare și natură" a acestei amenințări înainte de a ajunge directorul Agenției Centrale de Informații (CIA). "Această luptă este în interiorul porților de azi", a spus Pompeo, citat de Breitbart.

La aceasta se adaugă un act catalogat drept senzațional de reputatul analist Adrian Pătrușcă de la Evenimentul Zilei, din al cărui articol, TRUMP AMENINȚĂ CHINA, preluam mai jos:

Consilierul american pentru securitate națională, Robert O’Brien, a publicat luni, 11 ianuarie, pe site-ul Casei Albe, un comunicat senzațional. Acesta pare o amenințare deschisă la adresa Chinei. Regimul comunist de la Beijing este acuzat de încălcarea acordului cu Marea Britanie privind Hong Kongul. Dar și de încălcarea Regimului Sanitar Internațional, prin rolul său în răspândirea pandemiei de COVID-19.

Iată integral textul comunicatului Casei Albe, subtitrat de EVZ „Cuie în coșciugul democrației”:

„În mai 2020, administrația Trump a anticipat și a declarat moartea societății libere din Hong Kong în mâinile Partidului Comunist Chinez (PCC).

Săptămâna trecută, arestarea politică a peste 50 de persoane, printre ei foști oficiali aleși, pentru că și-au exercitat drepturile politice conform Constituției, este ultimul dintre cuiele succesive pe care Beijingul le-a bătut în coșciugul democrației din Hong Kong.

În luna mai, administrația a cerut răspunsuri din partea Beijingului despre originile virusului și a acuzat Organizația Mondială a Sănătății pentru că a permis disimularea, predându-se în mâinile PCC.

Așa cum China și-a ignorat obligațiile internaționale în virtutea Declarației comune sino-britanice, OMS a continuat să ignore Regulamentul Sanitar Internațional.

Statele Unite au fost prima mare putere cu curajul și convingerea de a recunoaște deschis adevărata natură a regimului PCC. Este esențial ca țările din lumea întreagă să ceară socoteală Beijingului.

Lumea nu mai poate continua să plătească prețul uriaș pentru naivitatea și complicitatea sa cu practicile iresponsabile și dăunătoare ale Beijingului – care a pus capăt statului de drept în Hong Kong sau care nu cooperează cu responsabilii de sănătate în privința pandemiei.

Statele Unite examinează alte opțiuni pentru a răspunde.”

Acestui comunicat din 11 ianuarie i se adaugă un alt Ordin al Președintelui, privind "amenințarea continuă reprezentată de aplicațiile software chineze", din 5 ianuarie a.c., adăugăm noi.

„SUA examinează alte opțiuni”. Așadar, Trump amenință China, subliniază Adrian Pătrușcă.

În același timp, situația din China este și ea încordată. După cum a relatat și ActiveNews, de la 1 ianuarie, Comisia Militară Centrală, condusă de Xi Jinping, și-a extins puterile asupra armatei „pentru a mobiliza resurse militare și civile în apărarea interesului național, atât în țară cât și în străinătate”.

În primul ordin militar dat în anul 2021, Xi le-a cerut trupelor chineze „să se pregătească de război”, a informat agenția Xinhua. Liderul chinez a subliniat necesitatea unei „pregătiri totale de luptă”, deoarece ar putea fi nevoie să „acționeze în orice secundă”, a transmis și Breitbart acum o săptămână.

Discursul crucial de azi al lui Trump

Pe de altă parte, președintele Donald Trump se află de câteva zile în Texas. Interzis pe rețelele de socializare, el nu a mai dat nici un semn de viață. Marți, însă, el urmează să rostească un discurs la Alamo. Deocamdată nu se știe subiectul acestuia. Îl vom urmări mai sus, cel mai probabil în cursul orei 22.00, ora României.