ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Preoți, intelectuali publici, activiști ai Bisericii, jurnaliști, ba chiar și ierarhi, au dat de înțeles că e necesară sau chiar au cerut tranșant demiterea progresistului Vasile Bănescu din funcția pe care o ocupă la Patriarhie. Acum a venit și rândul credincioșilor, a Bisericii vii. Peste 600 de cereri pentru demiterea lui Bănescu au fost adresate până la această oră Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, printr-o PETIȚIE PUBLICĂ de abia lansată în spațiul online.

ACTUALIZARE: PESTE 2000!

Oamenii s-au săturat de el, mai ales după ce și-a permis incalificabil, încălcând fișa postului pentru care e plătit din banul văduvei, să ia la rost și să insulte ca un vajnic activist comunist Înalți Ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, între care se numără PS Ignatie, Episcop al Hușilor, PS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, IPS Calinic al Sucevei și Rădăuților și, nu în ultimul rând, cu o ură debordantă, pe IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, singurul ierarh care a înfruntat fățiș abuzurile ilegale direcționate împotriva Bisericii Naționale în timpul pandemiei.

Derapajele și contorsiunile sale morale și lingvistice au fost sancționate cu promptitudine în mai multe rânduri, numeroase personalități solicitând demiterea progresistului mascat și vaccinistului fățiș. Amintim doar cele mai cunoscute cazuri:

PRO VITA București cere demiterea Purtătorului de Cuvânt al Patriarhiei, după poziția sa confuză, anticreștină și antiumană, de susținere a avorturilor. La fel și cititorii ActiveNews: VASILE BĂNESCU NU REPREZINTĂ BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ

„Ne vedem nevoiți să cerem destituirea sau demisia lui Vasile Bănescu din funcție. Să îi ia cu dânsul și pe „intelectualii lui Băsescu” infiltrați pe la Trinitas, sub a căror influență nocivă se află.”, a transmis Asociația Pro Vita București.

A urmat apoi Poziția Federației Ortodoxe Pro Vita din România față de dezbaterile pe tema pretinsului drept la avort și a mesajelor smintitoare ale funcționarului Patriarhiei Vasile Bănescu: AVORTUL NU ESTE NICIODATĂ O SOLUȚIE MORALĂ, ORICARE AR FI CIRCUMSTANȚELE!

Publiciștii Adrian Pătrușcă și Iulian Capsali, de la București, juristul Valerian Stan sau editorul NapocaNews de la Cluj cât și ActiveNews ca publicație, împreună cu cititorii săi, s-au exprimat de asemenea, destul de clar cu privire la personaj, în favoarea demiterii sale igienice de urgență.

„Cu cât demisia d-lui Bănescu va fi luată în considerație cu celeritate, cu atât pagubele aduse de acesta Bisericii vor fi mai puțin ample.”, scria Iulian Capsali.

Mănăstirea ctitorită de Părintele Justin Pârvu la Petru Vodă, a afirmat clar că Bănescu nu poate reprezenta niciodată Biserica Ortodoxă și a argumentat și de ce.

Un cunoscut preot român din străinătate l-a întrebat public pe Patriarh de ce permite unui civil să ofenseze atât de grav un arhiereu, membru al Sfântului Sinod.

Un foarte cunoscut preot profesor din București - Pr. Prof. Mihail - Simion Săsăujan - s-a arătat public interesat să afle poziția purtătorului de cuvânt al Patriarhiei, „pierdută” atunci când trebuie apărată Istoria Bisericii Ortodoxe Române, atacată în stil proletcultist de amicul lui, Gabriel Liiceanu, la editura Humanitas, dar altfel pregnant exprimată vizavi de orice mondenitate de pe Facebook.

Părintele Calistrat Chifan, de asemenea, Părintele Dorian Oprișor, preot misionar la Spitalul de boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara, la fel, Preoți din Arhiepiscopia Bucureștilor, revoltați și ei.

Nu e de mirare. Pe când era editorialist progresist pe față, Vasile Bănescu afirma despre BOR și CLER în revista 22 a GDS: PERSONAJE frecvent PATIBULARE, preoți-manechini, perverși, încurajează obtuzitatea și fanatismul maselor, lipsiți de PLURALISM RELIGIOS, nesimțiți spiritual OBSEDAȚI cu orice preț de CATEDRALĂ

Mihail Neamțu i-a spus-o în față că și-a pierdut mințile amenințând ca o țață: Trimite mesaje de hărțuire și amenințare. Un complexat fără operă care pretinde că vorbește în numele Patriarhului.

Un respectat intelectual public, profesorul Paul Dragoș Aligică, i-a explicat cât se poate de omenește: „Cand esti purtator de cuvant al unei institutii, organizatii, entitati colective etc. treaba ta NU este sa creezi, alimentezi sau starnesti animozitati, conflicte sau polemici care se pot rasfrange negativ asupra institutiei pe care o reprezinti. Esti angajat NU ca - sa zicem, ca sa dam un exemplu - Polemist sau Moralist al Institutiei Religioase Cutare ci ca Purtator de Cuvant.

"Principalul” tau te-a mandatat ca "Agent” exact pentru inversul: sa domolesti polemici, sa temperezi si neutralizezi adversari, sa faci prieteni si sa castigi bunavointa publica. E elementar. E functia optima a oricarui purtator de cuvant. (...)

Intentiile bune sunt de apreciat. Intensitatea pasiunii puse in lucrurile marunte, si ea - pana la un punct. Erorile de judecata sunt explicabile. Lipsa de delicatete si impertinenta aroganta sunt scuzabile.

Totusi: Nu se face. Macar atat: NU se face sa fii pricina de sminteala. Si mai ales nu se face sa periclitezi imaginea institutiei pe care se presupune ca o reprezinti, tragand-o dupa tine, prin incontinentele confuziilor si vanitatilor tale, la cel mai mic numitor comun al smintelii publice curente.

Pentru ca Institutia Aceea NU merita un astfel de tratament…

Si pentru ce?!!! Si de ce?!! Sa fiu iertat, dar o situatie mai absurda si o lipsa de discernamant mai stupefianta rar am intalnit…

PS. Si inca ceva, tot profesionist: Rolul de purtator de cuvant este una dintre cele mai rapid erodabile pozitii intr-o organizatie moderna. E o pozitie ingrata care solicita mult, te consuma mult si rotirea deasa a cadrelor este esentiala. Iata de ce cand - dupa o lunga si fructuoasa perioada de serviciu public admirabil - ajungi sa reusesti performata ca din pozitia in cauza sa transformi in mod cu totul gratuit si nejustificat, din senin si fara nicio ratiune, prietenii in adversari, sa alienezi aliati loiali, sa iriti si dispui nefavorabil nenumarati neutri si in general sa te pui in pozitia ca discutia publica sa fie despre conduita ta personala si profesionala si polemicile tale si nu despre pozitia institutiei ce o reprezinti, toate astea sunt semne serioase ca oboseala isi spune cuvatul si ca poate ca a venit momentul sa evaluezi si alte optiuni de cariera. Stresul, epuizarea, discernamnatul slabit, uzura intelectuala isi spun cuvantul.

Si inainte de a face altele si mai late, e bine sa faci un gest responsabil si benefic pentru toata lumea dar mai ales pentru Institutia pe care o reprezinti.”

IPS Calinic l-a făcut de-a dreptul „un câine care are ceva probleme cu caracterul”.

La rândul lui, PS Ignatie i-a replicat elegant personajului gregar, după ce acesta s-a burzuluit la ierarh: „Este esențial să realizezi că nu numai „în absența înfrângerii orgoliului”, ci și în „absența înfrângerii” ipocriziei și a dorinței nestăvilite de a fi în ambele bărci (tradițională și progresistă), orice exercițiu de imagine de a te livra ca fiind constituit dintr-un material moral incasabil și infailibil, fapt care îți inculcă ideea că ești investit să pui pe tine roba unui procuror moral, se dovedește a fi doar pucioasa unor resentimente, care s-ar putea să ne asfixieze din punct de vedere spiritual.”

IPS Teodosie l-a dat, scurt, în judecată, după că purtătorul s-a exprimat, a mia oară, ca un veritabil comisar bolșevic.

Lista controverselor provocate de personajul onctuos poate continua.

De data aceasta, însă, răbdarea a ajuns la capătul credincioșilor. Care i se adresează în scris Patriarhului.

Iată vocea lor - VOX POPULI, VOX DEI:

CEREM SCHIMBAREA DIN FUNCTIA DE PURTATOR DE CUVANT AL PATRIARHIEI A LUI VASILE BANESCU, din urmatoarele considerente:

1. A dovedit deseori ca are lacune mari in materie de teologie,necunoscand nici Sfanta Scriptura, nici Sf Traditie, nici Predania, nici scrierile sfintilor. Dl Banescu si-a exprimat  parerile proprii, in probleme teologice si nu numai, de importanta vitala, dar intr-o directie si maniera total eronate. In timpul pandemiei, cand autoritatile au incercat sa impuna reguli absurde in biserica, când aveam mai multă nevoie de pastorire, Patriarhia a tacut. Dar, a inceput sa vorbeasca dl Banescu. Si a vorbit prost...  Principala misiune a lui Bănescu pare să fi fost Relativizarea, pentru că punerea la îndoială a lui Hristos prin lingurița de plastic nu a fost decât începutul. ·   

Bănescu, de pildă, este cel care a lansat o expresie ce a făcut înconjurul televiziunilor și deliciul mediilor progresiste: „avortul nejustificat medical” – dând de înțeles că ar exista și un avort JUSTIFICAT. ·      

Același Bănescu a relativizat unitatea Bisericii, vorbind despre existența a două tabere în sânul BOR: „fundamentaliști” și „pro-europeni”. ·   

Imboldul de nestăpânit de a-l mușca de sutană pe cel pe care-l vede ca fiind marele său inamic, IPS Teodosie, l-a făcut pe dl  Bănescu să relativizeze un alt păcat, fumatul si sa relativizeze, deopotrivă,  înfricoșătoarea putere a Aghesmei Mari. Avem canoane care interzic femeii, in acea perioada, sa se atinga de cele sfinte. Se pare ca pt dl Banescu nu conteaza. ·  

Dl Vasile Bănescu a admis căbinecuvântarea dată de papă cuplurilor homosexuale ar fi „un pas pe calea toleranței”.   Tot el afirma  că „homosexualitatea era și pe vremea lui Hristos și era și înainte de Hristos”. Asa este, dar oare nu pentru acest pacat, ca si  pentru altele, asemanatoare, Dumnezeu a ars Sodoma si Gomora? Oare dl Banescu are pauze de memorie? ·     

Vasile Bănescu insistă că formula corectă nu e „creștinism, ci iudeo-creștinism, pentru că rădăcinile sunt importante.” Deci el e purtător de cuvânt la iudeo-creștinism! Adică la religia apostolilor și a fariseilor deopotrivă.   

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe, Vasile Bănescu, critică tendința unor oameni de a amplasa icoane în birouri. Mai nou, dupa el, a saluta cu „Doamne ajută” trebuie „denunțat igienic”. Oricât ar părea de ciudat, frazele de mai jos aparțin purtătorului de cuvânt al Patriarhiei. Ne crucim citind: „A denunța igienic uzarea prin exces gol de trăire religioasă a invocației „Doamne ajută”, devenită frecvent doar un formal salut, li se pare unora scandalos. O impardonabilă hulă.” Dar, ceea ce uita sau nu stie dl Banescu este ca <Doamne, ajută!> este rugăciune.

2.  A atacat vehement si fara o baza teologica mai multi ierarhi foarte iubiti ai bisericii noastre printre care pe PS Ignatie al Hușilor, IPS Calinic al Sucevei și Rădăuților si nu in ultimul rand pe IPS Teodosie, unul dintre cei mai iubiti si apreciati ierarhi, de catre milioane de credinciosi, care nu au uitat cum a aparat biserica si randuiala in timpul circului numit pandemie.   Intr-un răspuns neobrăzat pentru ÎPS Calinic, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, Vasile Bănescu îl categorisește nebărbătește, tot fără a-l  numi, ca fiind un „stahanovist ortodox” care pare „pătruns de un duh de ură și vrajbă care duce la surzenie și orbire duhovnicească”. Imbatat de puterea obtinuta, dl Banescu  a inceput să dea sfaturi și indicații dogmatice, să facă ordine în Biserică,să atace și să pună la punct ierarhi. Cum? De unde atata tupeu? Cu ingaduinta cui???

3.  Dl Banescu isi permite sa emita sentinte apriorice, fara a tine cont de mersul unui proces juridic.  In acest sens, mai multi avocati au semnalat acest lucru. Doamna avocat Irina Stanciu relevă cum Vasile Bănescu a încălcat legea penală antepronunțându-se cu privire la falsa vinovăție a Înaltului ierarh al Bisericii Ortodxoe Române, IPS Teodosie, încălcând cras unul dintre principiile de drept ale oricărei democrații - prezumția de nevinovăție. La fel ca si comuniștii. Dl avocat Cuculis explica si dansul: „Afirmatiile din spatiul public cum ca ar fi indicat ca IPS Teodosie sa faca un pas inapoi si discutiile despre pretinsele abateri savarsite si raspunderea pe care ar trebui sa o poarte, nu fac altceva decat sa atraga o raspundere civila delictuala asupra emitentilor unor asemenea afirmatii in contextul in care principiul ne bis in idem este aplicabil.” Dl avocat A. Pavelescu protesteaza, de asemenea, la imixtiunea dlui Banescu in procesul fabricat lui IPS Teodosie: „Nimeni nu are dreptul să aducă atingere integrității morale a celui supus judecății până la finalizarea procesului, interdicția fiind dispusă de legea supremă, garantul absolut al drepturilor și libertăților individuale.Prin declarațiile remise presei în 18.01.2024, domnul Vasile Bănescu a încălcat flagrant dispoziția constituțională. „

4.  Dl. Bănescu nu are autoritate morală, iar conduita și viața personală nu sunt în acord cu morala creștină, fiind contestat de marea majoritate a creștinilor ortodocși.

5. Dl Banescu se raliaza unor persoane controversate, care mimeaza credinta ortodoxa, dar, de fapt, fiind admiratori ai neobolsevismului, ai progresismului  cu toate smintelile care vin o data cu el ( vezi grupul Paleologu, Patapievici, Baconschi, Plesu, Papahagi) Imbatat de neologisme, pe care probabil nici nu le intelege, acest domn Vasile Bănescu, ca „purtător de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române”, recte Patriarhiei Române, duce într-un ridicol iremediabil patriarhia romana si, prin asociere, BOR.  

6.  Dl Banescu devine brusc, in plandemie, stiutor de medicina, microbiologie, vaccinologie. La un interviu, la care a fost invitat, dl  Bănescu se plânge cum „s-a confruntat în timpul pandemiei cu „valuri de fake news” și „lucruri amuțitoare prin gradul lor de necredibilitate” pe care a trebuit „să le combată” „Și cu toate acestea am constatat că foarte mulți dintre oameni au crezut în ele. Un exemplu: vaccinurile anti-covid au fost fabricate sau au la bază și chiar conțin particule extrase din fetuși umani avortați. Deja avem două minciuni grave în această știre.”, spune Bănescu, continuând cu aplomb prin afirmația de fudulie sau/și ticăloșie că „e unul dintre fake-news-urile care a demobilizat o mare parte din societatea așa-zis creștină”. Apoi, Bănescu reproșează că unele „cercuri clericale, mai ales din mediile monahale”, au susținut - în mod fals - că vaccinul „va avea efecte devastatoare asupra noastră”. Realitatea l-a contrazis flagrant si dureros.

7. Cand a apărut filmul "Arsenie. Viața de apoi" au început jignirile la adresa creștinilor, miștocăreala, batjocura etc., dar purtătorul de cuvânt al BOR a tăcut mâlc. Nu a ieșit public să arate că Biserica dezavuează această "artă" execrabilă - fiind cea mai simplă și corectă mișcare. După puțin timp, Arhiepiscopia Sibiului a ieșit public cu o scrisoare în care cerea interzicerea filmului în județul Sibiu. Era doar o epistolă informală.  Și-a făcut apariția dl Bănescu, conturând imediat o postare în care critica mișcarea reprezentanților Bisericii Ortodoxe din Sibiu. Adica, tacit, aproba mizeria de film, care batjocoreste un preot al bisericii noastre, fata de care poporul are f multa evlavie si pe care spera, ca intr-o zi, sa-l cinsteasca drept sfant. Iar face cu de la sine putere, dl Banescu, alegeri, care se dovedesc gresite.

8. Nikita Poturaev, deputal al partidului lui Zelenski „Slujitorul Poporului”, șef al Comisiei pentru Umanism și Informație (!) din Marea Radă, s-a străduit să explice de ce o interzicere prin lege a Bisericii Ortodoxe Ucrainene (BOU) nu ar încălca libertatea religioasă, nici nu ar fi un amestec al guvernului în treburile unei Biserici. Purtătorul de cuvânt al BOR îi îndemna pe românii din Ucraina (în majoritate, membri ai BOU) să se resemneze în fața prigoanei, să se supună presiunilor autorităților, să-și abandoneze Biserica în care au fost botezați și să treacă la noua Biserică creată și agreată de regim. Ce propun Paturaev la Kiev și Bănescu pe Dâmbovița este o „convenție de Hristos”.

9. Tot dl Banescu a pretins, aberant, „autosuspendarea” Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, sub pretextul, reluat din bucla lui Papahagi, ca a participat pentru un cuvânt duhovnicesc, la un moment festiv, susținut la Olimp de un partid tânâr din România: Partidul Republican.

10. In schimb, acelasi domn, ginerele cancelarului personal al lui Ceausescu,  Silviu Curticeanu, nu vede hula, blasfemia publica: Mântuitorul și Maica Sa batjocoriți trivial într-o expoziție Art Safari care a tronat în Palatul Dacia de pe Lipscani, peste 3 luni.

11. Dl Banescu NU a informat patriarhia nici că preotul-mason decorat, Cătălin Tohăneanu, este „Mare Secretar” la Masonerie. Recent,  preafericitul parinte l-a și decorat, împreună cu un alt „frate” de Lojă, „Pro Marele Maestru al Ritului York”, Claudiu Bocan, care a primit din partea patriarhului distincția Ordinul „Sanctus Stephanus Magnus” pentru mireni, potrivit  agenției de presă Basilica a Patriarhiei, care a fotografiat fericitul eveniment.  

12. De asemenea, actualul  purtator de cuvant,participa regulat la emisiunea „astroloagei” Alina Badic de la B1 Tv, desi astrologia este asimilata cu vrajitoria. Deși din promo aflam că Vasile Bănescu are „o pasiune” pentru adevăr și că în emisiunea horoscopistei el „va dezvălui esența creștinismului”, pe parcursul transmisiei „astrale” am aflat doar esența mizeriei lui sufletești: „să te mândrești că ești român este o formă de absență a lucidității” - a spus Purtătorul de Cuvânt al Patriarhiei, recte al Patriarhului Daniel.

13. Tot dl Banescu  a pus, cu nesimțire, in aceeasi oala,  propagandiștii homosexualiști anticreștini și bolșevici de la marșul homosexual din Capitală cu creștinii drept-mărturisitori care au venit a doua zi să sfințească traseul parcurs  pe Calea Victoriei, cu agheasmă și rugăciuni: românii credincioși, preoți și monahi. „În legătură cu recentele manifestații publice LGBT și contramanifestațiile provocate de acestea, a fost solicitat și un punct de vedere al Patriarhiei. Acesta este următorul: „Stilul e omul”. Creștinismul și Biserica evită cu discernământ ridicolul, grotescul, manifestările stridente și zgomotoase.”   15. Dl Banescu sustine unificare datei de celebrare a sfintelor Pasti ,o data cu papistasii, care sunt vadit eretici, adica au parasit biserica cea UNA, a lui Hristos, asa cum ne arata  sfintii, uitand ca lumina divina se pogoara la Sf Mormant DOAR de Pastile ortodoxe. Iata ce spune „uimitorul” domn Banescu: „Sărbătorirea comună (cu Occidentul) a Paștelui... este o problemă pe care o văd rezolvându-se treptat, prin impulsionarea oficială a preoților care, de-a lungul următorilor ani, să le vorbească credincioșilor pe tema calendarului și a pascaliei, să le explice adevărul istoric.” Propunerea lui Adrian Papahagi susținută de Teodor Baconski, de a se sărbători Sfintele Paști cu catolicii și nu după Paștele ortodox când se aprinde Sfânta Lumină deasupra Sfântului Mormânt al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, de la Ierusalim, a fost considerată un „ideal dezirabil” de Vasile Bănescu care a apreciat și că această idee vine de la „intelectuali creștini, real și onest implicați în viața Bisericii” ( sic!).

14. Vasile Bănescu ca purtator de cuvânt al Patriarhiei a jignit  inclusiv pe milioanele de români din poporul ortodox, că ”ce-i unește…impostura prost camuflată,/gregarismul zgomotos,/putinismul mărturisit sau nu, viguros admirat pentru autoritarism viril și gesturi ctitoricești,/antioccidentalismul analfabet și vulgar,/ignoranța funciară ca fundament indestructibil al inculturii,/populismul aurit sau nu,/șmecheria și aflarea în treabă,/parazitarea vechilor simboluri și partide, a postumității realelor personalități agățate la butonieră sau la profilul virtual,/resemnarea mioritică, deloc poetică,/cârtirea lașă,/credința ritualistă, căldicică, festivistă”. Cu un așa limbaj de gazetă de perete și cancan, Vasile Bănescu nu mai poate vorbi în numele Patriarhiei Române și a BOR, el nu mai reprezintă milioanele de români ortodocși, care în Săptămâna Luminată s-au rugat și s-au bucurat de Învierea Domnului.

15. Vasile Bănescu, în postura purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române, nu poate vorbi și nu are voie să vorbească într-un așa limbaj suburban și de dezbinare a Bisericii .dl Bănescu a devenit portavocea schismei, a dezbinării și a  zavistiei în cadrul Bisericii Ortodoxe Române, un reprezentant al celor care au pierdut rațiunea și bunul simț în comunicarea intra-bisericească.

Unitatea, pacea și rugăciunea în duhul Sfinților Părinți și a tradiției – aceasta este calea BOR.  

16. Si o intrebare legitima: de ce lipsesc, de 12 ani, CV-ul și Certificatul CNSAS al civilului Vasile Bănescu de pe site-ul Patriarhiei, ca și Declarația de Avere și de Interese? Este suspect că în 12 ani de când lucrează sub acoperișul Patriarhiei acesta nu și-a prezentat niciodată public CV-ul și nici Certificatul CNSAS. La fel de dubios este că CNSAS nu l-a cercetat până acum din oficiu având în vedere că este atât realizator Trinitas TV, cât și purtător de cuvânt al Patriarhiei de 8 (opt) ani.

Pentru aceastea si pentru multe alte motive, care probabil ca au fost omise, CEREM IMPERATIV SCHIMBAREA DIN FUNCTIA DE PURTATOR DE CUVANT AL PATRIARHIEI ROMANE a tov. Vasile Banescu, care NU REPREZINTA sub nicio forma marea masa de crestini ortodocsi, traditionalisti, care tin Predania si sf Traditie, care se ghideaza dupa sfinti si marii duhovnici si care isi iubesc ierarhii adevarati.

In incheiere, un fragment dintr-o predica a IPS Bartolomeu Anania, scrise parca cu referire la tov. Vasile Banescu: „Din nefericire, Iuda nu e doar personajul unui anume moment istoric, ci și un personaj al istoriei de după el, multiplicat peste tot, la scară planetară, în ipostaza sărutării care acoperă trădarea” - Extras din Pastorala de Paști din 2005 a vrednicului de pomenire ÎPS Bartolomeu Anania

Cu speranta ca actualul Patriarh va tine cont de dorinta dreptcredinciosilor romani - Vox Populi, Vox Dei.

PETIȚIA ONLINE poate fi semnată AICI