Înmormântări islamice pentru al-Baghdadi și Bin Laden, nu și pentru Gaddafi? Dubla măsură în „războiul împotriva terorismului”
Invocând „respectul pentru obiceiul islamic” de a face înmormântări „pe mare” pentru Abu Bakr al-Baghdadi și Osama Bin Laden, Statele Unite uită un detaliu, alimentând ca de fiecare dată teorii ale conspirației cu privire la uciderea celor doi jihadiști: acela că fostul lider libian Muammar Gaddafi nu a avut parte de același ”respect”.
Armata americană a depus în mare corpul lui Abu Bakr al-Baghdadi, care s-a detonat în cursul unei operațiuni militare în Siria, unde un comando asistat de un câine de război, salutat drept un erou, l-a urmărit pe liderul Statului Islamic până într-un tunel, relatează AFP.
Un oficial de la Pentagon a confirmat pentru AFP , sub protecția anonimatului, această depunere a corpului în mare, care amintește de cea a liderului Al-Qaida Osama ben Laden, în 2011, ucis într-un asalt al unei unități de elită americane asupra ascunzătorii acestuia în Pakistan.
Marea - ca loc de depunere a trupului - a fost aleasă pentru a se evita ca un eventual mormânt să devină un loc de pelerinaj, susțin americanii. Rămășițele i-au fost transportate apoi ”într-un loc securizat, pentru a i se confirma identitatea, prin analize ADN”, a adăugat el.
Corpul lui al-Baghdadi a fost ”tratat” ”în mod adecvat, potrivit procedurii (militare) și în acord cu legile războiului”, a declarat anterior în fața presei, la Washington, șeful Statului Major al armatei americane, generalul Mark Milley.
Administrația Obama nu a făcut public niciodată niciun filmuleț cu raidul din 201, din Pakistan, în care ar fi fost ucis Osama bin Laden, nici fotografii ale cadavrului său, susținând că ar putea reprezenta un „risc de securitate națională”.
Reamintim că, la doar câteva luni după ce susținea că a încercat să păstreze obiceiurile islamice în înmormântarea lui Bin Laden, aruncându-l pe fundul mării, administrația Obama nu a dat vreun semn că ar avea același respect pentru fostul lider libian Gaddafi.
Muammar Gaddafi a fost ucis în Libia, în 2011, după ce Franța, susținută de NATO, a decis să intervină în această țară, pentru a sprijini combatanții care doreau prăbușirea regimului colonelului libian. Mai mult, secretarul de stat de la acea vreme, Hillary Clinton,a jubilat în momentul în care a primit vestea că Gaddaffi a fost ucis cu bestialitate de rebelii susținuți de Occident.
Hillary Clinton a fost cea care l-ar fi împins de la spate pe Barack Obama să se arunce într-o acțiune militară care a adus Libia în haosul de astăzi. Și pe care mulți continuă să îl impute acestui duo Sarkozy-Clinton, promotori ai unui război murdar.
Situația din Libia post Gaddafi este cea care a dus și la o amploare fără precedent a islamismului fundamentalist și la ascensiunea ISIS din ultimii ani.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Bomba momentului în Sănătate! RFK Jr. acuză în direct: Boala Lyme și RSV au fost create în laborator - VIDEO
RFK Jr. desființează CNN în direct: ”Sunteți niște papagali! Ați tăcut când Fauci mințea și ați fost complici la cenzură”
Colonist israelian, pentru BBC: ”O viață de evreu valorează cât 10 milioane de palestinieni. Trebuie să-i ucidem pe toți locuitorii satelor palestiniene”
RFK Jr. retrage acreditarea grupului de recoltare de organe din Kentucky după ce s-a descoperit că zeci de pacienți ERAU ÎN VIAȚĂ în momentul prelevării
Brutele lui Zelenski continuă mobilizarea forțată în Ucraina. O tânără încearcă să-și salveze iubitul târât din automobil pentru a fi trimis în mașina de tocat carne de pe front - VIDEO
Cum am devenit ”agenți ruși”... ”10.000 de dolari pe videoclip”: Acuzații la Tucker Carlson privind o rețeaua internațională care plătește influenceri pentru a ataca vocile anti-război: Ataca la ordin pe oricine nu este ”de-al lor” - VIDEO
Recomandările noastre
INTERVIU cu Generalul Radu Theodoru de la împlinirea a 100 de ani de la eliberarea Ungariei de hoardele maghiare bolșevice: „Victoria de la Budapesta a fost victoria aristocrației țărănești împotriva asupritorilor austro-ungari”. FOTO și VIDEO
4 August 1919: Ziua cuceririi Budapestei de către Armata Română. Medalia unui ION care a ajutat la urcarea Tricolorului României și a Opincii pe Parlamentul ungar. Ioan Aurel Pop: Béla Kun plănuia să unească Ungaria cu Rusia Sovietică. FOTO-GALERIE/VIDEO
3 AUGUST 1919. ZIUA DE GRAȚIE CÂND ROMÂNII AU CĂLCAT BUDAPESTA. Mărturiile sergentului oltean care a pus Opinca pe Parlamentul Ungariei și ale eliberatorilor români: Ocuparea Budapestei înseamnă stăpânirea cheii de boltă a imperialismului maghiaro-german
Hackerii și secătuirea apelor vin tot de la Dumnezeu. Ce trebuie să învățăm din asta: ÎNAPOI LA REALITATE! La documente pe hârtie, bani în numerar, cărbune, NORMALITATE. Avertismentul Părintelui Justin
Secțiuni: Externe
Locații: SUA
Subiecte: ISIS Război Siria Terorism
Organizații: Statul Islamic
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)