Acesta scrie că "adoptarea noului plan-cadru pentru gimnaziu pare a urma, matematic, o cale sortită dezastrului, pentru că s-a reușit, din nou, încălcarea tuturor principiilor și normelor proiectării curriculare".

Profesorul mai susține, într-un editorial publicat în Tribuna Învățământului că noul plan-cadru este importat din America și are aceleași lipsuri ca și peste Ocean.

"În fundamentarea planului-cadru se observă un scientism găunos și fără orizont cultural, întâlnit și pe plaiurile americane, de unde a fost importat. Acest scientism nu a scăpat criticilor lui Robin Barrow, care a persiflat obsesia teoreticienilor pentru corectitudinea corelațiilor, pentru diagrame, scheme, angrenaje și mecanisme. Teoreticienii scientiști ignoră complexitatea fenomenului educațional și au impresia că prin simpla invocare a unor deziderate au fundamentat „științific” planul-cadru, spre exemplu. Nu este deloc așa, în primul rând pentru că studiile de fundamentare, în fapt rapoarte ale unor programe cu fonduri europene, nu au legătură cu ceea ce vedem concretizat în noul plan-cadru, care se dovedește, de fapt, aproape identic cu cel vechi. Mă întreb, cum a fost fundamentată științific reducerea la jumătate, față de necesar, a orelor de Istorie? Nu am văzut nicăieri această fundamentare, dar am văzut decimarea disciplinei în planul-cadru. Și atunci, care este legătura dintre ceea ce se fundamentează și ceea ce se taie ori operează în planul-cadru?", se întreabă profesorul.

Constantin Toader chestionează componența grupului de specialiști care a conceput noile planuri cadru.

"De fapt, nu știm cum anume în proiectarea curriculară a apărut o adevărată armată de reformiști de profesie, politruci civici, oengiști de bine, bloggeri progresiști, corporatiști creativi, specialiști – birocrați și experți transcurriculari. John Kingdon numea această armată „puhoiul birocratic”, un „puhoi” care are nemulțumiri, vine cu tot felul de idei și soluții, dorind impunerea autoritară a opiniilor și strategiilor proprii. Eterni reformatori, experiența lor practică în domeniu nu trece, uneori, de genunchiul broaștei, și de aceea nu ar trebui lăsați să se substituie practicienilor, pentru că de multe ori au dovedit că nu cunosc ori nu înțeleg problemele educației, ba uneori nu stăpânesc nici noțiunile elementare ale curriculumului, confundând adesea planurile-cadru cu programele", susține el.

 

"Înainte de noi și noi experimente, poate ar trebui să ne oprim un pic pentru respirație și să evaluăm realitatea și efectele reformei permanente de până acum. De aproape două decenii, România este poligon nuclear de experimente pedagogice cu efecte devastatoare. Nici nu se apucă să se evalueze rezultatele unuia, că se și încep altele, fără studii de impact, dezbateri, dialog. Credem, de aceea, că orice propunere revoluționară ar trebui să vină, la pachet, cu studii de fezabilitate, cu rezultatele și bunele practici care să o justifice", notează acesta.

Noul plan-cadru se bazează pe paradigma ursului Baloo, afirmă cadrul didactic.

"Considerăm îngrijorător faptul că, ignorând atât dezastrul educațional de la noi, cât și dezastrul produs în SUA de progresivismul utilitarist, reformiștii noștri vor să continue experimentele aflate la originea acestor catastrofe pedagogice. Practic, se dorește ca noul curriculum să se bazeze pe paradigma ursului Baloo, paradigma strictului necesar. Ea pune în centrul preocupărilor ceea ce nu trebuie învățat, pentru că nu ar fi necesar formării și nu ar prezenta importanță pentru societatea actuală și viitoare. De un deceniu și jumătate reforma „aerisirii” a făcut ravagii în planurile-cadru și programe. Promovând o filozofie a ignoranței, această reformă a dus la fabricarea acelui sinistru null curriculum (curriculumul zero), care a asigurat, oriunde a fost aplicat, producerea sfertodocților pe bandă rulantă. Reducerea drastică a numărului de discipline și a conținutului programelor, în numele „aerisirii”, „descongestionării”, „simplificării”, pentru ca tinerii să învețe doar ceea ce designerii curriculari cred că ar fi util în „viață”, nu va duce, cum își imaginează adoratorii lui Dewey de la noi, la formarea unor oameni „ajustați” la cerințele viitorului, pentru că acest viitor este greu de definit, iar știința educației nu este viitorologie aplicată. Mai degrabă, așa cum s-a întâmplat în SUA, curriculumul ignoranței va produce inadaptați la cerințele unei vieți care va reclama mai multă cunoaștere și muncă intelectuală, nu simple automatisme și cunoștințe elementare", scrie acesta.

 

Profesorul Constantin Toader atrage atenția mai-marilor din învățământ că școala nu este o corporație: "Considerăm această viziune ca fiind deosebit de nocivă, deoarece școala nu poate fi tratată precum o corporație, o fabrică de caiele, un holding sau orice alt fel de instituție, care se supune regulilor economiei de piață. Și aceasta pentru că scopul școlii nu este profitul, ci educația, un aspect elementar de avut în vedere când se proiectează un nou curriculum, care ar trebui prezentat public, discutat și dezbătut înainte de a fi legiferat peste noapte".

 

Textul integral al profesorului Toader poate fi citit aici.