Răsturnare de situație la Kiev: Zelenski nu mai cere retragerea Rușilor pentru începerea Negocierilor de Pace

Oficiali din circa 40 de țări, inclusiv din SUA, China și India, dar fără Rusia, au avut discuții în acest weekend, în Arabia Saudită, pentru a identifica o soluție de pace pentru Ucraina.
Confirmând semnalele recente tot mai dese că Occidentul a decis să pună rapid capăt războiului și, în acest sens, face presiuni (inclusiv amenințări) asupra lui Zelenski, Wall Street Journal, citat de publicația ucraineană Strana, anunță o schimbare spectaculoasă de atitudine a regimului de la Kiev.
Foarte influenta publicație americană afirmă că, în cadrul negocierilor din Arabia Saudită, Ucraina nu a mai insistat pentru retragerea trupelor ruse înainte de începerea oricăror negocieri de pace cu Rusia.
Până acum, aceasta reprezenta o condiție sine qua non a Kievului, pe care și Occidentul o îmbrățișa și o invoca pentru a respinge orice negocieri de pace cu Moscova.
Mai mult, Ucraina nu mai insistă ca eventualele tratative să ia în considerare exclusiv planul său de pace.
Nu mai departe de luna iunie, la o reuniune similară care a avut loc la Copenhaga, Ucraina insista ca planul său de pace să fie luat ca punct de pornire în cazul oricăror negocieri viitoare.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Visul umed al Europei e mai aproape ca oricând de a deveni realitate: Să se spele pe cap cu Războiul și cu Zelenski!

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Moscova: "Trupele de pace" din Ucraina riscă să declanșeze Al III-lea Război Mondial
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe Prima pagină Știri Ucraina
Persoane: Volodimir Zelenski
Locații: Arabia Saudită China Rusia SUA Ucraina
Subiecte: Războiul din Ucraina
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)