Un ieșean de 50 de ani a făcut atac de cord la volan în timp ce se deplasa către Institutul de Boli Cardiovasculare Iași pentru că deja i se făcuse rău acasă

Unui bărbat în vârstă de 50 de ani i s-a făcut rău la volan în timp ce se deplasa către Institutul de Boli Cardiovasculare Iași pentru că deja i se făcuse rău acasă. El se afla cu soția în mașină în momentul incidentului, transmite BZI.
Dumnezeu l-a ajutat pentru că la fața locului i s-au efectuat manevrele de resuscitare de către doi paramedici aflați în timpul liber.
Pacientul a fost transportat apoi chiar unde încerca să ajungă, la Institutul de Boli Cardiovasculare - Iași.
„D.V., 50 ani, a acuzat durere toracică de ieri, iar azi s-a urcat în mașină cu soția să meargă la Institutul de Boli Cardiovasculare (IBCV) unde vorbise, aproape de Tg. Cucu i s-a făcut rău și a tras pe dreapta devenind inconștient.
Din trafic au oprit 2 paramedici aflați în timpul liber ce au găsit pacientul cianotic cu respirații agonice. După ce l-au scos din mașina au sesizat că e în șoc cardio respirator și au început manevrele de resuscitare până am ajuns noi cu TIM-ul.
S-a efectuat fibrilație ventriculară, ulterior s-a înregistrat activitate electrică fără puls. Am făcut tromboliză. După aproximativ 10 min de resuscitare cardio pulmonară și 3 SEE, pacientul prezintă puls. A fost transportat la IBCV”, a transmis prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU SMURD Iași.
Fratele lui Michael Jacskon a murit în urma unui atac de cord la volan. Tito avea 70 de ani
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Eveniment Prima pagină Sănătate Știri
Persoane: Valeriu Gheorghiță
Locații: Iași
Subiecte: AVC la volan infarct infarct la volan
Organizații: CNCAV Institutul de Boli Cardiovasculare Iași UPU SMURD Iași
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)