Se înmulțește numărul deceselor post-vaccinare din România. După asistentul de 49 de ani de la Sanatoriul Balnear din Mangalia și pensionara de 73 de ani din Bacău, a fost rândul unei asistente de 55 de ani de la Institutul „Marius Nasta” din București, a profesorului universitar Ioan Dzițac din Oradea și a ziaristului sucevean Gheorghe Dolinschi, decedat pe 6 februarie 2021, chiar de ziua lui, după ce fusese vaccinat, despre care ActiveNews a relatat în urmă cu patru zile. De abia astăzi, RTV și alte surse de presă s-au aplecat asupra cazului profesorului Dolcinschi iar Antena 3 a luat ieri în discuție primele rezultate ale necropsiei asistentei de la Institutul Marius Nasta.

Scriitor, jurnalist cultural la cotidianul „Crai Nou” din Suceava și secretar al Societatății pentru Cultură și Literatură Română din Bucovina, cetățean de onoare al comunei Arbore și medaliat de președinție în 2004 cu „Meritul cultural” în rang de cavaler, Gheorghe Dolinschi a murit la doar câteva zile după ce s-a vaccinat anti-COVID-19, fiind în vârstă de 76 de ani. Știri pe Surse relatează că Dolinschi a sunat sâmbătă la 112, iar ambulanța l-a transportat de urgență la Spitalul din Rădăuți. Ulterior, s-a luat decizia transferării lui la Suceava, unde a murit. 

Foștii lui colegi de la Societatea pentru Cultură și Literatură Română din Bucovina au postat luni pe Facebook un anunț de condoleanțe. 
 
„Dragi prieteni ai Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina,

Cu adâncă tristețe și profund regret anunțăm că domnul profesor Gheorghe Dolinski, președintele în exercițiu al Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina s-a stins aseară din viață, după o înrăutățire a stării de sănătate din ultimele săptămâni. 

Cu o zi înainte, pe 6 februarie, împlinise 76 de ani. De-a lungul activității a scris sute de articole în presa locală, iar pentru comunitatea din Arbore și-a adus o contribuție importantă prin scrierile sale. Trebuie amintite aici ”Arbore, străveche vatră de etnografie și folclor”, dar și ”Personalități arborene”. A fost pasionat de filatelie și a participat la mai multe expoziții naționale și internaționale, unde a primit peste 250 de premii în perioada 1990-2016. În cursul anului 2002 a fost desemnat ”cetățean de onoare” al comunei Arbore, pentru ca în 2004 să primească medalia ”Meritul cultural” în rang de cavaler din partea președintelui României. 

Intelectual de o deosebită valoare, cu o bogată și îndelungată carieră pedagogică, om de presă și televiziune, scriitor și publicist, președinte, îi vom păstra o vie și neștearsă amintire. 
 
 
Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, au transmis colegii defunctului pe pagina de Facebook a societății culturale bucovinene.
 
Primele rezultate ale necropsiei arată că asistenta de la Marius Nasta nu avea probleme de sănătate
 
 
Cât despre asistenta de 55 de ani de la Institutul de Pneumologie „Marius Nasta” din București - a cărei șefă, Beatrice Malher, juca în clipuri ilegale de propagandă la vaccinurile insuficient testate, îndemnând populația să fie responsabilă pentru că e ea mamă și medic și manager - , decesul lucrătoarei medicale, ale cărei colege spuneau că nu era cunoscută cu probleme de sănătate, a fost recunoscut „cu responsabilitate” de oficiali abia la 8 zile după producerea lui. 

Rezultatele necropsiei asistentei de la secția de terapie intensivă a Institutului „Marius Nasta” arată că defuncta nu avea leziuni la nivelul organelor, potrivit Gândul.ro, ceea ce confirmă și declarația unor cunoștințe de-ale ei, că nu avea probleme de sănătate învederate. Neexistând probe evidente privind cauza decesului, medicii legiști așteaptă analiza probelor toxicologice și examenul de anatomie patologică. Până atunci, propaganda ne hrănește cu refrenul atât de drag ei, că nu s-a putut demonstra dacă există vreo legătura între deces și vaccinul anti-coronavirus.
 
Dr. Adina Alberts s-a arătat șocată, într-o postare pe Facebook, de vocile care pretind că, dacă raportul toxicologic și necropsia nu evidențiază nici o problemă bătătoare la ochi, asta demonstrează că nu vaccinul este cauza decesului. Concluzia e cel puțin pripită, câtă vreme rezultatele histopatologice ale decedatei nu se cunosc încă.

„Aseară, în emisiunea Sinteza Zilei de la Antena 3 la care am participat și eu în calitate de invitat în studio, a avut loc o dezbatere legată de cazul asistentei decedate de la Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta”, după a doua doză de vaccin de la Pfizer.

Am primit, cu toții, informații din raportul toxicologic al asistentei decedate, raport care a ieșit negativ, adică nu consumase nicio substanță toxică/ medicament/ drog, etc... Am obținut și detalii de la necropsie, macroscopic neevidențiindu-se nicio cauză a morții. Până aici, toate informațiile erau într-o înlănțuire corectă și logică. Dar surpriza a venit când jurnalista Mirela Voicu, prezentă și dumneaei în emisiune, pe skype, denunță o concluzie cel puțin aiuritoare, și anume că, "nu există nicio legătură între deces și vaccinul efectuat”!

A fost momentul în care am sărit pur și simplu în sus... Cum să tragi asemenea concluzie când rezultatele histopatologice al decedatei nu se cunosc încă, când există atâtea decese de tip "coincidențe” legate de această campanie de vaccinare anticovid, când însuși FDA a luat în calcul ca reacție adversă "decesul” la administrarea acestor vaccinuri - vezi lista de lucru pentru reacții adverse la vaccinul Pfizer-, și când VAERS-platforma online oficială din SUA în care lucrătorii din sănătate sunt obligați prin lege, să declare toate reacțiile adverse la vaccinuri, sub sancțiunea penală dacă raportările sunt false, arată că sunt deja peste 500 de morți în SUA după administrarea vaccinurilor Pfizer și Moderna.”, a scris dr. Adina Alberts, vineri, pe Facebook. 
 
 
In Memoriam Profesorul Gheorghe Dolcinschi: