O rezoluție a Cabinetului de Miniștri al Ucrainei din 09 februarie 2022, cu nr. 136, „cu privire la aprobarea listei apelor maritime interioare și a căilor navigabile interioare clasificate ca fiind navigabile”, emisă în conformitate cu articolul 5 din Legea Ucrainei „Cu privire la transportul pe ape interioare” și cu articolul 67 din Codul apelor din Ucraina, și semnată de prim-ministrul Ucrainei D. SHMYHAL, decide „Aprobarea listei apelor maritime interioare și a căilor navigabile interioare clasificate ca fiind navigabile, care este anexată.”

Anexele, pe care le oferim citititorilor ActiveNews ca documente PDF, în original, cât și în Limba Română, atestă planurile Ucrainei pentru Bîstroe și Chilia. Așa cum se vede în facsimilul de mai jos, este vorba de atingerea unor adâncimi de la 7,65 la 8,66 metri. FOTO-DOC:

Astăzi, 1 martie 2023, urmează să se deplaseze în Delta Dunării, chiar pe canalul Bîstroe, oficiali ai Comisiei Europene, pentru a verifica lucrările făcute de ucraineni. Vizita vine la cererea României, în contextul în care autoritățile de la București au declarat că nu sunt lăsate să intre pe canal să verifice nivelul apei. A făcut-o însă, deja, presa: adâncimea este de peste 8 metri. Iar pescarii din zonă au realizat și ei „studiul” lor propriu, când au constatat cu ochii lor că apa a scăzut cu circa 60 de cm.

Specialiștii Comisiei, ni se spune, nu vor măsura adâncimea canalului, măsurătorile vor fi făcute de experți independenți. Comisia Europeană a cerut date tehnice referitoare la adâncime și debit atât din Ucraina, cât și din România.

Totodată, Comisia Europeană, la fel ca și Comisia Dunării, a precizat că nu a finanțat și nu a coordonat lucrările la Bîstroe în ciuda afirmațiilor dintr-un comunicat al MInisterului Infrastructurilor Ucrainei din 17 februarie 2023, în care se susținea în mod fals acest fapt în timp ce se raporta că s-a atins adâncimea de 7 metri pe Bâstroe.

Cu numai o zi înainte de această vizită, Serviciul de Informații Externe (SIE) a confirmat onest pentru opinia publică românească faptul evident - fie și dacă am avea în vedere numai decretul menționat, dat în urmă cu un an - că specialiștii serviciului au informat autoritățile responsabile ale statului cu privire la Chestiunea Bîstroe.

Agitat, după reuniunea Grupului București-9 susținută în ciuda numelui la Varșovia, președintele Klaus Iohannis susținuse contrariul, și anume că nu există informații în privința Canalului Bîstroe și că trebuie vorbit cu ucrainenii.

Care deja se pronunțaseră oficial, prin Ministerul Infrastructurii de la Kiev.

În martie 2021 experții juridici ai Ministerului Afacerilor Externe au explicat public de ce nu se poate realiza acest traseu navigabil pe Bîstroe așa cum vrea Ucraina, în disprețul legilor și al Rezervației Naturale a UNESCO. 

De la București, Ministerul Mediului afirmă că înștiințase încă din iunie 2021 partea ucraineană că planurile Kievului pentru Bîstroe nu întrunesc criteriile Natura 2000 necesare prezervării Rezervației Biosfera Delta Dunării.

De asemenea, pe 27 iulie 2022, Regia Autonomă Administrația Fluvială a Dunării de Jos Galați a transmis Direcției Transport Naval din Ministerul Transporturilor de la București un Raport privind consecințele estimate ale adâncirii canalului Bîstroe de către ucraineni. Consecințele vor fi dezastruoase pentru Delta și, din punct de vedere al navigării, se încalcă Convenția de la Belgrad, arată Raportul detaliat.

De partea cealaltă, ministrul adjunct al Infrastructurii din Ucraina, Iuri Vaskov, afrimă într-un interviu acordat Reuters că „Am notificat oficial partea română în august 2022 că vom efectua operațiuni de dragare, de eliminare a sedimentelor, și nu am primit comentarii”.

Deci s-a comunicat și se știa. Iohannis a mințit. A mințit românii, în favoarea unei puteri străine.

În plus, ca președinte al României, care apără suveranitatea și integritatea națională a României, nu a Ucrainei, trebuia să știe că statul vecin a încălcat deja Articolul 2 din Convenția Comisiei Dunării, fie și numai prin intenția de a stabili un canal navigabil pe Bîstroe.

Articolul 2 hotărăște foarte clar că „Regimul stabilit prin prezenta Convenție se aplică părții navigabile a Dunării (fluviu) de la Ulm la Marea Neagra, urmând brațul Sulina cu acces la Mare prin Canalul Sulina.” Prin Canalul Sulina și nu prin alt Canal.

Totodată, Articolul 3 al Convenției Comisiei Dunării arată că statele riverane care vor întreprinde lucrări pe Dunăre și canalele sale „vor trebui totuși sa avizeze Comisiunea despre motivele care au făcut necesare aceste lucrări și să-i furnizeze o descriere sumară a lor”. Ori, în răspunsul oficial transmis ActiveNews de Comisia Dunării se arată că „Secretariatul confirmă faptul că Comisia Dunării nu a fost consultată și implicată în nicio decizie privind dragarea pe secțiunea respectivă”.

Din toată istoria a lipsit complet avertismentul necesar, din timp, al guvernatorului Administrației Rezervației Biosferei „Delta Dunării”, Teodosie Gabriel Marinov, „specialist” în domeniu, ca orice tulcean probabil, care anterior fusese director la Protecția Copilului Tulcea. Ca o coincidență de date, nu putem să nu observăm că instalarea lui a avut loc cu numai o săptămână înaintea decretului Ucrainei, respectiv numirea în funcție i-a venit prin decizia premierului Nicolae Ciucă, pe 2 februarie 2022.

Consultat de Antena 3, Gabriel Marinov a spus că nu crede că este vorba despre lucrări semnificative, care să producă efecte negative, astfel că nu există vreun motiv de îngrijorare. „Nu considerăm că sunt modificări semnificative de natură să îngrijoreze sau dacă acestea sunt nu putem stabili cu exactitate cauzele.”, a mai declarat el, pentru sursa citată. Gurile rele din Tulcea afirmă, tot ca o coincidență, că Gabriel Marinov are și sânge ucrainean.

După cum a semnalat tot ActiveNews prezentând studiul companiei ucrainene de cereale Nibulon, canalul de navigație „Vâlcov - Ismail Ceatal” care apare în decretul din 9 februarie 2022 este, de fapt, brațul Chilia al Dunării, care constituie granița dintre România și Ucraina.

Spre deosebire de „Vîlcov - Ismail Ceatal” - respectiv Chilia, care este frontieră comună - , canalul Bâstroe se află integral pe teritoriul Ucrainei, pornind din brațul Chilia și terminându-se după 12 kilometri, în Marea Neagră. Numai că partea ucraineană consideră acest sector al Dunării, Vîlcov - Ismail Ceatal, în lungime de peste 95 de kilometri, ca fiind „cale navigabilă interioară a Ucrainei”, prin hotărârea Guvernului de la Kiev, luată anul trecut, cu două săptămâni înainte de declanșarea ostilităților armate ruso-ucrainene.

„Canalul de navigație Vîlcov - Ismail Ceatal, în acord cu Rezoluția Cabinetului de Miniștri al Ucrainei nr. 136, din 9 februarie 2022, este o cale navigabilă interioară a Ucrainei, având următoarele dimensiuni aprobate: lungime 95,445 km; lățime 120 m; adâncime 8,23 m (de la nivelul mării); în legătură cu adâncimea proiectată de 8,23 m, se face precizarea «adâncime nerealizată din cauza neterminării lucrărilor»”, se arată în studiul Nibulon.

După cum se vede, Ucraina lui Volodea Zelenski reia nestingherită planul dictatorului Leonid Kucima din 2003-2004, despre care tot noi am alertat atunci opinia publică românească și organismele internaționale, ceea ce a dus, într-un final fericit, la stoparea lucrărilor.

Profitând de fumul războiului și ceața informativă de la București, ucrainenii încearcă să-și ducă planul până la capat dezinformând prin toate canalele despre Bîstroe.

Așa au făcut și în 2004, când Sulina era încă blocată de nava Rostok, scufundată tot de către ei. Să vedem însă ce ziceau atunci chiar ucrainenii cinstiți:

„Ucraina dezinformeaza statele lumii si comunitatea internationala in legatura cu lucrarile de constructie la canalul de navigatie Dunare - Marea Neagra de pe bratul Bastroe, sustine organizatia ecologista Coalitia Ucraineana pentru Natura (CUN), citata de agentia proUA. „Drept raspuns la protestele oficiale impotriva amenajarii respectivului canal, autoritatile de la Kiev au trecut la o dezinformare nedisimulata in legatura cu actiunile lor", afirma ecologistii ucraineni. Printre altele, responsabilii de la Kiev au declarat ca Ucraina nu construieste un canal navigabil nou pe bratul Bastroe, ci doar il reface pe cel existent anterior. In opinia ecologistilor insa, acest lucru nu corespunde realitatii. „Pe Bastroe nu a existat niciodata un canal de navigatie - nici pana in 1956 si nici la inceputul anilor '90 pe aici nu au trecut nave, cu exceptia ambarcatiunilor de pescuit de 1,5 - 2 metri”, au precizat surse ale Coalitiei Ucrainene pentru Natura.

In opinia ecologistilor, sunt nefondate inclusiv afirmatiile Ucrainei conform carora protestele impotriva amenajarii canalului incalca dreptul Kievului de restabilire a navigatiei pe teritoriul suveran al Ucrainei. „Varianta realizarii unei cai navigabile pe bratul Bastroe nu este unica posibila - exista destule alternative care se justifica din punct de vedere economic si ecologic - pe bratul Stentov - Jebriansk, sau prin delta Ociak”, au dezvaluit membrii gruparii ecologice ucrainene. Acestia au avertizat ca proiectul canalului Bastroe „tulbura echilibrul ecologic al Deltei Dunarii si duce la distrugerea unui teritoriu natural, unic in lume”.”

Tot atunci, Comisia Internațională pentru Protecția Dunării , condusă în prezent de Serbia, a constatat că proiectul ucrainean încălca prevederile internaționale referitoare la protecția apelor Dunării și Convenția ESpoo. Conferința Părților la Convenția de la Ramsar asupra zonelor umede, de importanță internațională, în special ca habitat al păsărilor acvatice a decis că au fost încălcate prevederile internaționale referitoare la protecția zonelor umede. Comitetul permanent al Convenției de la Berna privind conservarea vieții sălbatice și a habitatelor naturale din Europa a stabilit că au fost încălcate prevederile acestui instrument internațional, iar Conferința Părților la Convenția de la Aarhus a constatat că în realizarea proiectului autoritățile ucrainene au încălcat dreptul publicului de a avea acces la informațiile de mediu.

Toate datele problemei de atunci sunt valabile și azi. Nimic nu s-a schimbat. Delta, cu fauna și vegetația sa unice pe Pământ, sunt aceleași.

Numai un trădător al acestei țări, cu tot ce are ea mai frumos, ar putea aproba atacul Ucrainei asupra Deltei și a României.

Argumentele:

Romania a aparut ca stat prin consimtamantul Marilor Puteri care au cedat romanilor dreptul de administrare al Gurilor Dunarii, capitala Tarilor Romane urmand a fi Galatiul unde se fixase Comisiunea Dunarii.

Romania dispare ca stat daca pierde controlul Gurilor Dunarii.

Ucraina asta face acum smulge Romaniei acest atribut strategic, exact cum a facut-o si Rusia inainte.

Prin legea 136 din 9 februarie 2022 Ucraina a consfintit intentia de a "prelucra" in folosul ei cei 172 de km ai bratului Chilia, in pofida acordurilor de pana acum intre Romania si Ucraina.

Tema Bistroe este o mica fumigena comparativ cu bomba Chilia.

Lucrarea ucrainenilor va dinamita practic intreaga Delta si mai ales va smulge Romaniei intaietatea administrarii Gurilor Dunarii.

Dupa cum am spus, se intentioneaza adâncirea si marirea ariei zonei  Reni - Vîlcov, pe bratul Chilia - este vorba de 172 de km după cum se prevede prin Legea 136 din 9 februarie 2022

Din apa bratului Chilia se asigura volumul acvatic cam pentru 80% din zona umeda a Deltei, care reprezinta un areal unic prin canalele, plaurii si mlastinile sale, - numit de specialisti Biosfera Deltei Dunarii.

Evident, lucrarile intentionate de Ucraina vor termina Biosfera dar pe cine intereseaza pelicanii cand miza enorma a controlului Gurilor Dunarii acopera totul ca interes strategic.

Canalul Bîstroe construit si reamenajat de Ucraina face parte dintr-o suma de alte proiecte asemanatoare mai vaste elaborate tocmai pentru a se obtine accesul la Delta si Gurile Dunarii peste capul Romaniei.

Canalul Bîstroe, initial, in 2004, cand era sustinut puternic de Rusia si Germania - urmarea dezvoltarea, impreuna cu Rusia si UE, a coridorului de transport Volga - Don - Dunare, cu iesire la liniile maritime ale Marii Caspice (coridorul Europa - Caucaz – Asia).

Interesul Ucrainei nu se va opri aici, urmatoare tinta e Moldova, careia i-au rapit de facto iesirea la mare schimband cu cativa metri pe an bornele de granita asta ca in final Moldova a ramas cu vreo 430 de metri, ca și ieșire la Dunăre, pe care s-a facut portul Giurgiulesti ce permite cat de cat valorificarea Dunării ca fluviu și via Dunăre ca ieșire spre Marea Neagră.

Nu este singura actiune de acest fel executata de Ucraina in detrimentul Moldovei. In 2010 grănicerii ucraineni au demontat, fără explicații, în noaptea de 15 noiembrie, semnele de frontieră ale Republicii Moldova din preajma satului Palanca. Interesul acapararii mosiei satului era legat de autostrada Odesa - Reni si nu numai.

La Giurgiulești, Moldova nu a primit nimic de la ucraineni, deoarece moșia satului avea dintotdeauna acces la Dunăre pe o intindere de 2000 de metri. În anii ‘90 grănicerii ucraineni au ocupat abuziv pământurile satului. Ceea ce „au cedat” ucrainenii în schimbul satului Palanca, este teritoriul Moldovei.

Deocamdata merita mentionat si interesul cu totul aparte pentru Transnistria, nu doar pentru cele 20 000 de tone de munitie veche si buna de nimic de la Cobasna ci mai ales pentru cele 13 uzine de armament si pentru otelaria de la Rabnita.

In plus prin Transnistria - prin Tiraspol si Bender trece calea ferata care uneste Ucraina cu Romania.

Cine detine controlul asupra Tiraspolului si Benderului controleaza de fapt si asa-numitul coridor Focsani, fâsia ce desparte Carpatii de Dunare.

Coridorul Focsani, asigura accesul la Delta Dunarii.

Dupa cum se vede, Dunarea este principal obiectiv atat al Ucrainei cat si al Rusiei.

In imagini, fotocopii ale legii ucrainene.

Pentru a se intelege tema Dunarii, mai jos un scurt compendiu istorico - geopolitic:

Elemente recente ale adevăratului război declarat regimului de libertate al Dunării de către partea ucraineană au mai existat – vezi ciudata eșuare vasului ucrainean Rostock ce a blocat nouă ani circulația pe un canal al Dunării.
Construcția noului canal navigabil Bâstroe, ce practic transferă controlul gurilor Dunării  statului ucrainian reprezintă însă cel mai grav incident din ultimul timp.

Chestiunea Dunării, în accepțiunea diplomației internaționale dată acestei sintagme, apare în urma Congresului de la Viena din 1815, ce urma să hotărăscă regimul politic și administrativ al Rinului și al cursului inferior al Dunării.

Circulația ambarcațiunilor comerciale trebuia să fie liberă, fără restricții, pe tot parcursul navigabil al Dunării, cu plata taxelor de rigoare și respectarea autorității polițiilor fluviale.

Libertatea comercială a Dunării, factor esențial în dezvoltarea și modernizarea țărilor române, a rămas însă doar pe hârtie din pricina intereselor rusești de a dezvolta portul Odessa în detrimentul tuturor porturilor situate pe malurile Dunării. Conflictul româno-rus pe această chestiune va apare însă cu adevărat de abia în timpul lui Carol I, cel ce construiește un lung pod peste Dunăre și, mai ales, portul Constanței.

Astfel începe în epoca modernă, decisiva amplasare, nu doar geografică ci și economică, diplomatică și chiar culturală a noii Românii, pe Dunăre. România se află în drumul Indiei, spunea monarhul român, pe urmele unei viziuni de geografie politică germană.

Viitorul României se leagă, de acum înainte, în mod conștient de asigurarea libertății de navigație pe Dunăre.

La 1910, șaptezeci la sută din totalul mărfurilor exportate din România erau transportate pe Dunăre.
În viziunea școlii româneștii de geografie singura fațadă logică a pământurilor extra-carpatice nu este nici Dunărea, nici Nistrul, ci Marea și mai ales gurile Dunării, singurele regiuni de mare importanță istorică sunt cele din jurul gurilor Dunării.

Deseori formele statale, supraviețuiesc - ne spune geopolitica în încercarea ei de a înțelege statele ca „forme de viață” aflate în cooperare sau competiție - doar atunci când sunt capabile să îndeplinească anumite funcții de importanță regională, continentală sau chiar mondială.

Una din pozițiile cheie a României e orientarea ei dunăreană în sensul deschiderii acestui fluviu spre Marea Neagră și, prin strâmtori, spre Mediterana.

Această poziție nu este doar una economică sau politică – legată de slăbiciunile și/sau inabilitățile grosolane ale unei elite politico-economice sau a alteia.

Ea e una geopolitică, constituind un loc de acroșaj al „puterii amfibii” a lumii. Problema elitei indigene e cea a asigurării acestei funcții în cadrele locale (culturale, etnice etc.)

Dunărea inferioară, Delta, a devenit o zonă de război în care pe moment sunt sacrificați pelicanii, peștii, fauna și flora, patrimoniul biologic al României.

În curând vor fi lovite interesele economice și cele diplomatic-militare.

Românii sunt ceea ce în antropogeografia germană se cheamă un popor marginal (Randvolk).

Ei trebuie să demonstreze continuu ipoteza de la care pleca Vintilă Mihăilescu: „cu cât statul răspântiei carpato-dunărene va fi mai întreg și mai consolidat, din voia poporului său în primul rând, dar și cu concursul loial al celorlalți, cu atât supravegherea și apărarea acestui spațiu critic al continentului nostru vor fi mai temeinic asigurate”.

Valoarea geopolitică a Mării Negre crește oricum în prezent în primul rând prin creșterea importanței comerciale a Dunării, și, în al doilea rând, prin descoperirea zăcămintelor petroliere din Marea Caspică care vor trebui transportate spre Europa și spre întreaga lume, iar una dintre rutele principale este Marea Neagră.

Dunarea si Marea – repere geopolitice prin prisma istorica

Nu degeaba Simion Mehedinti sublinia in lucrarea sa, „Legăturile noastre cu Dunărea și Marea”, importanța Mării Negre pentru România definita, in cuvintele lui S. Mehedinți astfel: "țărmul mării reprezintă cea mai favorabilă fațadă pentru orice stat”. Geograful român sublinia că viața poporului nostru a avut și are două coordonate: deoparte Muntele și Codrul, de altă parte Dunărea și Marea.

Avand in vedere rolul acestor repere fixe și cruciale pentru existența colectivă a românilor, continuă Mehedinți, orice om politic trebuie să preia tripla îngrijorare, a munților, a Dunării și a Mării Negre, iar acela care pierde una dintre cele trei laturi ale îngrijorării își expune țara la primejdii.

Un alt autor român, martirizat de bolșevici, Gheorghe I. Brătianu, sustinea chiar ca aparitia provinciei istorice românești, Moldova, a apărut din nevoia de a organiza "drumul către mare”: "drumul către mare a cerut aici o ordine de stat și aceasta a înfăptuit-o poporul român” (Gh. I. Brătianu, Chestiunea Mării Negre. Curs 1941-1942)

Prin poziția sa geografică, Zona Liberă Galați continuă traditia statutului de Porto Franco pe care Galațiul l-a obținut în perioada 1837 - 1883, având acces la Dunăre.

Zona Libera Galați este un punct strategic în zona de est a orașului, pe teritoriul acesteia întâlnindu-se toate căile de comunicație: rutier, feroviar mixt ruso-european și naval.

Galațiul este al doilea port al României, cu posibilitate de conectare la Marea Neagră, de la Galați Dunărea fiind maritimă.

Prin porturile sale (un port pentru transportul de persoane și trei pentru transportul de mărfuri) se realizează cea mai importantă parte a exportului de cherestea a României. Poziția Galațiului este peninsulară deoarece este înconjurat de ape din 3 părți.

Toate aceste artere hidrografice prin caracteristicile lor deosebite au contribuit la dezvoltarea portului care a fost într-o anumită etapă istorică cel mai mare port al României. Dunărea, al doilea mare fluviu al Europei, primul fiind Volga, a constituit unul dintre cele mai traficate drumuri ale Europei încă din antichitate.

Nu intamplator ani de-a randul diplomatia moscovita a incercat cu insistența să determine Romania sa sprijine Rusia pentru a deveni membru plin al Comisiei Dunării, operatiune reusita pana la urma cu sprijinul Germaniei. In 1948 aceeasi Moscova smulgea Galatiului – Romaniei - dreptul avut dintotdeauna de a gazdui Comisia Dunarii si-l transfera Budapestei.

Orașul Galați, al doilea oraș al Moldovei, ce a cunoscut o remarcabilă dezvoltare după 1829, cînd a fost desființat monopolul turcesc, a fost sediul Comisiei Europene a Dunării din 1856 pînă în 1948.

Reglementarea Dunarii a avut loc dupa conferința de pace de la Paris din 1856 cand s-a hotărît libertatea navigației pe Dunăre, înființarea Comisiei Europene a Dunării (cu sediul la Galați) și neutralitatea Mării Negre.

Astfel a fost moderat si micsorat considerabil controlul Marii Negre de catre doua Imperii, oferindu-se Romaniei o pozitie importanta, pana atunci accesul la Marea Neagră fiind controlat exclusiv de Imperiul Otoman și Imperiul Rus.

În 1941, in articolul intitulat "Hotarul românesc dunărean”, geograful român Al. Rădulescu arata că Dunărea îndeplinește un rol întreit:

1. În primul rând, rolul de arteră de navigație, cunoscută încă din Antichitate și reluată cu intensitate la începutul epocii moderne.

2. Rolul de hotar: Dunărea desparte aici Europa Balcanică de Europa centro-orientală căreia îi aparține și România. Toate sunt în contrast între cele două mari diviziuni: relieful mai mult muntos, predominarea terțiarului, procentul redus al loess-ului, climatul premediteranean, ca și flora și fauna sunt caracterele principale ale Peninsulei Balcanice, în timp ce în Europa centrală avem forme de relief variate, cu un procent mare de șes, predominarea quaternarului, bogate pături de loess, climat continental de tip danubian și polonez” .

3. Dunărea a avut rol de „polarizare politică a statului românesc”. Libera navigație la gurile Dunării poate fi asigurată de o Românie puternică, singura interesată ca navigația pe Dunăre să fie liberă.

Concluziile studiului lui N.Al Rădulescu sunt, pe de o parte, că navigația pe Dunăre s-a putut face în libertate numai când rușii au fost îndepărtați de la Gurile Dunării, pe de altă partă, aceea că de Dunăre se leagă însăși existența statului românesc, „a cărui misiune de santinelă europeană a dovedit de-a lungul istoriei că o poate îndeplini.

Din aceste rațiuni geopolitice, Europa ar nevoie în această poziție de un stat românesc puternic, întreg, având un țărm la Marea Neagră suficient de întins încât să devină apt pentru paza gurilor Dunării” .

Această concluzie era sustinuta si de Simion Mehedinți care considera ca Dunărea a jucat în istoria românilor rolul de a fi determinat, în cea mai mare parte, întregirea teritorială a statului român în seolul al 19-lea și la începutul secolului al 20-lea.

Astfel, în încercarea de a oferi un răspuns la întrebarea „când începe Unirea?”, Mehedinti stabilea următoarele etape:

1. în 1829, prin Tratatul de la Adrianopole, raialalele stăpânite de turci pe malul stâng al Dunării au fost realipite la Muntenia, generozitatea marilor puteri de atunci fiind motivată, în primul rând, de dorința Marii Britanii ca navigația pe Dunăre să fie liberă.

2. În 1865 Basarabia este restituită, deoarece Anglia și Franța deveneau din ce în ce mai preocupate de "chestia Orientului” și de înaintarea rușilor către Bosfor.

3. Unirea Moldovei și a Munteniei a fost considerată necesară dooarece, pentru stăpânirea Dunării, era nevoie de o țară mai mare sub un domn legat prin recunoștință de Franța.

Problema Dunării și a importanței strategice a ei și a gurilor sale nu poate fi separată de cea a strâmtorilor Bosfor și Dardanele.

Un diplomat român al perioadei interbelice, C. Diamandy, sustinea că "dacă geograficește Dunărea sfârșește la gurile ei, economicește ea se varsă în Marea Mediterană: în Deltă își varsă apele, în Mediterana își duce navele.

Fără ieșire liberă la răspântia Mediteranei, Dunărea nu-și poate îndeplini rolul în comerțul mondial” .

Importanța Dunării pentru întreaga Europă la aceea vreme era accentuata și de faptul că din Comisia Dunarii făceau parte și țări non-dunărene, de pildă Marea Britanie.

Succesul sustinerii internationale a Romaniei in aceea perioada istorica, cand a primit cheile Dunarii prin bunavointa marilor puteri occidentale s-a datorat in mare parte domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cel care a demarat un proiect major pentru acele timpuri, cu reverberatie geopolitica evidenta.

Cuza a proiectat construirea unei căi ferate și a unui pod peste Dunăre care să lege portul Galați de teritoriile retrocedate și un viitor port la Marea Neagră, ba chiar a propus și construirea unui canal navigabil care să lege brațul Chilia de mare. Costurile foarte mari ale proiectului, deși aprobat de parlamentul României în 1868, l-au făcut pe domnitorul Carol I să nu promulge legea dar proiectul sau, chiar in forma declarativa, a starnit entuzisam la nivelul cancelariilor europene si avut însă darul să deblocheze mari fonduri bănești din partea Marilor Puteri occidentale și să asigure succesul Comisiei Europene a Dunării, care a activat cu un succes deosebit timp de 82 de ani, in beneficiul Romaniei.

Rusia si Comisia Danubiană – Gurile Dunarii, singura avere a Romaniei

Rusia a fost împinsă de la Dunăre cam cu 20 de kilometri și ca urmare ținuturile Bolgrad, Cahul și Ismail din sudul Basarabiei au fost retrocedate Moldovei (cele trei județe au fost răpite din nou de Rusia în 1877).

România a devenit membru cu drepturi depline a Comisiei în 1877, după proclamarea independenței. După terminarea primului război mondial Comisia își reia activitatea, sub numele de Comisia Internațională a Dunării.

În iunie-august 1948 conferința organizata de Rusia sovietica la Belgrad a creat o nouă Comisie a Dunării, care a mutat sediul noii organizații de la Galați la Budapesta iar din Comisie făceau parte doar statele comuniste riverane: Cehoslovacia, Ungaria, Iugoslavia, România, Bulgaria, URSS și RSS Ucraineană. Statele neriverane au fost excluse, Austria s-a alăturat Comisiei în 1960 iar Republica Federală Germană nu a dorit să participe.

După 1990 Comisia Dunării a ajuns să aibă 11 membri: Republica Federală Germană, Austria, Slovacia, Ungaria, Croația, Serbia, România, Bulgaria, Republica Moldova, Ucraina și Federația Rusă.

Statele membre sunt reprezentate în Comisie prin ambasadorii acreditați în Ungaria.

Interesul manifest al Romaniei de revizuire a Convenției de la Belgrad din 1948 si de readucere la Galati a Comisiei Dunării, deranjeaza enorm, evident in primul rand Rusia, statul care a avut rolul primordial in indepartarea Romaniei de dreptul utilizarii resursei sale naturale, Dunarea, cu implicatiile geopolitice de rigoare.

Nu intamplator, urmarind mai departe discursul Olandei descoperim o inflexiune rusesca clara in vocea premierului olandez, care culmea invoca primejdia KGB-ului, pentru a cere blocarea acordarii cetateniei basarabenilor de catre statul roman, basarabeni carora le-a fost smuls prin forta de catre seful suprem al NKVD- KGB, Stalin, acest drept (cu suportul entuziast desigur al Germaniei, adica al cancelarului Hitler, la acea vreme.

Atitudinea Statelor Unite indica un interes deosebit asupra zonei confirmat de schimbarea tacticii NATO si noua directie a interesului geostrategic american in spatiul postsovietic.

Atat pentru UE cat si pentru Statele Unite securizarea rutelor energetice care duc in Caucaz si trec prin zona Marii Negre este cruciala.

Ramane de vazut in ce masura clasa politica a Romaniei va fi capabila de fructificarea acestui interes si mai ales a pozitiei geografice, in care Marea Negra si Dunarea reprezinta un avut de seama, nefructificat.

Pentru aceasta trebuie in primul ca acest statut să fie aparat.

Pana una alta fructifica ucrainenii ce vor ei, sfidand cu dispret serviciile și „politicienii” Romaniei, niste carpe.