Subiecte: Viețile Sfinților

15 septembrie: Sfântul Iosif de la Partoș, ocrotitorul Banatului și al pompierilor militari, Sfântul Mare Mucenic Nichita din Tracia, Preacuviosul Părintele nostru Filotei (Filotheu)

În anul 1653, Sfântul Ierarh Iosif cel Nou se retrage la Mănăstirea Partoș. Aici, mai trăind încă trei ani, în toamna anului 1656 își dă sufletul în mâinile Marelui Arhiereu Iisus Hristos, fiind în vârstă de peste 85 de ani. Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat la 7 octombrie 1956 și se face pomenirea lui la 15 septembrie

Icoană: SofianBoghiu.blogspot.com

4 septembrie: Proorocul Moise și cinstirea Icoanei Maicii Domnului RUGUL APRINS - „Icoana-Program” și Imnul-Acatist al martirilor mărturisitori de la Sfânta Mănăstire Antim din Capitală

În ziua de 4 septembrie, Biserica pomenește pe: Sfântul Sfințit Mucenic Vavila, arhiepiscopul Antiohiei; Sfântul Proroc Moise; Sfânta Muceniță Hristodula, împreună cu fiii ei -Urban, Prilidian și Epolonie-, Cuviosul Antim cel Orb. Icoana Maicii Domnului „Rugul Aprins” este sărbătorită la 4 septembrie

2 septembrie: Mucenicul Mamant, Sfântul născut în închisoare care a îmblânzit leii dar nu și prigonitorii anticreștini; Sf. Ierarh Ioan Postitorul, Patriarhul Constantinopolului

Sfântul Mucenic Mamant s-a născut în închisoare, în zona Paflagonia (Asia Mică). Părinții săi, Theodot și Rufina, au fost întemnițați pentru că nu au lepădat credința în Hristos. Tatăl său a murit înainte ca acesta să se nască, iar mama sa a trecut la cele veșnice după ce l-a născut.

29 august. Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (post). Cuvântul Părintelui Gheorghe Calciu: Cazul Irod ne arată că toate păcatele săvârșite se răzbună în noi dar se vor răsfrânge și asupra urmașilor

Tăierea cinstitului cap al Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul este pomenită în calendarul creștin ortodox în ziua de 29 august. Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul, cel ce a anunțat venirea lui Hristos, propovăduind "vestea cea bună" a Întrupării Sale, este singurul Sfânt căruia Biserica i-a închinat o zi specială de post.

24 august: Sfântul Sfințit Cosma Etolul - Apostolul Săracilor, Sfântul Sfințit Mucenic Eutihie - ucenicul Apostolilor Ioan și Pavel, Sfântul Mucenic Tation, Marturisitorul Gheorghe Limniotul

Sfântul și-a început propovăduirea în împrejurimile împărătesei cetăților. Apoi a străbătut Tracia, Macedonia și a ajuns la Sfânta Mănăstire Proussos din Evritania. Acolo a întemeiat o școală și, prin harisma înainte-vederii pe care o avea, a mustrat pe un ucigaș care omorâse un monah.

23 august: Sfântul Sfințit Mucenic Irineu, Episcopul de Lugdunum (Lyonului) și Sfântul Sfințit Mucenic Irineu, episcopul Sirmiului, Sfântul Calinic, patriarhul Constantinopolului, Sfântul Mucenic Lup și Sfinții 38 de Mucenici din Tracia

Auzind el de duhovniceasca înțelepciune creștinească, pe care o propovăduia Sfântul Policarp, episcopul Smirnei, a dorit-o mai mult decât toată înțelepciunea cea dinafară, făcându-se ucenic al Sfântului Policarp, iar mai ales al lui Hristos, dându-se cu totul la slujba lui Dumnezeu.

Sfântul Gheorghe Pelerinul prăznuit la Mănăstirea Văratec

17 august: Sfântul Gheorghe Lăzăr Pelerinul de la Văratec, românul care a unit prin drumurile sale Ardealul, Moldova, Dobrogea, locurile sfinte și Muntele Athos. Și-a cunoscut ziua trecerii la Domnul și a tămăduit multe trupuri și suflete. FOTO

Sfântul Gheorghe Pelerinul a viețuit în smerenie și osteneală, fiind propovăduitor, prin viață și prin cuvânt, al Evangheliei lui Hristos, pentru care a fost hărăzit de Dumnezeu cu bogat har, prin care a săvârșit minuni și vindecări,

Fresca via Ziarul Lumina

16 august: Sfinții Martiri Brâncoveni, pilde de martiraj pentru neamul românesc și întreaga creștinătate. Uciși de turci de Adormirea Maicii Domnului, când Domnitorul împlinea 60 de ani și de ziua onomastică a soției sale

Pe 15 August 1714, acum 310 ani, de Adormirea Maicii Domnului, la Constantinopol/Istanbul, au pierit tragic, după luni întregi de chinuri, domnitorul Constantin Brancoveanu, cei patru fii ai săi și ginerele său, sfetnicul Ianache. Martiriul lor a fost recunoscut de Biserica Ortodoxă Română, care 15 august 1992, i-a declarat sfinți.

Sfântului Domnitor Neagoe Basarab și Sfântul Ierarh Nifon

11 august: Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolit al Țării Românești, primul sfânt canonizat pe pământ românesc, în 1517, pe vremea Sfântului Domnitor Neagoe Basarab. Capul și mâna sa dreaptă sunt la Craiova

Sfântul Nifon al Constantinopolului a fost Patriarh al Constantinopolului dar și Mitropolit al Țării Românești. Sfântul Nifon a fost primul Sfânt canonizat pe teritoriul țării noastre, în 1517, în vremea Sfântului Domnitor Neagoe Basarab.