Valentin Boeru: Gheorghiță, schimb-o pe votcă

Până și presa care se ținea departe de nenorocirile ce vin după vaccinare a tras la sfârșitul săptămânii trecute semnalul de alarmă. Au apărut noi dovezi care leagă miocardita de vaccinurile Pfizer și Moderna.
O lume întreagă consideră că sunt efectele indubitabile ale vaccinării cu aceste seruri. Iar acestea sunt lucruri pe care nu le spun precupețele din Obor sau decrepitele care meditează dacă e mai bine să moară pe banca din fața blocului, la aer curat, sau acasă, în scutecele lor. S-a pornit un fel de alertă mondială în care specialiștii își spun cuvântul. Însă în România, dacă te situezi de partea lor ori ești prost, ori ești conspiraționist, ori ai votat împotriva lui Iohannis la alegerile din 2019. Și chiar dacă nu se ajunge aici, ceva tot ai făcut. Poate ai scuipat pe trotuarul Clotildei și nu ai nimerit canalul de la rigolă.
Nicio autoritate din România nu deschide gura să lămurească subiectul. Ți se cere să te informezi din surse sigure și autorizate. Grupul de Comunicare Strategică nu abordează subiectul. Prezintă doar date fără valoare, de parcă am fi interesați să aflăm dacă mortul din Răstoaca a apucat să fie spovedit sau nu, sau cui i-a lăsat agoniseala. Nici medicii care au juma’ de normă la televiziuni nu spun ce se întâmplă. Au treabă numai cu valul 4 ce se apropie și nu ies din hora universală încinsă de OMS în bătătura virusului. Între timp, studiile arată că vaccinarea este inutilă și riscantă, căci cine a avut Covid a dobândit imunitate pe viață, și că serurile lăudate provoacă avorturi spontane într-o rată de 82 la sută, conform site-ului www.activenews.ro.
Cum reacționează Valeriu Gheorghiță la auzul unor asemenea vești? Ca în filmele cu Heckle și Jeckle, numai că acolo protagoniștii aveau umor. „Rujatului” îi lipsește umorul, el privește lucrurile serios și asta stârnește și mai multe hohote. Personaj în contratimp, colonelul-seringă a descoperit că cea mai bună formulă este să faci un cocktail de vaccinuri. Prima doză cu Pfizer sau Moderna și rapelul cu AstraZeneca, de bine ce cu câteva zile înainte tocmai spunea că nu e bine. Acum, crește rezistența organismului, sporește imunitatea și naiba știe ce mai crește. Dacă vaccinarea a mers cu patru mici, de ce n-am schimba și rapelul până la capăt? Pe-o votcă. Dublă.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Persoane: Valeriu Gheorghiță
Subiecte: campania de vaccinare
Organizații: CNCAV
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)