Momentul festiv mult așteptat a sosit: Concursul cu Premii ActiveNews realizat în parteneriat cu Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România și Carte Ortodoxă și intitulat „Era Covid și Marea Resetare - starea actuală, perspective, soluții”, a ajuns la momentul Premierii, de binecuvântata Zi a Românului Absolut, gazetarul și gânditorul Mihai Eminescu.

Veste bună: numărul mare de materiale primite ne obligă să dăm mai multe premii, față de cele trei clasice la care ne gândeam. Astfel, în urma consultărilor cu colegii noștri de la UZPR, s-a ajuns la împărțirea articolelor în două categorii:

„Schițe” - , cu miez și tronc și „Eseuri”, unde găsim cugetări, gânduri, meditații pe tema Dictaturii COVID.

Astfel, la categorie SCHIȚE se disting următorii:

I - Carmina Pavel – Eu și ouăle fericite

II - Ioan Sperling – Poți ura unui deținut „La mulți ani”?

III - Costin Știrbu – SEIZMUL

Mențiune - Sorin Suciu – Traducerea unui dialog imaginar dintre Gábor Bethlen și Iancu Avram

La categoria ESEU, avem următorii câștigători:

I - David Petru – Un om de știință... (publicat mai jos - n.n.)

II - Laurențiu Cosmoiu – Atunci când omenirea se dezintegrează sub tirania medicală, nici comunismul nu mai pare atât de rău

III - Claudia Goage – Era Covid si Marea Resetare - Marea Șansă. Hai fraților!

Mențiune: Stoian George-Daniel - P(L)ANDEMIA COVID 19. Capcană mortală pentru politicieni și armă finală a Marii Resetări

„Premiul Special” ActiveNews –  cu textul cel mai aplicat la tema concursului, complex și complet -, îi revine revoluționarului timișorean Marius Mioc, cu articolul Rezolvarea problemei COVID – program de acțiune

Premiile mari vor fi publicate și pe site-ul UZPR, care oferă Diplome de Participare tuturor câștigătorilor, iar ActiveNews va publica pe rând toate materialele cu felicitările noastre aduse tuturor concurenților, pe care îi așteptăm pentru noi Concursuri cu folos.

Partenerii noștri de la Carte Ortodoxă ne oferă recompensele materiale, care constau în bonuri cadou de diferite valori pentru achiziționarea gratuită a cărților dorite de câștigători, după următoarele ierarhii:

Premiul Special - 200 lei

Premiul I la ambele categorii - 150 lei

Premiile II, III și mențiune câte 50 de lei.

Vă recomandăm călduros să vă alegeți din numeroasele oferte încântătoare sufletului, pe care le găsiți la Carte Ortodoxă.Ro

Îi rugăm pe câștigători să ne contacteze pentru oferirea Bonurilor valorice electronice și a Diplomelor de participare la adresa redactia.activenews@gmail.com, conturile redacției fiind în acest moment gripate, din motive tehnice pe care încercăm să le lămurim nu tocmai ușor.

După ce am publicat deja trei dintre materialele câștigătoare, vă oferim azi articolul de Premiul I la categoria Eseu, din nou, cu mulțumirile și felicitările noastre călduroase aduse tuturor participanților:

Deșteaptă-ne Doamne, din coșmarul cel de moarte!

Un om de știință a găsit un cocon de fluture in curtea lui. Micuța ființă se chinuia ore în șir sa se strecoare printr-un orificiu minuscul. Pentru a-i curma suferința, omul a luat un ac și a început sa scormoneasca cu grijă micul orificiu pana l-a lărgit suficient încât sa poată ieși fluturele ușor, fara suferință. După câteva minute fluturele a căzut la pământ și a murit pentru ca natura lui e conceputa în asa fel încât prin micul orificiu sa i se împingă sângele înspre aripi.

Astăzi, cum autopsiile celor care au murit cu covid sunt suspendate, am devenit cu toții autopsierii adevărului, cu toate ustensilele moderne din dotare, științifice, filosofice, medicale, lărgim cât putem orificiul unei dimensiuni atât de dureroase din care nu va ieși un fluture ci însuși sufletul nostru va cădea inert și mort. 

Presiunea guvernelor asupra oamenilor de a accepta cu toții un consens legat de pandemie, soluții, direcții și pedepse (sub termenul de masuri) nu pare denaturat în ochii celor care le accepta din rațiuni firești, ba chiar justificat de empatice, pentru ca nu-i așa, cuvintele vaccin și carantina au o muzicalitate medicală. Nimic irațional.

Însă presiunea care apasă pe viețile celor care traduc aceste cuvinte cu cheia clarității, e mai grea decât își poate imagina prima categorie. Cheia clarității ne arata o coaliție guvernamental mondiala de persecuție la adresa libertății în numele siguranței economice, îndoctrinare in numele unei terapii prin injectare în lipsa altor tratamente și nu în ultimul rand o stare psihotică și psihopată prin felul cum se difuzează. 

Mai mult, ni se cere sa nu ne temem de unele clase sociale numite elite, ei nefiind decât oameni ca și noi, giranții inovației și filantropii cu inima nemărginită pentru noi, cei care oricum suprapopulăm, poluam, consumăm, ba mai sunt și unii care cred în cine știe ce zeități. Scumpii de noi și bunii noștri salvatori.

Noaptea nu pot ieși afara, dincolo de dezbateri, pentru ca sunt pedepsit sa rămân în casa. Dacă aș vrea ca aceasta pedeapsa sa înceteze, nu trebuie decât sa caut acul cu care să îmi largesc ieșirea în lume. 

Să ai un fior care te îndeamnă sa spui nu, a fost din timp programat ca el sa aibe o interpretare negativa chiar de natura stupidă. 

Orice refuz e neîntemeiat orice rezistență e văzută ca pe un gest lipsit de umanitate, lipsit de capacități științifice de interpretare a studiilor medicale, lipsit de cifre de conștiință, de inteligență, de firesc, pe principiul încurcă lume. Toate se leagă dacă faci ce ți se spune, în schimb totul indica înspre un viitor exagerat de științifico-ateu și epurativ al tuturor formelor de rit, ritual, tradiție, gândire religioasa. Fac exceptie doar curentele spirituale New Age, ele nefiind altceva decât adevăratele năzuințe de teologhisire, nici ca Aristotel, nici ca apostolii, ci ca un adevărat spirit liber, capabil prin sine să numească și să elucideze cine e și încotro mergem. 

Dar acestea au mai fost spuse.

Doar noi vedem asa, categoria încurcă lume. Noi criminalii, noi dogmaticii și aia care cu adevărat suntem în clasa pacienților cu tulburări psihiatrice, psihologice, cu carențe culturale și ciudați. 

În cazul în care ne mai întrebam care e regula, soluția și direcția lumii, ei, asta e. Cine nu se supune se exclude și cine se exclude merită să moară.

Nu o spun eu, asta gândesc majoritatea celor care au largit cu acul propria libertate. Mi-o aud zilnic în față, mi se dorește plata spitalizării mi se dorește orice suferință fie ea incapacitatea de a proba o pereche de ghete fiicei mele, de a ma plimba noaptea pe sub tei, de a fi liniștit căci statul are grijă de cadrul în care drepturile sunt valabile.

Nu. Statul nu e o persoana. Statul e astăzi un ac. Acul binelui.

Ei uite, eu unul nu vreau acest ac și dacă asta înseamnă un act lipsit de dragoste fata de aproape, îi spun să nu se îngrijoreze. Renunț de bună voie la spitalizare. Vreau să ma vindec, iar dacă voi simți ca mor, nu vreau să pun presiune pe sistemul medical. Doar mor. Acasă, cu lumânare, familie și icoane. Cum se murea candva. 

Cred că și despre asta e vorba nu doar despre cum scăpăm cu viată ci și despre cum murim. Din păcate, oameni dragi, nu așa se moare și nu așa se tratează morții și nu așa se îngroapă. Nu așa se arată la televizor dricuri și nu așa se pune problema. Dacă să ajung în sac sau nu.

Sigur, pentru un formator de opinie, psiholog, psihiatru activist proinjectare pe Facebook, asta este un delir și o nebunie. Dar acest delir nu e născut din paradigma pe care ei nu o sesizează, ci din cu totul altceva, cuvântul cel mai infect, detestat, denaturat, pentru care însuși Dumnezeu a murit, numit Demnitate.

Albrecht Durer a fost un pictor. El împreună cu fratele sau Albert Durer, erau foarte talentați și atrași de pictura însă doar unul din ei putea merge la studii. Au tras la sorți și s-au înțeles în felul următor: unul va lucra în mină pentru a-l susține pe celalalt, apoi și celalalt va face același sacrificiu. Albrecht a plecat să studieze, și-a întrecut profesorii, a ajuns celebru. Întorcându-se acasă i-a mulțumit fratelui pentru anii de sacrificiu și i-a spus: frate, a venit timpul să merg eu acum în mină iar tu sa studiezi, însă Albert a lăsat sa se înțeleagă ca mâinile lui rupte nu doar odată în minele de cărbuni, nu mai puteau trage nici măcar o linie dreaptă și oricum, nu i-ar fi dorit o soartă în mină odată ce s-a format ca și pictor. Așa avem de la Albrecht pentru Albert, gravura mâini în rugăciune. Mâinile lui Albert. Un omagiu desenat demnității.

Chiar dacă nu vom avea o gravură a mâinilor noastre în rugaciune, chiar dacă nu putem trage o linie fină ca și ceilalți aproape 90 %, nu înseamnă că demnitatea noastră valorează doar 10%. Nu trebuia să se ajungă la o asemenea hipnoză a neiubirii de aproape. 

Deșteaptă-ne Doamne, din coșmarul cel de moarte. 

David Petru