Cristian Tudor Popescu este o capodoperă a imbecilității obraznice de după revoluție. Pe el îl cheamă, de fapt, Popescu Cristian și între nume și prenume și-a pus un „Tudor" fiindcă era mai cunoscut poetul Cristian Popescu decât acest ipochimen.

Metoda lui, acum, este una foarte simplă: scrie cu enormitate împotriva bietei realități adevărate, știind și calculând că va scandaliza pe toată lumea și va fi înjurat cu mult talent.

De puțin timp, acest pulifrici (DEX: individ neînsemnat - n.n.) a publicat chiar o carte intitulată Cristian Tudor Popescu. Dumnezeu nu e mort. Interceptări. Note informative, crezând că dă o lovitură și în literatură. Dar cine este acest Cristian Tudor Popescu?

Prin Craiova, povestește el însuși, îl lăuda noaptea pe străzi pe Ceaușescu, fiindcă n-avea nici o teamă, nici o știință în cap și nici o urmă de Dumnezeu prin minte. Omu’ era ginere de procuror șef al orașului. Îl talona, cine știe cu ce talent, pe marele scriitor I.D. Sârbu. Tot înainte de 89 se prefăcea că scrie literatură S.F. și alerga în Franța să se afirme.

Omu’ e priceput la tenis, la muzică, la religie, la cinematografie și, de curând, s-a specializat în eminescologie. Nereușind să se afirme la Caransebeș (unde a vrut să-și lanseze cărțulia cu titlul Dumnezeu nu e mort, neștiind semidoctul că „deșertul crește" și fără el, neștiind că enigma e o problemă, iar „Dumnezeu este mort" numai dacă pricepi că este o tautologie...) s-a dus să ia rolul principal într-un film cu proști difuzat pe History. Filmul, credeau ei, producătorii și bieții actori și actanți, ar fi despre Eminescu. Nu intru acum în cine știe ce amănunte fiindcă sunt prea multe prostii spuse în cele 40-50 de minute.

Prezentatorul epic al poveștii, actorul Marcel Iureș, din Băilești, spune cu aplomb că Eminescu s-a dus în Băile Mitrache. Băile s-au numit întotdeauna „Mitrașevski".

Apoi nimeni nu știe că scena cu Capșa, de fapt, nu există, iar Eminescu n-a urcat la etaj, unde se afla diplomatul Americii.

N-avea nici un pistol la el ca să-l împuște pe rege, fiindcă regele era la Sinaia încă din data de 25 iunie.

Nici prea cald nu era în București, dar nu vrem să îi obosim pe acești hermenei de ocazie cu buletinul meteorologic al Bucureștiului.

Nici documentul vienez nu avea numele lui Franz, împăratul, scris „în josul paginii", ci era scris în stânga sus.

Nu există nici o cărămidă care să fi participat la uciderea lui Eminescu.

În ceea ce privește documentul fals, absolut fals, de unde a pornit prostia cu sifilisul lui Eminescu trebuie să spun că este un fals al lui Titu Maiorescu, așa cum am demonstrat mai demult publicând facsimilul, transcrierea și traducerea în ziarul Cotidianul.

Scamatorii din acest jalnic „film documentar" nu stăpânesc în nici un fel nici cronologia, amestecând mental evenimente din 1883, 1885-1886, 1889.

Nu sunt supărat pe analfabeți.

Analfabeții Academiei au publicat acum câțiva ani o carte închipuită despre Maladiile lui Eminescu, carte pe care am desființat-o în Eugen Simion. Inchizitorul ramolit.

Unul dintre academicieni chiar plagiase dintr-o carte vestită. Alții scriau că doctorii lui Eminescu se semnaseră „indescifrabil".

Publicasem și scrisoarea lui Obersteiner (în facsimil, transcriere și traducere) ca să vadă semidocții români că Eminescu își revenise la Viena fiindcă nu a mai primit nici un tratament distrugător (ca mercurul din țară).

Am publicat și Autopsia lui Eminescu, pentru prima dată în facsimil color.

În actul aflat în BAR scrie clar: Eroare. Eminescu nu a avut sifilis.

Am publicat pentru prima dată în facsimil color și cele două Dosare medicale ale lui Eminescu, cel din 1883 și cel din 1889.

Am publicat aceste dosare de mai multe ori și dosarele se află publicate într-unul din volumele Arhivei Eminescu, o colecție de 30 de volume de documente pe care le-am donat și Academiei Germane, împreună cu 75 de volume din Integrala Manuscriselor Cantemir.

De curând, la o televiziune importantă, o reporteriță excitată delira că arată poporului pentru prima dată aceste dosare Eminescu!

Într-un interviu bogat și lung pe care îl voi publica în curând împreună cu domnul Victor Roncea vom lămuri definitiv și cu cruzime maximă ceea ce este adevăr și realitate despre genialissimul nostru Eminescu.

Eu am lămurit demult acest lucru în Istorisirea celei mai cumplite crime din istoria României (despre care plagiatorul Manolescu credea că poate să aibă păreri). De asemenea, în cele 21 de volume din Codul invers. Arhiva înnebunirii și a uciderii nihilistului Mihai Eminescu (publicată în urmă cu peste 10 ani, volumul 21 având în facsimil color și cele două dosare din 1883 și 1889).

Nu cer nimănui să fie cult. Eminescu e greu. Și viața lui e complicată.

Analfabeți și caricaturi mintale în patria noastră abundă. Dar astfel de personaje precum cacapitecul național Cristian Tudor Popescu trebuie decapitate simbolic pentru a nu mai murdări niciodată oamenii puri ai culturii române.

Astfel de cărtărești și popești trebuie trecuți, vorba lui Eminescu, în rândul celor ce n-au fost niciodată.

Când Eminescu rostea despre el însuși că este ein aufgegebener Mensch, un om sacrificat, el știa ce spune.

Aglomerându-și mintea, cacapitecul Popescu a rezolvat viața lui Eminescu și a trecut și la viețile Patriarhului Daniel și ale Arhiepiscopului Teodosie. A uitat că, nu demult, citea Biblia în engleză crezând că o citește în original.

Aș fi foarte încântat să citesc un eseu de 7 pagini despre epekeina chora, în care bietul Popescu să își bată joc de creierii lui, încercând să se excite cu acel „k" din cuvântul epekeina.

Despre ein aufgegebener Mensch nu vreau să ne spună ce gânduri geniale are, fiindcă în filmul troglodiților Popescu spunea că el pricepe cum zbura creierul lui Eminescu fiindcă și el a fost ziarist și de multe ori era foarte obosit.

Voi reveni cu o execuție absolut la nivel de capodoperă împotriva acestor derbedei comici de pe Dâmbovița, derbedei care cred că pot vorbi despre Eminescu așa cum vrea creierul lor, chiar dacă ei sunt deja postumi.

Vedeți și Ziua lui Mihai. MIHAI EMINESCU. Un text definitoriu în fața sacrilegiului la care este supus și azi Marele Român de către Dușmanii Omului. Cazul HISTORY, Marcel Iureș, CTP (I)