Penala Monica Macovei a fugit de presă la Parchet pe ușa din spate, de la garaj. Parchetul de pe lângă curtea de Apel Constanța a început urmărirea penală pe numele fostului ministru al Justiției pentru accidentarea gravă a motociclistului Constantin Ilie

Fostul ministru al Justiției, Monica Macovei, a ajuns joi dimineață la Parchetul Curții de Apel Constanța, unde i s-a adus la cunoștință calitatea de suspect în dosar, a transmis A3.
Macovei a stat în jur de 20 de minute în incinta Parchetului, unde i s-a adus la cunoștință calitatea de suspect în dosar. Ea nu a dat nicio declarație în fața oamenilor legii, prevalându-se de dreptul de a refuza acest lucru.
Legal, ea trebuie să mai vină o singură dată, în momentul în care i se va aduce la cunoștință, dacă va fi cazul, calitatea de inculpat.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă curtea de Apel Constanța au început urmărirea penală pe numele fostului ministru al Justiției, Monica Macovei, pentru vătămare corporală din culpă, după accidentul rutier ce a avut loc în luna octombrie 2022 în apropiere de Mangalia, informează Ziua de Constanța.
„La Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța se efectuează urmărirea penală față de Monica Luiza Macovei în calitate de suspect pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmare a actului medico-legal emis în cauză, în care s-a constatat că victima a suferit leziuni care necesită 120 de zile de îngrijiri medicale și consecința de punere în primejdie a vieții acestuia" - a precizat Gill Julien Grigore, procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.
Amintim că în ciuda rezultatelor investigației profesioniste a Poliției și Parchetului și a dovezilor de la fața locului prezentate și de ActiveNews, Monica Macovei a susținut public că motociclistul Constantin Ilie, fost salvator ISU, rănit grav în accident (video), este cel care a intrat în ea.
Când va începe procesul, de asemenea, Monica Macovei va trebui să se prezinte în fața magistraților.
Macovei a reușit să plece fără a fi observată de către presă. Cel mai probabil, fostul ministru a avut sprijinul cuiva care a venit cu și a luat-o cu mașina de la o intrare din spate.
Grupul de Investigații Politice a sintetizat: „După
propriile criterii, Monica Macovei este acum penală. Parchetul Curții
de Apel Constanța a început urmărirea penală împotriva ei, Macovei fiind
suspectă că a provocat accidentul de anul trecut în care un motociclist
a fost grav rănit.
În cei 2 ani și jumătate în care a fost
ministru, Monica Macovei a fost principalul instrument prin care Traian
Băsescu și-a subordonat justiția. Macovei a fost cea care a eliminat CSM
din procedura de numire a șefilor parchetelor și cea care i-a propus pe
Daniel Morar la DNA și pe Laura Codruța Kovesi la Parchetul General.
Macovei l-a susținut foarte vocal pe Băsescu, inclusiv la referendumul de demitere din 2012.
Acum,
tot după propriile criterii, Macovei trebuie să ajungă acolo unde și-a
trimis ani de zile adversarii politici: „la pușcărie.”
Jurnalistul Bogdan Tiberiu Iacob a comentat cu două exemple concrete modalitatea de Iosefini prin care a dispărut MM (Muma Minciunii):
Monica Macovei, 23 iunie 2012, atac la Ioan Rus:
„De ce un ministru al Guvernului României l-a sunat pe Adrian Năstase să-i ofere o variantă preferențială de a merge în arest ca să-și ispășească pedeaspa stabilită în unanimitate de un complet de cinci judecători de la cea mai înaltă instanță de judecată? Pe câți condamnați penali îi sună ministrul de Interne să-i întrebe cum preferă să ajungă în arest? Cu geamuri fumurii? Fără cătușe? Din garaj sau pe ușa din față?”.
Uite că a ajuns și ea la garaj!!!! Roata, a naibii, se învîrte...
De ce a fugit Monica Macovei de ziariști, azi, la Parchet? Pentru că are condiție fizică, de aia!...
„Schiez,
îmi iau revanșa, scot energia din mine, schiez pe pârtii negre, sar la
trambulină. Am văzut trambulinele de sărituri. M-am strecurat până la
ele și am sărit. Am căzut de câteva ori, dar nu mi-am rupt nimic. Pot
înota și 4 ore. Odată mi s-a întâmplat, la mare la noi, când am înotat
vreo 6 ore. Și când am ajuns pe țărm într-un târziu, cineva m-a întrebat
uluit: „Știți că sunteți de 6 ore în apă? Sunteți Monica Macovei?”
„Da”, am zis. „Nu-mi imaginam… Vă votez”, mi-a zis omul entuziasmat, dar
și puțin uimit…” - DETALII AICI
VIDEO:
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

Fabuloasa Motivare a Judecătorului Alexandru Vasile de la Ploiești prin care a fost ANULATĂ Lovitura de Stat a CCR. ”Se complică rău lucrurile...” - AVEM DOCUMENTUL
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Eveniment Justiție Armată Servicii Prima pagină Știri
Organizații: ISU Parchetul de pe lângă curtea de Apel Constanța
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)