ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Cancelarul Angela Merkel a speriat întreaga audiență, după ce a început să tremure necontrolat în timpul unei vizite oficiale. Incidentul i-a făcut pe toți să se întrebe dacă cea mai puternică femeie din Uniunea Europeană ar putea să aibă probleme serioase de sănătate.

Momentul a fost filmat și publicat de toate televiziunile din Germania, ca mai apoi imaginile să se viralizeze în întreaga lume! Cancelarul german a început să tremure necontrolat în timpul ceremoniei de primire la Berlin a noului președinte al Ucrainei, Volodimir Zelenski.
 
Merkel a tremurat și în timpul unei vizite în Mexic, însă a spus că a fost deshidratată

Cancelarul german părea că abia se mai ține pe picioare din cauza spasmelor foarte puternice. Chiar dacă se vedea cu ochiul liber că Angela Merkel nu se simte bine, cancelarul Germaniei a continuat ceremonia și a dus-o chiar la bun sfârșit.
 
Cancelarul german, care va împlini 65 de ani luna viitoare, a spus și data trecută că de vină este tot deshidratarea. De o lună, Berlinul se confruntă cu temperaturi ridicate și cu soare puternic în cea mai mare parte a timpului, marți înregistrându-se 30 de grade Celsius.

Angela Merkel este cancelar al Germaniei din anul 2005 și în acest interval nu a existat nicio îngrijorare publică majoră în legătură cu starea sa de sănătate. Ea a anunțat că va renunța la poziție înaintea de viitoarele alegeri federale, stabilite în prezent pentru 2021.