ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!


Potrivit ziarului Curentul, Arafat nu mai are drept de liberă practică a medicinei. Decizia de a-i fi ridicată patalamaua a fost emisă de Colegiului medicilor din Tg Mureș.

Nu a fost niciodată clar dacă supranumitul "comandant al acțiunii” a avut vreodată în ultimii 25 de ani permis de liberă practică în medicină de urgență sau anestezie. Doar idioții utili ai plandemiei și factcheckerii nu prea inteligenți (care toată ziulica de lungă vânează feicniuzuri și teorii ale conspirației) l-au găsit doctor ad honorem și l-au pus pe soclu în calitate de idol al plandemiei.

Dar ziaristul care face investigația ridică și o altă problemă - sistemul urgentist al lui Arafat s-a creat cu cadre "formate” chiar de Arafat, care era și formator de formatori, și "examinator”.

Uneori, utiliza ca "examinatori” persoane fără calificarea și certificările oficiale necesare.

Deci, cei care "învățau” smurdificare nu se informau din surse oficiale și nu se bazau exclusiv pe expertiza specialiștilor. Cu un curs de formare de câteva săptămâni, se putea (încă se poate) obține țidula de urgentist smurd, adică, un fel de paramedic echivalent (cel puțin la salariu) cu un asistent medical.

Chiar și absolvenții de medicină puteau obține respectiva țidulă - ceea ce aducea echivalarea cu rezidențiatul. Această țidulă încalcă toate reglementările privitoare la curiculla universitară sau postliceală.

Potrivit acestor reglementări, joburile smurd nu sunt din domeniul sanitar, ci din domeniul ong - personalul SMURD este orice, dar nu e personal sanitar.

Culmea prostiei, în plandemie, când societatea și economia au fost de-a dreptul smurdificate, a fost că întreaga politică sanitară a națiunii a fost lăsată în mâinile acestui "doctor”. El și sistemul lui au fost "specialiștii” în care trebuia să ne încredem orbește. Ei au fost "experții” care au simbolizat "știința”.

Ei au fost "informațiile” oficiale.

Ei au fost cei care au impus apartheidul sanitar, închiderea spitalelor, împachetarea în saci negri de plastic a decedaților și injectarea cu un ser experimental nociv, sub sancțiunea pierderii locului de muncă și a blamului social, iar lumea i-a crezut și li s-a supus pentru că erau … specialiștii, știința, informațiile oficiale.

O culme a tupeului și a imaginației bolnave a fost atinsă de recentul proiect de lege care intenționa preluarea întregului sistem de ambulanță, care este public și plătit din banii noștri, la SMURD, în subordinea perpetuă a "eternului” comandant al acțiunii.

Bine că, pe moment, proiectul este pus la sertar, pentru că e deranjant pentru Rafila.

Și acum, să sară la atac idioții utili și factcheckerii, că mulți mai sunt…

Numai că, vedeți voi, informația e în presa online deja, nu mai poate fi evitată - vezi info mai jos.

PS: Nici după eșecul lamentabil al ro-alert sau după imbecilitatea cu geamandura-cruce, Arafat - legiunea nu pleacă. Cu fiecare nenorocire adunată, Arafat și sistemul lui au devenit un egregor malefic și mai puternic, căci frica populară l-a alimentat mereu. Nu a plecat el, egregorul, nici după cele 17 incendii de la ATI: de ce ar pleca acum, când impostura îi este dovedită?

Curentul.info: Raed Arafat și o șefă de lucrări din UMF au rămas fără drept de liberă practică

De Dorina Lascăr /

„În luna noiembrie a anului trecut, ziarul Curentul solicita Colegiului Medicilor lămuriri privind situația medicilor care primesc anual dreptul de liberă practică deși aceștia nu mai lucrează de mai mult de 5 ani ca medici în specializarea în care sunt acreditați, așa cum este cazul lui Raed Arafat și al cadrelor didactice de la UMF Carol Davila, Antoaneta Pungă și Mircea Lupușoru. Colegiul Medicilor a refuzat să ne răspundă invocând GDPR însă anul acesta lui Arafat și lui Pungă li s-a retras dreptul de liberă practică. Adică cei doi nu „îndeplinesc toate condițiile prevăzute de lege pentru exercitarea profesiei” după cum menționează pe site Colegiul Medicilor.

Conform Statutului Colegiului Medicilor, în România medicii exercită profesia de medic doar în baza certificatului de membru al Colegiului Medicilor și pierd calitatea de membru dacă întrerup exercitarea profesiei de medic pe o durată mai mare de 5 ani.

Pentru obținerea avizului anual de liberă practică, medicii sunt obligați să depună în fiecare an o „Adeverință de la locul de muncă cu dovada activității medicale în specialitatea/ specialitățile deținute la data încadrării, nu mai veche de 30 de zile (adeverința trebuie să specifice ziua/luna/anul încadrării și vechimea în activitatea medicală;”. Așadar oricum ar fi fost formulată adeverința, din data incadrării și din vechimea în activitatea medicală la respectivul angajator, funcționarii de la Colegiul Medicilor ar trebui să-și dea seama de când nu mai lucrează un medic în specialitate.

Raed Arafat este secretar de stat la MAI de peste cinci ani și e clar că nu mai avea timp să exercite la Tîrgu Mureș profesia de medic ATI în care s-a specializat, neavând vreo sumă declarată ca încasată în calitate de medic. (...)”

Integral la Curentul

Citiți și Prigonirea medicilor care spun adevărul. Dr. Geanina Hagimă: Semnal de unitate si de solidaritate al Societății Civile Romanești. Protestul de susținere al dreptului de exprimare liberă al medicilor și nu numai - Pitești, 22 iunie 2022

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews