ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Rusia, Turcia și Iran au semnat joi după-amiază un memorandum pentru instituirea de zone sigure pe teritoriul sirian, tocmai pentru a sprijini armistițiul fragil dintre rebeli și forțele regimului Bashar al-Assad, transmite France Presse.
 
Kremlinul a încercat mult timp să instituie zone sigure, argumentând că acestea vor duce la încetarea ostilităților din Siria.
 
Acordul a fost semnat la două zile după discuția telefonică dintre Trump și Putin, care a vizat în special Siria și ”detensionarea situației pentru a se ajunge la o pace durabilă", după cum preciza comunicatul Casei Albe.

Memorandumul susține instituirea unor zone de descaladare în teritoriile controlate de rebelii sirieni din nord-vestul provinciei Idlib, precum și în provincia Homs, enclava Ghouta, în centrul și sudul Siriei. Unități militare de 'observatori' din țări neprecizate ar urma de asemenea să fie desfășurate.

Documentul stipulează că Turcia, Iranul și Rusia vor fi garanți ai acordului și se angajează să creeze 'un grup de lucru comun' în primele cinci zile ce vor urma semnării documentului de către protagoniști. Acest 'grup de lucru comun' va trebui să traseze diferitele zone până în 22 mai și să supravegheze procesul de 'dezarmare'.
 
Opoziția armată din Siria a respins planul de a crea zone sigure în Siria, apreciind că acesta reprezintă o amenințare la adresa integrității teritoriale a acestei țări, și a declarat că nu va recunoaște Iranul ca un garant al unui plan de încetare a focului,