Eminescu, Nichita, Vieru, Basarabia și Țara
„Eu am trecut Prutul foarte târziu – dacă unii au visat să ajungă în cosmos și au și ajuns în cosmos – eu viața întreagă am visat să trec Prutul. Am reușit abia în ’73.
„Eu am trecut Prutul foarte târziu – dacă unii au visat să ajungă în cosmos și au și ajuns în cosmos – eu viața întreagă am visat să trec Prutul. Am reușit abia în ’73.
„Tradiția" părinților proletcultiști și fiilor „postmoderni": Paul Cornea - Andrei Cornea, Constantin Cărtărescu (ziarist agricol cu Volgă) – Mircea Cărtărescu (prozator la Ovid S. Crohmălniceanu, doctor în filologie la Paul Cornea), Dionis Patapievici (contabil NKVD, apologet Ceaușescu) – Horia Roman Patapievici.
Academia Română, prin doamna Gabriela Dumitrescu, șef serviciu Manuscrise și carte rară, Biblioteca Academiei Române și acad. Nicolae Noica, Director al Bibliotecii Academiei Române, a primit din partea Înaltpreasfințitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, și a Academiei Tomitane, o importantă donație de carte.
La 25 februarie / 9 martie 1866 are loc debutul literar al poetului, prozatorului și jurnalistului român Mihai Eminescu (Mihail Eminovici) în revista Familia, cu poezia „De-aș avea”. Iosif Vulcan, directorul revistei
Poetul, scriitorul și ziaristul român Pan M. Vizirescu a fost o mare conștiință a secolulului trecut, fiind unul dintre membrii de bază ai grupării revistei de direcție națională și ortodoxă „Gândirea”, condusă de Nichifor Crainic
„Eu, cel întru Hristos Dumnezeu, binecredinciosul și de Hristos iubitorul și binefăcătorul, Io Mircea, mare voievod și domn din mila lui Dumnezeu și cu darul lui Dumnezeu, stăpânind și domnind peste toată țara Ungrovlahiei…”
Acest lăcaș cultural spiritual are la temelie un legământ de iubire, ce vorbește celor care îi trec pragul despre neuitare, forța iubirii, dăinuire și dăruire. În toamna anul 2015, în memoria soției sale
Majoritatea televiziunilor, a ziarelor, a publicațiilor, a revistelor sunt în mâinile celor care ne conduc de 34 de ani și care sunt niște hoți. De aia au nevoie de imagine, ca să ascundă realitatea.
În urmă cu 142 de ani, pe 24 ianuarie 1882, Mihai Eminescu fonda, împreună cu alți militanți pentru „Dacia Mare”, Societatea „CARPAȚII”, o organizație naționalistă cu caracter semi-secret.
La 24 ianuarie 1882, aniversând Unirea Principatelor Române, Mihai Eminescu fonda, împreună cu alți militanți pentru "Dacia Mare”, Societatea "CARPAȚII”, o organizație naționalistă cu caracter semi-secret, ce-și propunea "sprijinirea după puteri a oricărui scop și a oricărei întreprinderi românesci”
ActiveNews și Familia Ortodoxă vă propun să petreceți în 2024 având zi de zi înaintea ochilor, și mai ales în inimi, câteva dintre neprețuitele nestemate ale acestui neam, cu măiestrie zugrăvite de artistul George Sorin Nicolae.
E etern deoarece la vremea lui a fost AUTENTIC, autentic în slăbiciuni, asumate, și mai ales autentic în lucrare și fel de a fi, iar autenticitatea nu poate pieri deoarece poartă în sine germenii vieții celei veșnice.
Spectacolul „Înger și demon” este un omagiu adus poetului național Mihai Eminescu, după cum declară însuși regizorul piesei Emanuel Petran: ,„Este un omagiu adus celui care a îndrăznit să viseze, atunci când nu era voie să visezi.”
Opinia publică și presa își aduc aminte de Eminescu, îndeobște, de două ori pe an. De ziua lui de nașterea și de cea de săvârșire. Neîntâmplător, ambele date cunoscute publicului larg sunt false. Eminescu nu s-a născut pe 15 ianuarie și nici nu a murit pe 15 iunie.
Icoana a fost pictată mai înainte ca Doina să fi fost scrisă. Astfel că cele două capodopere, icoana și poema eminesciană, se înscriu în cadra acelei credințe a revenirii Marelui Voievod, când ceasul va suna, să ne salveze.
La 134 de ani de la nașterea la ceruri a poetului, prozatorului și gazetarului Mihai Eminescu, vă reamintim că partea mai puțin cunoscută a scrierilor sale, respectiv Opera Politică, este publicată în mod unitar și gratuit pe portalul Mihai-Eminescu.ro.
„Limba românească este din acele cu dreaptă măsură; ea n-are consoane pre moi, nici prea aspre, nici vocale prea lungi sau prea scurte: mai toate sunetele sunt medie și foarte curate."
La împlinirea a 174 de ani de la nașterea Românului Absolut, profesorul Constantin Barbu ne face onoare de a aduce aminte la ActiveNews informația absolut inedită, descoperită de domnia sa, cu privire la acest document excepțional
„Atâta foc, atâta aur, Ș'atâtea lucruri sfinte Peste'ntunericul vieței Ai revărsat Părinte!”
În exclusivitate pentru ActiveNews, legendarul general și scriitor Radu Theodoru, care împlinește 100 de ani în preajma zilei de sărbătorire a lui Eminescu, ne-a mărturisit cum se menține verde și care este relația sa cu Românul Absolut - Mihai Eminescu.
„Biserica îl are în mare cinste pentru că nici un alt român nu a dat Bisericii noastre Naționale Ortodoxe un nume atât de frumos: Maica Neamului Românesc.”, a mai spus IPS Teodosie
„Chipul lui Eminescu se cuvine modelat cu evlavie adâncă și cu excepțională înțelegere de mâna celui mai mare sculptor al României contemporane”, mărturisea cel ce-a comandat bustul poetului pe malul mării.
Fără îndoială că este sfânt, ca de altfel majoritatea voievozilor români care și-au iubit neamul, și mai mult decât neamul, dreapta credință a Bisericii de Răsărit. Mihai Viteazul, însă, a excelat mai mult decât toți prin această dorință divină de a unifica pe toți românii, toți locuitorii acestei vechi Dacii
La 15 ianuarie se împlinesc 173 de ani de la înregistrarea în scripte a nașterii lui Mihai Eminescu - Românul Absolut. Data sa de naștere a fost declarată Ziua Culturii Naționale la inițiativa Academiei Române, lipsindu-i însă din denumirea oficială și numele marelui român
Avea o simțire gigantică, zdrobită mistic pe osia istoriei, ca o fântână în care au curs toate lacrimile neamului. În el, Duhul Sfânt Dumnezeu a picurat harul vederii cuvintelor și al însuflețirii prin rostire.
MIHAI EMINESCU - MĂRTURIE DESPRE MINE ÎNSUMI (2002) Invitați: Vladimir Beliș, Dimitrie Vatamaniuc, Ion Filipciuc, Theodor Codreanu, Nae Georgescu, Ilie Bădescu, Mihai Ungheanu, Preafericitul Patriarh Teoctist
Fie ca Dumnezeu s-o răsplătească după marea ei bunătate, după fervoarea cu care încerca să trăiască viața prietenilor ei, dar, mai ales după dragostea și setea ei de dreptate.
Ultimele gânduri de An Nou Eminescu ni le-a lăsat scrise într-unul din cele din urmă articole ale sale, la 1 ianuarie 1889, anul cel mai funest al culturii române, când Poetul a pășit în eternitate, urmat în curand de cei mai apropiați ai săi, Ion Creangă și Veronica Micle
Poporul nostru mic este pus tocmai ca o muche de despărțire între furtuna ce vine din apus pentru a întâmpina pe cea din răsărit. Oricare ar fi soarta armelor, oricare norocul războiului, oricât de înțeleaptă va fi politica micului popor, rezultatul evenimentelor va fi
Este vorba de Calendarul Mărturisitorilor - 2024, prin care ActiveNewsșiFamilia Ortodoxă vă propun să petreceți în 2024 având zi de zi înaintea ochilor, și mai ales în inimi, câteva dintre neprețuitele nestemate ale acestui neam, cu măiestrie zugrăvite de artistul George Sorin Nicolae.
Calendarul Mărturisitorilor - 2024, realizat de ActiveNews împreună cu Familia Ortodoxă, este disponibil de azi tuturor cititorilor și doritorilor!
Mai mulți eminescologi afirmă că data de naștere reală a lui Mihai Eminescu este 20 decembrie 1849 . Memorialul Ipotești notează 1849, dec. 20. Dată prezumtivă a nașterii lui Mihai Eminescu, trecută de poetul însuși în registrul – album al Junimii.
Acest text a fost încheiat cu câteva zile înainte aflarea veștii năprasnice a plecării dintre noi a lui Alexandru Surdu. Regretatul profesor a fost înmormântat, cu toate onorurile, pe 15 decembrie 2020, pe Aleea Academicienilor de la Cimitirul Bellu, după decesul său neașteptat din 11 decembrie 2020. Dumnezeu să-l odihnească cu Drepții!
Venind vorba despre dosarele de interdicție din 1883 și 1889 ale lui Eminescu, aș vrea să tratăm măcar în câteva cuvinte „două filme analfabete", cum le-ați numit dumneavoastră, apărute recent și direcționate împotriva lui Eminescu în stilul publicației Dilema. Dar mai întâi haideți să publicăm elegiile.
Cristian Tudor Popescu este o capodoperă a imbecilității obraznice de după revoluție. Metoda lui, acum, este una foarte simplă: scrie cu enormitate împotriva bietei realități adevărate, știind și calculând că va scandaliza pe toată lumea și va fi înjurat cu mult talent.
E unul dintre cele trei lucruri pe care le-am învățat de la Noica, marele meu maestru, anume „să-ți faci datoria și față de comunitate".
Nu pot să trec peste copitele drăcești trase în direcția Preafericitului nostru Părinte Daniel, reazămul nădejdilor noastre întru Dumnezeu!
Vineri, Aula Bibliotecii Academiei Române găzduiește lansarea unei cărți ce va face lumină asupra multor lucruri neștiute din viața lui Mihai Eminescu.
Astăzi, de ziua marelui gânditor Petre Țuțea, ActiveNews împlinește 10 ani de la înființare. Petre Țuțea este, așadar, unul dintre mentorii noștri a cărui credință o împărtășim: „În grandoarea istorică a Poporului român, suntem o rotiță invizibilă, dar suntem!”.
Un sfat i-am da lui Ionel Ciocârdel. Când se știe c-un cusur atât de rău încât să prefere a se declara mai bine bulgar ori bosniac decât țigan, să nu mai releveze pretinsele cusururi ale altora.