Italia: Coaliția de guvernare a abrogat legea care obliga părinții să-și vaccineze copiii înainte de a-i înscrie la școală

Legea care obliga părinții să-și vaccineze copiii cu 10 vaccinuri înainte să înscrie copiii la școlile de stat a fost abrogată de Parlamentul italian, informează La Repubblica.
Amendamentul a fost a adoptat de Senatul italian - camera superioară a Parlamentului -, cu 148 de voturi și 110 de voturi împotrivă. Vechea lege a intrat în vigoare în Martie, după ce Guvernul de la acea vreme a justificat-o printr-o epidemiei de rujeolă.
Conform legii, care a stârnit dezbateri aprinse în Italia, părinții care nu-și vaccinau copiii riscau amenzi de până la 500 de dolari. Până la acel moment, doar patru vaccinuri erau obligatorii.
Dar noua coaliție, formată din Mișcarea Cinci Stele și Liga Nordului, a promis în timpul campaniei electorale că va abroga această lege.
Opinia publică din Italia a devenit foarte sceptică în privința vaccinurilor după ce în 2012, un judecător din Rimini a acordat compensație unei familii cu un copil cu autism, după ce a decis că boala a fost cauzată de vaccinul ROR (Rujeolă, Oreion, Rubeolă). La apel, curtea a întors decizia Judecătoriei din Rimini.
Tot în Italia a ieșit la iveală că unul dintre foștii membrii ai Consiliului de Administrației ai Fundației Glaxo Kline, ong fondată de compania farmaceutică omonimă, a fost numit în Ministrului Sănătății de la Roma, în vechiul Guvern, așa cum ActiveNews anunța anul trecut.
Atunci s-au strâns sute de mii de semnături pentru cercetarea posibilului conflict de interese de către Agenția Națională Anticorupție (ANAC) din Italia.
Actualul Ministru de Interne, Matteo Salvini, a spus în campania electorală că „unele companii multinaționale sau farmaceutice folosesc Italia pe post de cobai”.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)