Părintele Pimen Vlad din Muntele Athos a susținut conferința ”Povestiri din Sfântul Munte”, organizată de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților - VIDEO

Părintele Pimen Vlad, egumenul Chiliei „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”, din cadrul Schitului românesc „Lacu”, din Sfântul Munte Athos, a susținut conferința cu titlul „Povestiri din Sfântul Munte”, organizată de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, prin ASCOR Suceava și Fundația „Ana – inimă de copil”

Unde sunt românii? Tricolorul, Basarabia și Bucovina, interzise în școlile din România. Turnătoria, încurajată ca pe vremea Securității. Războiul Institutului ”Elie Wiesel” cu lumea. Unde au dispărut românii?

Sursă fotografia originală: Doxologia
Publicația Buciumul semnalează o situație cu adevărat halucinantă, care ne amintește de anii '50, când însă România era ocupată de bolșevicii sovietici. Cum au ajuns urmașii lor să dea din nou legi astăzi în România și, mai, ales, unde au dispărut românii?

In Memoriam DE ZIUA LUI RADU CIUCEANU (16 aprilie 1928- 12 septembrie 2022). Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române așteaptă să i se atribuie, postum, numele său

Astăzi se împlinesc 96 de ani de la nașterea marelui om Radu Ciuceanu (16 aprilie 1928- 12 septembrie 2022), cel ce a pătimit 15 ani (1948-1963) întemnițele comuniste, pentru țară și pentru Dumnezeu, arestat fiind în timp ce era student la medicină și, înacelași timp, în comitetul de conducere al Mișcării Naționale de Rezistență din Oltenia

Revista Familia Ortodoxă: De vorbă cu actorul Dan Puric despre starea neamului nostru

Mulți dintre noi asistăm cu durere la fărădelegile, din ce în ce mai multe, care devin legi. Pe mulți ne doare sufletul văzând cum pe zi ce trece țara noastră nu mai este țara noastră. Din fericire, sunt câteva voci, puține cei drept, care strigă: „Deșteaptă-te române!”. Una dintre aceste voci este cea a actorului Dan Puric, care speră ca la strigătul lui de durere să se adauge și alte strigăte venite din suflete de români adevărați.