Daniel Olteanu, fost parlamentar și prefect al Vasluiului, a murit la doar 55 de ani
DOLIU… Daniel Olteanu, fost parlamentar și prefect al Vasluiului, s-a stins din viață, seara trecută, la vârsta de 55 ani.
DOLIU… Daniel Olteanu, fost parlamentar și prefect al Vasluiului, s-a stins din viață, seara trecută, la vârsta de 55 ani.
Ar fi putut să aibă o carieră în box, celebritate și bani. Dar Domnul a hotărât altceva pentru Părintele Constantin Trăistaru. Pe când era pugilist în plină ascensiune s-a rugat să ajungă să-L cunoască pe Domnul.
Potrivit medicilor, semnele privind evoluția stării de sănătate a lui Florin Piersic sunt promițătoare, iar marele actor a început deja să se deplaseze singur.
Norvegia, Irlanda și Spania sunt cele mai recente state care recunosc Palestina ca stat suveran și independent.
A început dezbaterea publică a unbor ONG-uri pe tema proiectelor de lege ale MApN privind Apărarea Națională și managementul integrat al situațiilor de criză.
Liderul AUR, George Simion, a anunțat că a câștigat și în apel procesul cu Marian Oprișan, fost președinte al CJ Vrancea, care l-a dat în judecată și a cerut daune de 2,5 milioane de euro.
Liderul AUR, George Simion, a afirmat că am lansat o provocare la adresa lui Nicolae Ciucă și a lui Marcel Ciolacu, în discursul său de la Suceava.
A murit marele actor Costel Constantin, la vârsta de 81 de ani. Jurnalista Ioana Mandache a relatat, la Antena 3 CNN, că a vorbit chiar ieri cu maestrul Costel Constantin, de ziua lui onomastică.
Procesul penal în care Donald Trump este acuzat că a făcut plăți ilegale ca să ascundă o aventură amoroasă cu fosta actriță de filme pentru adulți Stormy Daniels, a degenerat pentru scurt timp în haos.
Ministrul italian al Apărării, Guido Crosetto, a fost transportat de urgență la spital, după ce a acuzat stări de rău, în timpul unei reuniuni a Consiliului Suprem de Apărare al Italiei.
Potrivit candidatului principal la alegerile pentru Parlamentul European al Partidului Libertății din Austria (FPÖ), Herald Vilimsky, persoana premierului ungar este garanția pentru stoparea migrației ilegale
"Gabriel și șerpașul său au avut o zi normală și au intrat în corturile lor, așa cum fac de obicei alpiniștii. Dar Gabriel nu s-a mai trezit în următoarea dimineață", a declarat Mohan Lamsal, oraginzatorul expediției Makalu Adventure.
Cardinalul Ierusalimului, Pierbattista Pizzaballa, văzut drept următorul Papă, se află într-o vizită pastorală în Gaza pentru a transmite "un mesaj de speranță, de solidaritate și de sprijin" în teritoriul distrus de cele peste 7 luni de război
Admiterea la liceu este cel mai important examen pentru copiii claselor a VIII-a. Parinții si elevii care au făcut în zilele trecute înscrierile pentru probele de aptitudini ce se vor susține la Liceul cu program sportiv ,,CETATE” DEVA, au avut parte de o surpriză neplăcută.
Sfântul Mucenic Vasilisc a fost nepotul Sfântului Mucenic Teodor Tiron. A trăit în vremea împăratului Maximian (286-305). A fost ucis pentru că a refuzat să aducă jertfă idolilor și pentru arderea templului închinat lui Apolon
Având convingeri ferme, lipsite de echivoc, în ceea ce privește destinul națiunii române și misiunea preotului în viața națională, părintele a bulversat timp de decenii viața bisericească, și nu numai, în bine sau mai puțin bine, dar purtat de buna intenție ca românii să nu mai fie un neam amorțit și fără identitate.
Franța s-a delimitat de aliații săi occidentali - inclusiv de SUA, Marea Britanie și Italia - pentru a-și exprima sprijinul față de cererea de arestare a premierului Israelului, Beniamin Netanyahu, depusă de procurorul-șef al Curții Penale Internaționale.
Una dintre tinerele vedete din modelling din Australia, care a lucrat la Londra, Paris și New York, a murit la Melbourne, la doar 28 de ani, din cauza unui cancer „rar și incurabil”, a anunțat familia ei
O jurnalistă de la Vice l-a acuzat pe un fost redactor-șef al publicației sorosiste că a violat-o în 2015, când nu avea nici 20 de ani. Acesta a lucrat și pentru HotNews și PressOne.
Fostul prim-ministru PNL pare să n-aibă nici o problemă pentru că e cercetat penal în odiosul Scandal al Vaccinurilor, sponsorul rusofil al lui Nicușor Dan e și el relaxat iar PNL-istul fost ministru al lui Iohannis care și-a mușcat de nas și a lovit un coleg în Parlament n-are nici el vreo jenă. Dimpotrivă
Klaus Schwab, în vârstă de 86 de ani, liderul și fondatorul Forumului Economic Mondial, a anunțat marți că demisionează din funcția sa de președinte executiv și va prelua o funcție de președinte non-executiv
Mitropolitul Naum de Ruse și Arhiepiscopul Teodosie al Tomisului au oficiat marți Sfânta Liturghie la Biserica „Sf. Împărați Constantin și Elena” din Constanța, care și-a serbat hramul, informează Basilica.
Catedrala Patriarhală a fost ctitorită de domnitorul Constantin Șerban Basarab începând cu anul 1654. Lăcașul de cult a fost sfințit în anul 1658 de Patriarhul Macarie al Antiohiei și al Întregului Orient, împreună cu Mitropolitul Ștefan al Țării Românești și cu episcopii de Râmnic și de Buzău.
Într-o reacție rapidă la decizia Curții Penale Internaționale privind crimele de război din Israel și Palestina, Uniunea Europeană a anunțat prin vocea șeful diplomației europene, Josep Borrell. că ia act de decizia procurorului CPI privind mandatele de arestare pentru liderii Israelului și Hamas și solicită tuturor țărilor să o pună în aplicare.
Avocata Elena Radu a anunțat pe pagina de Facebook organizarea, pe 22.05.2024, ora 17.00, a unei dezbateri publice pentru o analiză amplă a proiectelor de lege inițiate de MApN
Austria va face campanie în Uniunea Europeană pentru o nouă politică privind imigrația în care procedurile de azil să aibă loc în țări africane dacă va fi necesar, a declarat marți cancelarul austriac Karl Nehammer
Într-un interviu acordat CNN, Karim Khan, procurorul-șef al Curții Penale Internaționale (CPI), a susținut că unii lideri politici i-au spus că CPI a fost construită pentru Africa și pentru „huligani ca Vladimir Putin”.
Mehedinți. Doi angajați de la Protecția Copilului sunt acuzați de viol și abuz sexual față de șase copii și un tânăr (doi dintre ei cu handicap), aflați în sistemul de protecție specială. Suspecții au fost arestați, informează Biziday.
Caravana Patrioți în Europa, organizată de AUR pentru a prezenta candidații la alegerile din data de 9 iunie, a fost prezentă, luni seară, în Suceava, la Cetatea de scaun!
Jurnalul meu video | 20 mai 2024: Prin intermediul Curții Penale Internaționale, americanii îi dau o lovitură groaznică lui Netanyahu
Președintele turc Recep Tayyip Erdoğan a semnat decretul prin care românii vor putea merge în Turcia doar pe baza buletinului, fără viză.
Au fost scene violente în această dimineață în Parlamentul României.Deputații Florin Roman și Dan Vîlceanu s-au bătut pe holurile parlamentului.
Ebrahim Raisi, al cărui elicopter s-a prăbușit duminică în nord-vestul Iranului, a fost atât președintele Iranului, cât și un candidat care se lupta pentru a-i succeda bătrânului conducător actual al țării, liderul suprem Ali Khamenei.
Forțele armate ale țărilor vecine NATO pot intercepta rachetele rusești care sosesc peste teritoriul ucrainean pentru a ajuta Kievul să se protejeze, a declarat președintele Volodymyr Zelensky pentru Reuters.
Sinodul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei s-a întrunit luni la Reședința Patriarhală din București, prilej cu care Patriarhul Daniel a anunțat că întemeietorii Schitului Prodromu sunt propuși spre a fi canonizați.
Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Împărat Constantin cel Mare și mama sa Elena în rândul celor mai mari sfinți, numindu-i „întocmai cu apostolii”.
De doi ani, în fruntea micii Biserici Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril a satului se află un preot paroh care a adus o dragoste deosebită pentru educarea micuților cu învățături ortodoxe, devenindu-le sprijin și îndrumare în viață.
După solicitarea Curții Penale Internaționale privind arestarea premierului Netanyahu, ministrul cabinetului de război din Israel, Benny Gantz, a reacționat, criticând aspru cererea procurorului șef al CPI, Karim Khan.
János Lázár, ministrului ungar al construcțiilor și transporturilor, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Oradea, că premierul ungar Viktor Orban va vizita Partium la începutul lunii iunie și va participa la campania UDMR.
Catedrala Patriarhală din București a fost evacuată în urma unei amenințări cu bombă! La Catedrală și la sediul Patriarhiei Române, unde se află și reședința Patriarhului Daniel, au sosit numeroase forțe de poliție, jandarmerie, echipaje SMURD, pompieri și echipe pirotehnice de intervenție de la SRI.