+4 octombrie - 30 de ani de la nașterea în Ceruri a Cuviosului Părinte Profesor Dumitru Stăniloae, „patriarhul teologiei românești”

După cum știm, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a luat decizia începerii demersurilor de canonizare a unor mărturisitori și mari duhovnici misionari români din timpul comunismului, în anul 2025. Printre propunerile de canonizare se află Cuviosul Părinte Dumitru Stăniloae, care a pătimit timp de cinci ani în temnițele comuniste, cât și Părintele Arsenie Boca - Sfântul Ardealului.

Acest demers a dezlănțuit ura unora împotriva sfânților. Părintele Stăniloae ne avertizase încă din 1993 că se vor înmulți cei care "nu par să fie atei, și iau măști de creștini, fel de fel de măști, sub diferite forme”. O astfel de mască pare a fi luat și Tatiana Niculescu-Bran, autoarea unei cărți mincinoase despre Părintele Arsenie Boca, apărută la Humanitas.

Niculescu încearcă să se folosească de prestigiul Părintelui Stăniloae pentru a macula, încă o dată, memoria Părintelui Arsenie, afirmând că Părintele Arsenie nu ar fi ascultat sfatul Părintelui Stăniloae de a fi smerit. Iată cine dă certificate de smerenie!

Reamintim că Tatiana Niculescu este cea care l-a defăimat într-un mod incalificabil pe îndrumătorul Părintelui Stăniloae, Mitropolitul Nicolae Bălan. Prin sprijinul mitropolitului, Părintele Stăniloae a beneficiat de bursă de studii în străinătate, la doar 33 de ani a devenit rector al Academiei Teologice din Sibiu, a fost numit redactor coordonator al publicației „Telegraful Român” și al prestigioasei reviste „Gândirea”, condusă de Nichifor Crainic.

În calitate de cercetător CNSAS, Tatiana Niculescu s-a descalificat moral și profesional prin publicarea unor informații cu caracter denigrator depre mitropolit, preluate dintr-un dosar de o imaginație bolnavă fabricat de bolșevici împotriva acestuia, cu scopul de a-l îndepărta de la Mitropolia Ardealului.

Pe de altă parte, în contextul discuțiilor publice apărute în jurul Părintelui Arsenie Boca, se cuvine să facem o precizare. Părintele Profesor Ilie Moldovan, ucenic și confident al Părintelui Stăniloae, i-a cercetat atât pe Sfântul Ardealului, cât și pe Părintele Stăniloae, și constata o perfectă convergență de idei între cei doi vechi prieteni, din a căror colaborare se născuse tipărirea Filocaliilor.

Pe drept cuvânt, Părintele Stăniloae îl considera pe Părintele Arsenie ca fiind „ctitor de frunte al Filocaliei românești”.

Unii sugerează că, după instaurarea regimului sovietic de ocupație, între cei doi s-a produs o ruptură definitivă. Părintele Arsenie i-a spus însă părintelui Ilie Moldovan că n-avea rost să-și pună în cap securiștii care le supravegheau toate mișcările, motiv pentru care a renunțat să-l mai viziteze pe Părintele Stăniloae.

Dar au păstrat legătura în continuare.

Dovadă este mărturia doamnei Maria Câmpean din Vlădeni. Femeie simplă de la țară, tanti Maria nu trezea suspiciuni securiștilor când își vizita consăteanul. Astfel, ea învăța pe de rost mesaje ale Părintelui Stăniloae, pe care i le transmitea apoi Părintelui Arsenie, de unde se întorcea cu răspunsul în același fel.

Tot doamna Maria Câmpean ne-a detaliat un fapt semnificativ: fratele Părintelui Stăniloae, Gheorghe, care avea un restaurant la București, îl sprijinise pe Părintele Arsenie în timpul studiilor universitare. Comuniștii îi vor confisca, însă, restaurantul, alungându-l din București și forțându-l să se retragă la Vlădeni, în casa părintească, fără niciun venit. Aici Gheorghe va primi constant, ani de zile, ajutor din partea Părintelui Arsenie.

Revenind la denigrări: atacul Tatianei Niculescu nu a fost unul singular.

Acum câțiva ani, un autor obscur al revistei 22 a GDS, Cătălin Bogdan, într-un articol delirant intitulat „Omorul serafic. Cazul Stăniloae”, era preocupat dacă "la desele cine între vecini cu îndrăgita mămăliguță cu brânză, rectorul (Părintele Stăniloae - nota noastră) și mitropolitul (Nicolae Bălan – nota noastră) reglau și tirul ideologic al foii sibiene (e vorba de „Telegraful Român” – nota noastră)”.

Preocupat să-l eticheteze pe Părintele Stăniloae ca antisemit, autorul articolului nu-și punea problema că poate aceștia discutaseră și despre salvarea evreilor.

Rabinul Șafran a avut corectitudinea să recunoască că mitropolitul "antisemit” Nicolae Bălan a intervenit în anul 1942 pe lângă Mareșalul Antonescu pentru salvarea de la deportare a zeci de mii de români din sudul Transilvaniei și din Vechiul Regat.

FALSUL WIKIPEDIA

Pretinsele acuze de antisemitism se bazează pe unele știri și informații apărute în "Telegraful Român”, care însă nu sunt scrise de Părintele Stăniloae, ci de folcloristul Enea Hodoș, un colaborator al publicației mai sus amintite. Bomboana pe colivă este pusă de enciclopedia „liberă” Wikipedia, în care stă scris, nici mai mult, nici mai puțin, că „Unele editoriale (cum ar fi Au să dispară din Europa, publicat în 1942) chiar susțineau soluția finală”.

Mai întâi, nu este vorba de vreun editorial al Părintelui Stăniloae. În al doilea rând, este vorba despre o informație preluată de profesorul Enea Hodoș dintr-un ziar apărut la Praga. Și, în al treilea rând, nu este vorba despre o opinie a colaboratorului, ci de redarea conținutului știrii din publicația pragheză.

ActiveNews demontează falsul și publică documentul facsimilat - pagina din Telegraful -, în premieră, în baza acestui articol.

În acest context, considerăm necesar și binevenit să publicăm cuvântul Părintelui Profesor Ilie Moldovan, rostit la parastasul organizat în urmă cu 15 ani, în 2008, la Vlădeni, satul brașovean în care s-a născut patriarhul teologiei românești.

Adăugăm că Părintele Moldovan ne vorbea adeseori despre actualitatea providențială a gândirii marelui său profesor și despre perenitatatea intervenției divine a Sfinției Sale în destinul neamului românesc și îl considera un mare profet al vremurilor noastre, nădăjduind ca Părintele Dumitru Stăniloae să fie consacrat în rândul sfinților, ca „să-l avem stâlp de lumină în existența noastră pe acest pământ”.

Cuvânt rostit de Părintele Profesor Ilie Moldovan, Vlădeni, 4 octombrie, la pomenirea de 15 ani a Cuviosului Părinte Dumitru Stăniloae

În cer și pe pământ sfânta zi de astăzi este o sărbătoare. Mă refer la ceea ce însemnează cu adevărat sărbătoare. Ar fi trebuit să vă întâmpin în sfânta zi de astăzi cu strigarea din dimineața Învierii. Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul să ne bucurăm și să ne veselim într-însa.

Am făcut afirmația „în cer și pe pământ e sărbătoare”, ceea ce însemnează că în cer, lângă îngerii Domnului, se mai găsesc aleșii Domnului, în cer se găsesc sfinții, în cer se găsesc mărturisitorii. Într-un fel aș putea spune că în cer se găsesc toți cei care înaintea noastră au trăit din plin ceea ce însemnează sărbătoarea, adică Învierea Domnului.

Este a 19-a duminică după Rusalii și această sărbătoare înseamnă un moment de ordin providențial. Este tocmai lucrul care a fost rânduit de Dumnezeu ca să ajung și eu astăzi în acestă sfântă biserică, și încă pentru prima dată. E adevărat, pentru prima dată, dar biserica aceasta, deși n-am cunoscut-o la modul propriu-zis trupesc al cuvântului, am adulmecat-o în adâncul ființei mele pe vremea în care eram discipolul Părintelui Stăniloae. Deci, într-un fel oarecare prin Părintele am sărbătorit și eu cu dumneavoastră atâtea ocazii, și spun lucrul acesta pentru că ne-a prilejuit ceva: să înțelegem cum este fiecare dintre noi care venim la biserică în fiecare duminică, ne închinăm, ne cuminecăm. Și mai e ceva, un lucru pe care nu pot să nu vi-l spun, fiecare dintre noi căutăm și un suflet românesc. Sufletul acesta în adâncul ființei mele vă rog să mă credeți că mi-a fost inspirat de cel pe care îl pomenim în sfânta zi de astăzi.

După socoteala mea, ziua de astăzi a fost aleasă la modul providențial al cuvântului să-l sărbătorim pe Părintele Dumitru Stăniloae. E vorbă mare, și nu vreau să mă pretez la cuvinte care nu au acoperire, pentru că cuvintele care se rostesc în fața sfântului altar nu pot să fie decât cuvinte pe care Dumnezeu le judecă din înaltul cerului. Am greși, am păcătui dacă n-am mărturisi adevărul pe care se cuvine să-l descoperim și care în sfânta biserică de aici trebuie să răsune. Și încă trebuie să răsune până acolo unde Dumnezeu însuși rânduiește la modul providențial al cuvântului să fie auzit.

Împlinește Părintele Stăniloae 15 ani, ca și când, trecând la cele veșnice, s-a mai născut o dată. S-a născut pentru că cel care e purtător de duh, precum a fost Părintele Stăniloae prin vorbe, trece la viață. Nu este cazul să ne întrebăm oare nu doar astăzi, în această zi de sărbătoare deosebită, ci în general, de sărbătorile noastre, de duminicile noastre, cu Sfântul Apostol Pavel: „unde-ți este, moarte, boldul? unde-ți este, iadule, biruința ta?”.

Părintele Stăniloae a trăit o viață îndelungată de 90 de ani. Și cu toate acestea, a dispărut din existență? Eu vă spun că nu, și vă spun ca unul care, într-un fel oarecare, mă socotesc martor al existenței unui dascăl de învățătură creștină din care s-a împodobit casa lui Dumnezeu cu aureolă de Apostol.

Dacă ați luat aminte la Apostolul care s-a citit astăzi, am văzut că Dumnezeu a știut ce a rânduit, ca astăzi, aici, să facem o legătură între cele spuse de către Sfântul Apostol Andrei și ceea ce a fost Părintele Stăniloae. Și anume că speră la învățătura apostolească.

Știți ce s-a spus despre Părintele Stăniloae? Și n-am spus noi românii, și mai cu seamă n-am spus noi ortodocșii. S-a spus că e cel mai mare teolog al secolului XX. Învățătura aceasta nu este învățătură de pe pământ. Dacă ar fi învățătură de pe pământ, n-am putea să ne simțim și noi, citind învățătura Părintele Stăniloae, ridicați de pe pământ la cer. A fost o învățătură sfântă, o învățătură inspirată, care a făcut din dascăl, din profesor, un apostol. Iată, eu sunt martorul celor afirmate aici. Să știți de la mine că ni l-a rânduit Dumnezeu pentru sufletul românesc, că ni l-a rânduit Dumnezeu nu numai ca să ne învețe pe noi, ucenicii. Ni l-a rânduit Dumnezeu să ne dăm seama de noi înșine, de sufletul pe care îl purtăm în adâncul ființei noastre.

De dumnezeiască înțelepciune a fost plin cu desăvârșire Părintele Stăniloae. De dumnezeiască înțelepciune, nu omenească înțelepciune, ceva care ne vine nouă dintr-un adânc. Și apoi, această cinstire pe care o are pentru țăranul român, pentru înaintașii lui, pentru moșii și strămoșii, pentru toți cei care coboară din etnogeneză, generații după generații, pe acest pământ străbun! „Țăran am vrut să fiu întotdeauna – ar fi zis Părintele Stăniloae – Să ar cu brațe ostenite via/ Și rezemat pe plug să-i cânt întruna/ Țărânei milostive Liturghia”. Eu o altă limbă în care să existe o tâlcuire a Sfintei Liturghii precum a făcut-o Părintele Stăniloae personal nu cunosc. Pentru că Părintele Stăniloae nici nu spunea și nici nu scria aiurea, ci cu sufletul. Dumnevoastră cei de aici nu trebuie să fiți mândri doar pentru că de aici din sat s-a recrutat o personalitate. Ci pentru că a fost un descoperitor al tâlcurilor acestui suflet pe care se cuvine să-l slujesc aici.

Mai am un element pentru care spun că sfânta zi de astăzi a fost aleasă la modul providențial al cuvântului.  Astăzi, la 15 ani de zile de la adormirea Părintelui Stăniloae, într-o localitate din Harghita, pe nume Bodogaia, facem o pomenire a morților. Ce mai este în satul acesta? Niciun român! Părintele Stăniloae trăgea semnalul de alarmă încă de când se găsea redactor la revista „Telegraful român” că ne dispare neamul. Dar tot Părintele Stăniloae ne-a mai insinuat în minte ceva: că neamul acesta nu mai poate să dispară. Că el aflându-se în pământ, asta nu însemnează că moșii și strămoșii noștri n-au mai rămas vii. Vii în sensul în care ne atrage atenția Sfântul Apostol Pavel: „unde-ți este, moarte, boldul tău?”. Și noi ne adunăm în Bodogaia în fiecare an, în prima duminică din octombrie, la un cimitir care face dovada prezenței unei comunități românești. Pentru mine acest lucru este profund semnificativ tocmai pentru că de aici, de la pomenirea Părintelui Stăniloae, merg împreună cu mulți credincioși la Bodogaia să facem slujbă de pomenire a morților.

Tare aș vrea să ajung vremea în care darurile cu care a fost înzestrat Părintele Stăniloae vor fi recunoscute ca intervenții divine și nădăjduiesc că acest glas plin cu înțelepciunea lui Dumnezeu va fi consacrat în rândurile sfinților, ca să-l avem stâlp de lumină în existența noastră pe acest pământ.

Aș vrea ca Părintele Stăniloae să fie unul care să încununeze prezența divină cu o sărbătoare. În sensul acesta, poate ne luminează Dumnezeu să-l considerăm pe Părintele Stăniloae patronul întru sfințenie al acestui cimitir și al bisericuței de lemn din Bodogaia, care ne așteaptă să sărbătorim sfânta zi de astăzi.

Despre Părintele Stăniloae nu voi înceta să vorbesc, și voi lua vocabule din Vechiul Testament: „să se lipească limba mea de gâtlejul meu” de voi uita vreodată ce a însemnat pentru biserica strămoșească, pentru preoți, pentru studenți și pentru popor în general această persoană care a întrupat înțelepciunea dumnezeiască.

Și aș zice totuși „cu sfinții odihnește, Doamne, sufletul adormitului robului tău Dumitru, profesorul, apostolul, mărturisitorul, profetul, cu sfinții odihnește și preamărește în generația noastră și cea următoare, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin”.

DOCUMENT INEDIT: