ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Părintele-mărturisitor Constantin Sârbu de la Biserica Sapienței, unul dintre ctitorii celebrei Biserici de la Bariera Vergului, deshumat după mirosul puternic de mir pe care îl răspândeau moaștele sale sfinte, a fost reînhumat, ieri, miercuri, 22 noiembrie, la ordinul Patriarhiei Române.

Părintele Constantin Sârbu, mărturisitor și trăitor al lui Hristos în gulagul antihristic, a fost deshumat în urmă cu o lună, miercuri, 18 octombrie 2023, la 48 de ani de la adormirea sa, care se împlineau pe 23 octombrie 1975.

În această perioadă numeroși credincioși s-au închinat la moaștele sale și au confirmat sfințenia lor, având loc și o procesiune cu acestea. Dumnezeu să-l odihnească cu Drepții neamului românesc și să avem parte de rugăciunile noului martir Constantin-mărturisitorul Bucureștilor!

"O, de trei ori fericite Sfinte Părinte Constantin Sârbu, care ne-ai fost povățuitor pe calea acestei vieți, nu ne uita pe noi, fiii tăi duhovnicești, și roagă-te pentru toți cei care cu dragoste serbăm amintirea ta și Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!" 

Câteva crâmpeie de la slujba și predica de ieri au fost redate de omul de televiziune Rafael Udriște pe contul său de Facebook. Aceasta promite că va trata subiectul sâmbătă, 2 decembrie, de la 13.30, la emisiunea „Adevăr și curaj” de pe Tvr Cultural. Foto/Video: