Ce spune IPS Teodosie despre zilele de post și rugăciune care l-au înnebunit subit pe Bănescu - VIDEO

„Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieși, decât numai cu rugăciune și cu post.” (Sfânta Evanghelie după Marcu, Cap. 9, 29) și „Dar acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune și cu post” (Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 17, 21)
Imediat ce IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a anunțat trei zile de post și rugăciune „pentru adevărul care trebuie pus în lumină”, înainte de ședința de joi a Sfântului Sinod, instantaneu, primul atins de exorcizarea gratuită venită de la Marea Neagră a fost același biet lătrău demonizat pripășit pe lângă Patriarhie, „câinele” Vasile Bănescu, vorba Înaltpreasfințitului Calinic al Sucevei și Rădăuților.
Altfel nu se poate explica reacția lui neroadă, ca de drac împielițat sărit ca ars din baie, împotriva celor mai pure arme ale creștinilor. La fel cum a făcut-o și cu rugăciunea „Doamne ajută!”.
Dacă rugăciunile și postul credincioșilor dobrogeni nu își vor face efectul asupra lui, e clar, se rezolvă numai cu molifte la greu, aghiazmă și, poate, usturoi, deși există riscul ori să se policarbonizeze în personajele de scaraoțchi din „operele” curatoriate de amica lui, hartista Ioana Ciocan, prin șanțurile Iașilor, ori să se împrăștie brusc pe toți pereții, la fel ca cuvintele lui ieșite din ventilatorul de insulte de pe Facebook, care îi aduce din ce în ce mai puține „like”-uri și admiratoare de toate genurile. Sau poate, în ultimă instanță, o exorcizare ca la carte, la Secu.
În fond, ce a spus Înaltpreasfințitul Teodosie atât de deranjant - din nou, ca să se înțeleagă mai bine? Iată: (VIDEO transcris mai jos)
„La cererea multor credincioși, s-a rânduit începând de luni, deși săptămâna aceasta este harți, noi să facem o jerftă. Astfel și luni și marți și miercuri vom ține cu toții post pentru că joi este o zi mare - întrunirea Sfântului Sinod.
Pregătindu-ne cu post, Dumnezeu va lumina pe membrii Sfântului Sinod, ca să aibă gândul cel mai frumos, pentru adevărul care trebuie pus în lumină al acestui ținut al Tomisului. Că nu pentru altceva ne zbatem, ci pentru adevăr.
Nu vreau eu vreun rang, dar vreau să iasă la lumină adevărul despre ținutul acesta, care a fost provincie romană dinainte de Hristos, a devenit și Mitropolie în secolul IV și până în secolul XIV a păstrat acest rang.
Dumnezeu să rânduiască să fie recunoscut adevărul - că puterea Lui este cea mai mare, iar dacă pe Dumnezeu Îl rugăm nu greșim niciodată.
Să ne ajute Dumnezeu să ținem și acel post de trei zile, luni, marți și miercuri.
Doamne ajută și să fim cu toții, în bucurie, în lumina, în toate zilele să ne rugăm și să aducem jerfta plăcută lui Dumnezeu. Amin!”
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

A vrut un Nürnberg al Covidismului: A fost aruncat în pușcărie!

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Visul umed al Europei e mai aproape ca oricând de a deveni realitate: Să se spele pe cap cu Războiul și cu Zelenski!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Opinii Prima pagină
Persoane: IPS Calinic IPS Teodosie Vasile Bănescu
Locații: Constanţa Patriarhia Română Tomis
Subiecte: Mitropolia Tomisului post și rugăciune
Organizații: Arhiepiscopia Tomisului Sfântul Sinod
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)